Arafat închide țara: Doar persoanele vaccinate şi cei trecuţi prin boală mai pot participa la activități
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că hotărârea de Guvern aprobată sâmbătă va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală. Acestea vor putea ieşi şi în perioadele în care circulaţia este restricţionată. Arafat a precizat ca şi copiii de până la 12 ani vor putea să participe la aceste activităţi. Hotărârea de Guvern urmează să fie publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.
„Hotărârea de Guvern aproată astăzi va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele vaccinate care au 10 zile de la a doua doză, respectiv pentru cei trecuţi prin boală, aflaţi în perioada dintre a 15-a şi a 180-a zi”, a anunţat Raed Arafat, referindu-se la localităţile incidenţa depăşeşte 6 la mie.
El a menţionat că nu se mai permite participarea persoanelor testate pentru că acestea pot fi totuşi infectate şi se urmăreşte reducerea numărului de persoane care pot ajunge la ATI. Arafat a dat exemple precum organizarea evenimentelor private – nunţi, botezuri – care este permisă cu participarea acestor categorii de persoane până la 50% din capacitate, dar nu mai mult de 200 persoane, organizarea de competiţii sportive în spaţii deschise şi închise, cu distanţă de un metru, mască de protecţie, la 50% din capacitate, organizarea activităţii în cinematografe, săli spectacole, concerte – 50% din spaţiu, purtare mască.
La spectacolele drive in pot participa membrii aceleiaşi familii sau cel mul patru persoane în maşină dacă sunt vaccinate sau trecute prin boală. Totodată, organizarea de cursuri de instruire, workshop-uri este permisă până la 50% din capacitate, cu purtarea măştii şi păstrarea distanţei. Restaurantele şi cafenele pot primi clienţi până la 50% din capacitate maximă, între 5 – 24. Magazinele, mall-uri, vor fi deschise până la ora 22.00. Persoanele vaccinate sau trecute prin boală pot ieşi în perioadele în care circulaţia persoanelor este restricţionată pe timpul nopţii.
Referitor la obligaţia de a purta masca de protecţie în aer liber, Arafat a precizat că la o incidenţă de peste 6 la mie masca va fi obligatorie, dar vor fi şi excepţii la anumite activităţi – activităţi sportive, în parc, dar în zonele aglomerate, unde este risc, se va purta.
„Va exista un ordin sperăm în cursul zilei de luni”, a explicat el.
Arafat a precizat că la activităţile permise pentru cei vaccinaţi şi trecuţi prin boală pot participa şi copiii de până la 12 ani.
Hotărârea de Guvern urmează să fie publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.