ANIF, robinet de bani pentru baronii PSD, groparii sistemelor de irigații și ai agriculturii românești
Incalzire climatica sau roadele ticalosiei politicienilor de mucava? Seceta nemiloasa care a cuprins Romania in acest an a afectat peste 231.704 de hectare de teren agricol si a compromis munca multor fermieri romani care se vad acum nevoiti sa-si regandeasca strategia pentru urmatorii ani. Sa faca acest lucru presupune insa cheltuieli mari si poate ca unii dintre cei preocupati sa munceasca pamantul nu vor mai dori sa riste avutia familiei pentru ca apoi sa piarda toti banii investiti… Cine stie?!
Printre acestia se numara multi fermieri din zona Olteniei care au ajuns sa se roage la sfinti si la norii de altadata ca sa mai cada putintica ploaie din Ceruri… In momentul de fata este greu de cuantificat care sunt pierderile fermierilor si cat de greu le va fi acestora sa-si refaca moralul ca sa o ia de la capat… Este cu atat mai greu cu cat acestia sunt sabotati din interior, adica exact din directia din care ar fi trebuit sa vina salvarea. Ei bine, un necaz nu vine niciodata singur. Pe langa seceta cumplita care s-a napustit asupra culturilor agricole avem in fata un alt vrajmas care pare sa fie tatal tuturor relelor. Este Apocalipsa insasi: este Agentia Nationala pentru Imbunatatiri Funciare (ANIF) – institutie infiintata in urma Ordonantei de Urgenta nr.82/29 septembrie 2011 si care functioneaza cu bani de la bugetul de stat in subordinea MADR-ului condus efectiv de Paul Stanescu Secretar General PSD, Florin Barbu “Mafiotul de la ANIF” si Elena Filip director Imbunatatiri Funciare si Fond Funciar din cadrul MADR neschimbata de nici un minustru de mai bine de 10 ani de zile. De la crearea acestei structuri nimic bun nu s-a intamplat in agricultura autohtona si acest lucru il vede acum cu ochiul liber si nea Petrica Daea – cel care pare ca “a luat campii la picior” ca sa frece stiuletele de porumb pentru audienta in plin sezon estival. E vacanta parlamentara si trebuia ca cineva sa mentina ratingul ridicat. E si asta o treaba, nu? Si poate ca nici nu e vina lui… E bagat la inaintare din lipsa de solutii. E si el doar un pion. Cu interese la purtator. Fireste! Sa-l lasam (deocamdata!) pe nea Petrica sa cutreiere ziua si noaptea… Sa ne concentram pe ANIF si pe vagabonzii care formeaza sleahta de baronasi fara statura din PSD. Pentru ca ei sunt mereu aceiasi care contribuie neincetat la dezastrul din agricultura romaneasca. Aici e buba!!!
ANIF AR TREBUI SA DISPARA…
…la pachet cu baronii care au distrus agricultura romaneasca
Exista o intreaga suma de motive pentru care aceasta involuata si inutila structura bugetara ar trebui sa dispara o data pentru totdeauna. In primul rand, ANIF nu ajuta cu nimic fermierii romani, lucru care poate fi usor masurat si argumentat de Organizatiile Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (din ce in ce mai putine!) care inca se lupta cu sistemul ticalosit format din politruci dezinteresati de soarta agriculturii romanesti. In fapt, ANIF nu este altceva decat o intruchipare meschina a politicianismului romanesc primitiv care distruge recoltele celor care vor sa performeze in agricultura si le taie avantul tinerilor fermieri care ar vrea sa inceapa un business cinstit in acest domeniu. ANIF nu este altceva decat un robinet care “iriga” milioane de euro in buzunarele haimanalelor politice carora nu le pasa nici catusi de putin de soarta agriculturii romanesti candva infloritoare si fruntasa pe plan global. Acum, nimic nu mai seamana cu ce era odinioara agricultura romaneasca. Pana si Ungaria a ajuns sa stea mai bine ca noi la capitolul sisteme de irigatii si am asistat in aceasta vara la un episod hilar in care fermierii din tara vecina cumparau apa de la noi pentru a iriga culturile proprii de porumb, in timp ce fermierii romani din zonele de granita isi vedeau munca de-un an naruita din cauza lipsei de infrastructura. Toate aceste lucruri sunt strans legate de activitatea acestui ANIF care si-a aratat limitele inca de la infiintare. Cum se poate justifica in prezent existenta acestei structuri si unde ajung banii acordati cu atata generozitate de la bugetul de stat? Cine controleaza ANIF ar trebui sa scoata la tabla toti sinecuristii care si-au facut cuib pentru ei si amantele lor pe banii statului. ANIF Filiala Olt, Caracal este fara dar si poate un exemplu de prost gust in care unii dintre angajati fara studii si pregatire adecvata au ajuns sa conduca destinele unei institutii care inghite bani si cam atat!!! Gradul de nepotism precum si amantlacurile incheiate cu angajari pe pile au atins cote paroxistice si noi ne intrebam cum dracului se face ca sistemele de irigatii lipsesc cu desavarsire sau ca ceea ce unii numesc modernizare/refacere nu este altceva decat spoiala pe bani multi. Cat de prosti ne cred astia pe noi si pana cand