OpiniiPolitică

Arafat, ”milițian cu apucături tiranice”. Ciutacu: ”Nimeni nu are sânge-n vene să-i pună frână”

Reintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege  privind preluarea de către DSU a tuturor serviciilor medicale de urgență, cu tot cu finanțări, lăsând Ministerul ”fără obligații”  l-a enervat pe Victor Ciutacu.

„Trei lucruri sunt inevitabile pe lumea asta, nașterea, moartea și prezența lui Arafat la vârful sistemului de urgență din România. Dacă primele două nu pot fi sărite, măcar auto-împărățirea fondatorului SMURD peste medicina românească poate fi blocată.

Și ar fi cazul ca, odată și pentru totdeauna, să se și întâmple. Dincolo de grandioasele eșecuri profesionale ale doctorului Arafat, transformat demult într-un milițian cu apucături tiranice și probleme de autocontrol, nenorocirea e că nu se oprește.

Și că, din motive pe care le putem doar intui, nimeni nu are atâta sânge-n vene să-i pună frână. Iar omul, dacă tot vede că-i merge, dă înainte ca tractoru-n vie”, spune Victor Ciutacu,  la România TV.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button