Social

Apicultorii și polițiștii protestează astăzi în Capitală

Mai multe acţiuni de protest sunt programate să se desfăşoare, joi, în Capitală, după ce sindicatele poliţiştilor şi personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne au anunţat că vor „sărbători” Ziua Poliţiei Române în stradă, nemulţumite de tăieri ale veniturilor salariale şi ale pensiilor. La rândul lor, apicultorii vor protesta pentru a cere acordarea subvenţiei pentru familiile de albine şi implementarea programului naţional „Mierea în şcoli”.

Protestul organizat de Sindicatul Europol urmează să se desfăşoare între orele 10.00 şi 14.00, în faţa MAI, membrii organizaţiei fiind chemaţi să sărbătorească „Ziua Poliţiei Române” în stradă.

„Dacă nu vreţi să fim din nou «fraierii sistemului», dacă nu vreţi tăieri ale veniturilor salariale, dacă vreţi aplicarea Legii salarizării 153/2017,

dacă vreţi ca pensiile militare să fie indexate, dacă v-aţi săturat de discriminările salariale, dacă v-aţi săturat de incompetenţa şefilor, haideţi la protest!”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol.

Federaţia şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI protestează, tot de la ora 10.00, la Guvern. 

„(…) continuăm protestele, întrucât Guvernul şi Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice şi profesionale ale familiei noastre ocupaţionale, ale pensionarilor şi ale celorlalţi angajaţi din România, dar şi pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România. De asemenea, facem APEL la poliţişti, la personalul contractual, la poliţiştii în rezervă/retragere să fie alături de noi la aceste acţiuni de protest, în număr cât mai mare, pentru că dacă nu vom câştiga această luptă pentru drepturile noastre, pentru demnitate şi respect, va fi doar o chestiune de timp ca lucrurile să intre pe un făgaş distructiv pentru sistemul de Ordine Publică, cu efecte negative pentru întreaga societate românească. Suntem sideraţi de tendinţele dictatoriale pe care unii oficiali le transmit, de divizare a societăţii româneşti, de fracturare a voinţei oamenilor, a demnităţii lor”, au arătat reprezentanţii SNPPC.

La rândul său, Sindicatul Apicultorilor din România, afiliat la Federaţia Naţională a Lucrătorilor şi Blocul Naţional Sindical, organizează acţiuni de protest la care vor participa maxim 100 de persoane în fiecare locaţie. Astfel, între orele 09.45-11.15 va avea loc un protest pe trotuarul din faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, iar între orele 13.15-14.45 – la sediul Parlamentului, în faţa Camerei Deputaţilor, în alveola parcului Izvor.

„Acţiunea de protest are ca scop acordarea subvenţiei pentru familiile de albine, programul naţional «Mierea în şcoli» şi perdelele de protecţie rutieră din arbori meliferi”, au arătat reprezentanţii BNS.

Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, pentru respectarea prevederilor legale, protestele vor avea loc în diferite intervale orare şi în mai multe locaţii, astfel:- În Piaţa Victoriei, în intervalul orar 10.00-14.00: pe trotuarul de la intersecţia Bd. Lascăr Catargiu cu Bd. Iancu de Hunedoara şi Piaţa Victoriei, pe trotuarul de pe calea Victoriei nr. 155 şi nr. 224 şi pe trotuarul din prelungirea Parcului Kiseleff delimitat de Bd. Aviatorilor şi Bd. Pavel D. Kiseleff; – În Piaţa Romană, Piaţa Universităţii (zona „Fântâni”, zona „Statui”, parcul din faţa T.N.B., Parcul Colţea) şi Piaţa Unirii (aleea Dealul Mitropoliei nr. 7); – În Piaţa Revoluţiei (zona monumentului Iuliu Maniu), în faţa Ministerului Afacerilor Interne, pe trotuarul din faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi pe trotuarul din faţa Ministerului Sănătăţii; 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button