Apocalipsa după Arafat și Cîțu

Distribuie acest articol!

Aşteptăm cu toţii nişte lămuriri cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foişor şi, mai ales, aşteptăm demisiile lui Arafat, Voiculescu şi Gheorghiţă ca o recunoaştere a propriei incompetenţe, iar dacă ei sunt incapabili să îşi recunoască incompetenţa, căci aşa cum spunea un gânditor, ca să-ţi dai seama că eşti prost, trebuie să te ducă și capul, cei care i-au numit în aceste funcţii importante în aceste vremuri ar trebui să-i arunce cât mai repede din barcă pentru a evita dezastrul iminent care ne aşteaptă.

 Adevărul este ţinut sub preş, iar genul acesta de acţiuni ne dovedeşte faptul că aceşti oameni fie nu formează o echipă, neexistând niciun fel de comunicare între ei cu privire la strategia de urmat, fie apelează la tot felul de tertipuri pentru a mai duce pentru câteva luni poporul cu zăhărelul, în contexul în care protestele pot escalada oricând pe fondul nemulţumirilor acumulate de mai bine de un an.

Pe ce anume mă bazez când afirm acest lucru? Pe faptul că domnul Cîţu, cu câteva zile înainte de episodul Foişor, ne vorbea despre relaxarea de după 1 iunie, despre cât de bine se descurcă ei în gestionarea pandemiei şi despre cât de folositoare au fost măsurile adoptate de acest guvern, astfel încât de 1 iunie vom fi cu familia la mare, la soare şi la viaţa de dinainte. La câteva zile după ce Cîţu ne promitea şi “marea” şi “sarea” (vezi promisiunile făcute celor din HoReCa), Arafat scoate noaptea în stradă bolnavii ca pe timp de război.

Aşa cum prizonierii erau mutaţi intempestiv, în cel de-al Doilea Război Mondial, pe timp de noapte, dintr-un lagăr în altul, la fel mută Arafat bolnavii. Care poate fi soarta unei persoane care a suferit o intervenţie chirurgicală când ai trimis-o acasă după o zi de la operaţie? Cum i se va administra tratamentul şi de către cine? Cum îi va fi monitorizată starea de sănătate? Cine va răspunde în situaţia în care vor apărea complicaţii postoperatorii?

 Şi toate acestea în contextul în care Cîţu ne promitea revenirea la normalitate după 1 iunie…. Fie Arafat a vrut să prezinte situaţia într-un mod apocaliptic tocmai pentru a justifica alte măsuri restrictive, fie situaţia este atât de gravă încât prim-ministrul nu are habar de ce se întâmplă şi duce doar o campanie de PR a luptei cu pandemia? Măsurile drastice din perioada stării de urgenţă au fost motivate tocmai de necesitatea pregătirii sistemului medical pentru o situaţie care se anunţa a fi una dramatică.

Autorităţile nu au avut nici capacitatea şi nici priceperea de a adopta nişte măsuri viabile, au sperat ca lucrurile să se aşeze de la sine (căci de 30 de ani încoace acesta pare a fi singurul program de guvernare eficient) sau să copieze măsurile luate de către alte state vest-europene, conform principiului facem şi noi ce vedem la alţii sau ceea ce ne spun alţii (un alt program de guvernare care şi-a găsit aplicabilitatea într-o Românie din ce în ce mai lipsită de autonomie).

Dacă după 1989 am asistat la vânzarea industriei şi agriculturii româneşti, pandemia este un pretext pentru a distruge sistemul de sănătate, o operaţiune la care Arafat a achiesat şi a contribuit, sprijinit de sistemul obedient intereselor străine. Cu ajutorul cozilor de topor, Arafat şi-a făcut de cap prin sistemul de sănătate românesc şi iată că zburdă în continuare nestigherit.

Cîţu vorbeşte una, Arafat ne arată altceva! De ce nu avem o reacţie din partea prim-ministrului Cîţu? Cum se împacă anunţul de relaxare de după 1 iunie cu târâtul oamenilor afară din spitale pentru a face loc cazurilor grave de Covid 19? Singurele măsuri pe care le-au putut lua şi gestiona au fost închiderea pieţelor, a magazinelor şi a interzicerii circulaţiei pe timp de noapte, iar acestea au fost puse în aplicare prin intermediul poliţiei şi jandarmeriei, măsuri care, după cum s-a văzut, pentru unii au fost Mumă şi pentru alţii Ciumă, în funcție de influență, pentru parangheliile interlopilor sau pentru ţăranii care vindeau o legătură de pătrunjel sau de spanac la tarabă.

Românul de rând a ajuns să nu mai aibă niciun drept în propria ţară. Plata impozitelor şi taxelor se face încă în mod regulat de către cetăţeni, însă statul nu asigură nici măcar asistenţa medicală, târând oamenii ca pe nişte saci de cartofi. Avem nevoie de oameni responsabili la conducerea ţării, nu de nişte incompetenţi care pretind că nu îşi mai amintesc unde şi-au pus diploma de licenţă. 

Ciprian Demeter


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: