Politică

Antonio Andrusceac, deputat AUR: Ce își mai dorește OMV de la actualii guvernanți și nu a obținut încă?

Liderul deputaților AUR, Antonio Andrusceac, a întrebat, în cadrul conferinței săptămânale de presă a AUR, ce anume vrea să obțină în mod real OMV de la actualii guvernanți și nu a obținut până acum, după ce compania austriacă a decis să dea în judecată statul român la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris.

„După ce a beneficiat în România de niște facilități nemaiîntâlnite, după ce i s-a redus la un sfert suma pe care trebuia să o plătească în mod normal prin taxa de solidaritate, după ce că nu știm nimic despre felul în care vor fi exploatate zăcămintele descoperite recent în Oltenia, OMV a decis să dea în judecată statul român. Așteptăm de la cei care le-au pus totul pe tavă, toate resursele de petrol și gaze ale României și toată infrastructura pe care nu au îmbunătățit-o cu nimic, să ne spună ce își mai dorește OMV de la actualii guvernanți și nu a obținut încă. Așteptăm să vedem care sunt măsurile și ce se va întâmpla în continuare în acest proces”, a declarat deputatul AUR.

Antonio Andrusceac i-a întrebat pe liderii coaliției de guvernare cum a fost posibil ca aceștia să nu spună nimic despre procesul intentat de OMV statului român la evenimentul de săptămâna trecută de la Palatul Victoria.

„După așa-zisa rotativă, Nicu și Marcel au ieșit triumfalisti să ne spună, poate în calitate de reprezentanți de marketing ai OMV, despre începerea exploatării în Marea Neagră. Ce au uitat să spună este că această companie ostilă României a dat în judecată statul român la Curtea internațională de arbitraj. Nu știu cum a fost atât de scurtă memoria fostului prim-ministru și a actualului prim-ministru, dar clar este că obrăznicia acestei companii nu cunoaște limite”, a adăugat liderul deputaților AUR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button