O companie aeriană anunţă lansarea unei noi rute către Anglia. De când este operaţională

Potrivit unui comunicat al Wizz Air, compania va lansa din 23 octombrie zboruri din Cluj-Napoca la Liverpool John Lennon, aceasta fiind a patra conexiune cu Marea Britanie disponibilă din Cluj.
Biletele sunt deja în vânzare la preţuri care pornesc de la 89 de lei. Zborurile sunt operate de două ori pe săptămână, luni şi vineri.
„Suntem încântaţi să lansăm această nouă conexiune low-cost între Cluj-Napoca şi Liverpool, pentru a le oferi pasagerilor noştri fideli posibilitatea de a explora aceste oraşe vibrante. Wizz Air este în avangarda aviaţiei în materie de măsuri îmbunătăţite de sănătate şi igienă, iar clienţii noştri din Marea Britanie şi Cluj-Napoca continuă să spună „DA” zborului, deoarece aducem mai multă conectivitate şi ajutăm economia să îşi revină”, a declarat Owain Jones, Managing Director Wizz Air UK.
De asemenea, compania a anunţat că zborurile de la noua bază din Bacău către Londra Luton, anunţate în luna iunie, vor începe mai devreme, la 1 octombrie, cu cinci zboruri săptămânale şi vor creşte până la zboruri zilnice după deschiderea bazei pe 29 octombrie. Aceasta este una dintre cele 12 rute de la noua bază Wizz de la Bacău.
Sursa: Mediafax
- Un colos al industriei românești va fi închis definitiv: A fost cumpărat cu un contract secretizat, iar acum îl transformă în fier vechiUnul dintre coloșii industriei românești, Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, va fi închis definitiv de către compania ArcelorMittal. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu solicită desecretizarea contractului de privatizare a Combinatului Siderurgic din 2003, efectuarea unui Audit statutar pentru perioada 2003 – 2025 de către instituţiile guvernului şi stabilirea de măsuri care să prevină transformarea în fier vechi a …
- Financial Times, noua portavoce a mafiei globaliste – dezbină popoare în folosul guvernelor corupte și multinaționalelorFinancial Times, autointitulata „Biblie” a presei economice, s-a transformat de ani buni într-un instrument de propagandă al rețelelor globaliste. Sub masca unor analize „profunde”, publicația vinde povești convenabile pentru mafia financiară care dirijează din umbră guverne întregi, inclusiv la București. În articole recente, România este prezentată drept un „elev model” al Europei de Est, cu …
- Epava securistă Băsescu, scoasă de la naftalină de mafia sistemuluiFostul turnător la Securitate, Băsescu Traian, reapare pe scena publică, readus în prim-plan de aceeași mafie de sistem care l-a propulsat la Cotroceni și care astăzi îl folosește, din nou, ca portavoce a intereselor obscure. Declarațiile sale recente nu sunt altceva decât o încercare jalnică de a-și justifica trecutul și de a livra narativele pe …
- AUR depune moțiune simplă împotriva ministrului MediuluiAUR va depune în zilele următoare la Camera Deputaților o moțiune simplă cu titlul: Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiunea hidrocentralelor începute înainte de 1989. „România a devenit în 2025 net importatoare de energie electrică cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh-oră în primul semestru și prețuri …
- Slugile de la București iau credit 17 miliarde euro ca să cumpere armament scump de la străini. Mafia globală tipărește bani pentru colonia RomâniaRomânii se trezesc din nou prinși într-o capcană financiară pusă la cale de Bruxelles și acceptată obedient de guvernul de la București. Programul SAFE aduce un împrumut colosal de 17 miliarde de euro pentru a cumpăra armament. Nu fabrici, nu autostrăzi, nu spitale, nu școli – doar arme scumpe care nu produc nimic pentru economia …