vom continua sa toleram hotia, prostia si toata aceasta curvasaraie care nu duc, evident, la nimic bun pentru nimeni? Sa ne amintim ca pana in 2009 fermierii care compuneau acele OUAI-uri prospere beneficiau totusi de subventii generoase pentru realizarea irigatiilor necesare pe intregul cuprins al culturilor agricole. Lucrurile s-au schimbat odata cu aparitia ANIF si pare ca norocul fermierilor s-a prefacut in scarba, frustrare si neputinta. Politicul a gasit in sfarsit o cale prin care sa distruga agricultura romaneasca. Nici macar banii europeni nu au putut ajuta membrii OUAI si asta pentru ca in calea lor au aparut birocratia si hotia comandate politic. Mai precis, pentru ca fermierii sa poata sa acceseze fonduri europene pentru modernizare, retehnologizare si chiar achizitionarea de echipamente noi de irigare sunt conditionati sa faca dovada ca ANIF le-a pus la dispozitie sistemele de irigatii existente. Surpriza!!! Au existat numeroase situatii neplacute in care ANIF a refuzat ostentativ sa faca acest lucru si in felul acesta au tras pe dreapta multi fermieri care nu si-au mai putut reveni dupa lovitura marsava aplicata de unealta politicului. Pentru cineva normal la cap acest comportament bizar, la prima vedere, al celor de la ANIF nu pare unul zdravan, insa daca ne uitam putin mai departe, dincolo de linia orizontului vom vedea cu siguranta ca daca ANIF ar fi de partea fermierului roman si-ar pierde practic rolul si ar trebui sa se desfiinteze. Multi dintre directorii si angajatii institutiei (nepoti, verisoare, amante etc.) ar ramane fara un loc bine platit cu bani proveniti din impozitele si taxele pe care, culmea!, le platesc tot fermierii napastuiti si aruncati la periferia interesului de acest stat ocult aflat in total dezacord cu romanii.
Stanescu&co. din nou pe urma milioanelor de euro
Cu agricultura aflata in colaps din cauza coruptiei si hotiei cronice care ne guverneaza de ani buni, aflam de la televizor ca sistemul national de irigatii primeste 1,5 miliarde de euro de la buget pentru reabilitare. Treaba asta e din nou cu cantec! Nu-i a buna…! Adica se aloca o suma uriasa de bani care va fi iarasi drenata prin ANIF prentru ca firmele ”de casa” ale baronilor din PSD sa-si umple conturile cu sume mari pe spatele si necazul oamenilor de buna-credinta. Pare ca de astia nu mai scapam toata viata…! Fara tagada, guvernul PSD – PNL este unul indreptat impotriva romanilor si nu e de mirare ca slugile aflate la conducerea tarii se arata incompetente in a rezolva obiectiv problema sistemului principal de irigatii al tarii. Ne meritam soarta! Dar pana la sentinta finala avem in fata o suma importanta pe care baronii lacomi din PSD in frunte cu secretarul general Paul Stanescu, zis ”Zlatina”, a reusit sa o smulga premierului liberal Ciuca. Acest Ciuca al batailor celor de la PSD. Asta e Ciuca al nostru!!! Masura anuntata de premierul Ciuca se profileaza puternic ca o noua oportunitate pentru baronul de Olt Paul Stanescu (proprietar a mii de hectare de teren agricol si cointeresat ca doar pamanturile lui sa beneficeze de apa!!!) si baietii din spatele lui care se vor infrupta mai mult ca sigur din transa babana de milioane de euro care se pregateste sa ajunga din nou in conturile acelorasi firme care s-au mai ocupat in trecut de reabilitari proaste si foarte proaste. Pomenim aici SC Carmin Popstar SRL, SC Wagramer Termo 2000, SC Fes Flow SRL si altii. Aceste firme ”de apartament” au avut in portofoliu ”lucrari de reabilitare” a sistemului de irigatii din judetul Olt. Cum sa nu? Si s-a ales praful. Exemplul graitor este ”Reabilitarea amenajarii de irigatii Bucsani-Cioroiu, aductiune alimentata prin priza Arcesti”. Un proiect mare de tot care a inghitit milioane de euro si care nu a adus strop de apa pe pamanturile fermierilor. Vorba lui Ludovic Orban: ”ANIF a cheltuit 500 de milioane de euro iar pe canalele de irigatii nu curge nicio picatura de apa”. Pesemne ca vom asista din nou la licitatii castigate dinainte de aceleasi firme apropiate lui Paul Stanescu si care, potrivit scenariului binecunoscut, se vor face ca reabiliteaza oferind publicului lucrari de mantuiala sau neexecutate. Altfel spus, la vremuri noi, tot noi… Si uite asa e timpul sa uitam de agricultura si sisteme de irigatii performante. Blestemul nostru e altul si poarta mai multe nume: se cheama si Paul Stanescu (un tractorist obscur ajuns omul numarul doi in PSD), si Florin Barbu – deputat PSD Olt, aka ”Mafiotul de la ANIF”, actualmente presedintele Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor si toti ceilalti membri de partid, precum si mediul antreprenorial abject cu care baronii social-democrati aleg sa faca prapad pe banii nostri. Cat despre premierul Ciuca el e mai preocupat sa pozeze in urmasul ficusului de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Tot inainte!! Votati PSD!!!