Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: “Putem intra în nucleul dur al Uniunii Europene”

Societățile Banca Transilvania (BT) Cluj și Nuclearelectrica au îndeplinit criteriile necesare pentru a fi incluse, din 21 septembrie, în indicii All-Cap dedicați Piețelor Emergente potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell.
Piața de capital din România a intrat luni în categoria piețelor emergente secundare, conform deciziei adoptate de FTSE Russell în septembrie 2019, anunță Andrei Rădulescu, economist șef al Băncii Transilvania.

“Se poate spune că promovarea în liga emergentă secundară reprezintă cel mai important eveniment de la redeschiderea pieței interne de capital în urmă cu 25 de ani, după mai multe decenii de economie planificată. România a avut tradiție în piațade capital în perioada de dinainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În ceea ce privește perspectiva macro-financiară, includerea în liga emergentă a piețelor de capital are loc într-un moment în care economia mondială și economia Zonei Euro au intrat în ciclul economic  postpandemie, iar România se află la începutul unui deceniu în care poate concretiza oportunități fără precedent.

În acest context, promovarea pieței interne de capital poate reprezenta o placă turnantă pentru  accelerarea reformelor structurale și transformărilor din economia internă, importante pentru aderarea  României la grupul țărilor dezvoltate (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), dar și la Zona Euro (nucleul dur al Uniunii Europene).

Evenimentul poate fi privit ca o oportunitate pentru ca piața de capital din România să se transforme într-un centru financiar regional, atât în Europa de Sud-Est (unde România se numără pe primul loc din perspectiva dimensiunii produsului intern brut), dar și la nivel euro-asiatic, având în vedere amplele transformări geo-politice și geo-economice care se prefigurează pentru  acest deceniu.

Pentru ca aspectele de mai sus să se concretizeze trebuie însă accelerate măsurile pentru  dezvoltarea pieței de capital și economiei reale, date fiind decalajele care despart România de Zona Euro și de țările din Europa Centrală și de Est (Polonia).

 » Citiți întreg articolul pe www.zcj.ro

%d blogeri au apreciat: