Andrei Marga: „Este democrație numai acolo unde cetățenii sunt incluși fără discriminări și interdicții în decizii de interes public și-și pot exprima fără teamă opiniile”
„În privința democrației de astăzi sunt de recunoscut cel puțin două adevăruri simple. Anume, este democrație numai acolo unde cetățenii sunt incluși fără discriminări și interdicții în decizii de interes public și-și pot exprima fără teamă opiniile, fiecare cu experiența, cunoștințele și evaluările sale. Și, numai atunci democrația își poate confirma superioritatea când în chestiunile de interes public se decide prin deliberarea cetățenilor și schimburi de argumente, în cadre organizate, asumându-se că argumentarea antrenează deosebirea și chiar contrazicerea. Interdicțiile anulează democrația, iar o democrație mută se demite singură”, scrie profesorul Andrei Marga.
„Din nefericire, în România actuală suntem aduși în situația elementară de a lupta încă pentru primul adevăr. Este adevărul pe care îl afirmă și a doua scrisoare a Comisiei de la Veneția despre alegerile din 2024-2025. Așa cum s-au făcut, aceste alegeri au recurs la confuzionări, au lovit cetățeni în drepturile lor și au ieșit de fapt în afara democrației.
Câțiva juriști de bună calificare din țară scriu că abuzurile justiției carpatice – de la condamnările anilor treizeci ai secolului trecut, trecând prin cele ale deceniilor postbelice, la cele ale ultimelor decenii și ale anilor din urmă – ar trebui examinate măcar în cadrul seminariilor de la Drept. Ei semnalează o nefericită continuitate în rezolvări brutale. Aș adăuga că justiția indigenă nu are cum să-și justifice azi existența dacă nu va trage la răspundere autorii desfigurării alegerilor din 2024-2025. Căci efectele, pentru țară și cetățenii ei, sunt dintre cele dramatice!
Comasarea de alegeri locale cu europarlamentare, anularea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 și oprirea candidatului ieșit pe primul loc să continue în alegerile reprogramate în 2025, ca și blocarea altor candidați, sunt ilegale și compromițătoare. Comasarea indică dimensiunea falsificărilor, anularea trimite țara la coada Europei, iar opririle o aruncă la limita civilizației.
Decidenții nu au putut prezenta nici o probă în favoarea măsurilor lor. Acestea rămân decizii ale unor iresponsabili, care iau parvenirea într-o funcție ca drept de a decide oricum. Ele întăresc certitudinea că un grup a recurs la orice mijloc pentru a împiedica alternanța democratică la putere.
În cazurile anulării și opririlor menționate, sunt evidente abuzurile comise de Biroul Electoral Central (care și-a depășit rolul simplamente administrativ) și Curtea Constituțională a României (care nu înțelege că are competențe doar în verificarea conformității cu Constituția). Străine evident de prevederile legii fundamentale, aceste „organe” s-au dovedit din nou instrumentate – o instrumentare cu servicii secrete cum rareori s-a văzut în istoria recentă. Alegerile pe care le-au regizat au fost astfel multiplu trucate: prin comasare, apoi prin schimbarea datelor spre a favoriza inși, prin anularea de alegeri prezidențiale și oprirea unor candidați îndreptățiți.
Să fim clari, asemenea măsuri nu aduc în discuție doar un candidat sau altul. În chestiune este, din nefericire, libertatea și dreptul oricărui cetățean de a candida la alegeri cât timp, potrivit Constituției României, o lege nu-i interzice. Oricine poate fi afectat în drepturi de iresponsabili ajunși să decidă.
Cum se explică anularea alegerilor și opririle de candidați? Mulți oameni dinăuntrul și dinafara țării se întreabă. Sintetizez răspunsurile pe care le-am dat întrebărilor ce mi s-au pus recent în întâlniri avute în țări europene.
- Statul avariat
Decidenții de azi au adus Romania într-o situație cu indicatori negativi fără precedent: agenția Fitch a catalogat economia ei în anticamera categoriei „junk”; publicația „The Economist” a inclus România la „democrație hibridă” – treapta de dinainte de „autoritarism”; nici o universitate nu mai este în clasamente internaționale care contează – între altele, universitățile carpatice au devenit nepotiste, iar unii rectori premiază șefi ai serviciilor secrete și le fac temenele; reflecția celor care se dau „intelectuali reprezentativi” este plină de suficiență, ruptă de dificultățile țării și de morala marii culturi; politica externă este vizibil cleptocratică. Dacă adăugăm ruinarea masivă de întreprinzători ca urmare a politicilor greșite, traiul zilnic pe împrumuturi, cel mai mic consum de cărți pe locuitor, locul întâi la analfabetism funcțional în Europa, puțina inventivitate tehnologică, se poate spune că România a fost adusă de decidenți într-una dintre cele mai grele situații din istorie. Ierarhii răsturnate ale valorilor din viața ei fac ca nici o instituție să nu mai funcționeze conform menirii.
Și în România s-a adoptat o Constituție (1991) asemenea celor din orice altă țară din Europa Centrală și Răsăriteană, cu pluralism politic, libertăți și drepturi fundamentale ale individului, stat de drept democratic, integrare europeană, participare la alianța Nord-Atlantică. Dar, ulterior, s-a produs continua deteriorare a democrației instalată salutar după cotitura din 1989. Așa cum atestă datele precise, din 2004 încoace, în România s-a trecut la concentrarea autoritară a puterii de către inși pe cât de diletanți în chestiunile statului, pe atât de iresponsabili.
De pildă, Curtea Constituțională s-a format tot mai mult nu din judecători de profesie, ci din activiști de partid și a devenit tacit putere în stat. Mandatul președintelui a fost prelungit la cinci ani, iar președinția a luat practic chipul unei „președinții africane” (ca să folosesc termenul unor juriști americani), în care cel ajuns la vârful statului controlează opoziția și cetățenii cu servicii aservite. Corupția și „desemnările personale” s-au impus de sus până jos. „Desemnații” i-au luat la mână pe cei „aleși”, și unii și alții având „pete” știute, iar serviciile secrete controlează statul.
O mulțime de parveniți agresivi și acoperiți de diplome de mucava vorbesc acum în numele statului. S-a ajuns la „stat mafiot”, cum a spus președintele care a restabilit securismul, și la „stat eșuat”, cum a recunoscut succesorul său, care a distrus până și onoarea. Se pot cita încălcări la fiecare pas ale democrației, de sus până jos.
2. Regimul prostocratic
Acum, România se prezintă ca un „stat avariat”, care, departe de a servi interesul cetățenilor, cu legi bine formulate și respectate de toți, indiferent de funcții, și-a întărit securismul, sub un „regim prostocratic” – ca să folosim sugestia unui cunoscut istoric al economiei. Este un regim care selectează inși slab sau inadecvat pregătiți, dar conformiști și devotați fraudării curente, pentru a decide soarta oamenilor. Se observă faptul și în ultimele ediții ale alegerilor: mulți candidați dintre inși fără pregătire sigură și fără merite, adesea inși de bani gata, inculți și incapabili să articuleze un mic program și să exprime ceva fără șoptitul cuiva sau foile anoste scrise de altcineva sau comanda dinspre un serviciu. Iar cetățenii plătesc din greu prețul corupției și nepregătirii decidenților, în țara celei mai extinse, procentual, sărăcii de pe continent.
Situația de azi are nevoie, desigur, de explicații cuprinzătoare. Românii sunt oameni ca oricare alții, ei alcătuiesc o națiune ca orice altă națiune, dar au căzut sub conduceri necalificate și abuzive.
Situația amintește însă fapte consemnate în istorie. De pildă, istoricul englez Hugh Seton Watson scria în 1945 că în elita țării sunt adesea figuri inteligente, dar acestea luptă continuu nu să rezolve probleme în interes public, ci să obțină favorurile stăpânului, încât democrația nu are cum înflori în asemenea condiții. Diferența specifică a zilelor de azi – așa cum arată nivelul jos de pregătire formală, de cultură civică și de capacități al decidenților – este că și figurile inteligente lipsesc la decizii. Iar relativ recent pe aceste meleaguri s-a reluat, cu probe factuale, teza „minciunii ca a doua natură a omului”, formulată de către medicul George Șerban.
Aceste evaluări spun destul despre situațiile fără orizont în care au fost aduși românii de proprii decidenți. Să rezumăm fapte din ultimele luni, reducând la minimum comentariul.
3. Fapte certe
În iunie 2024 au avut loc alegerile locale în România. Întrucât sondajele dădeau victoria opoziției și, probabil, la presiunea unor persoane din Comisia Europeană (ceea ce mai trebuie însă dovedit!), șefii partidelor care guvernează, până atunci mai degrabă opuse, au încheiat o „alianță de zece ani” și au comasat alegerile locale cu alegerile europarlamentare. În acest fel, ei voiau să împiedice accesul opoziției la câștigarea de primării și să se asigure de înfrângerea acesteia la europarlamentare. Rezultatul comasării și confuziei inerente a fost acela că aceste conduceri de partide, devenite nepopulare, și-au trimis tot o reprezentare mediocră la Bruxelles, iar președintele Comisiei Europene, care aruncase Uniunea Europeană în crize, și-a reînnoit, cu o subțire majoritate, șefia.
În 24 noiembrie 2024, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe primul loc a ieșit, surprinzător, un candidat, agronom de formație, fost membru al Clubului de la Roma, funcționar al ONU, care reprezenta, în contextul politic actual, o abordare suveranistă în înțeles larg. Opiniile sale erau uneori în metafore, iar de acest fapt au profitat copios mercenari juridici și mediatici. Peste toate, însă, acest candidat, venit din opoziția de azi, a exprimat critici larg împărtășite la adresa falimentului regimului din România, a propus o politică pe principiul „România first” și a respins implicarea României în războiul din Ucraina. După toate sondajele, el ar fi câștigat covârșitor finala prezidențială.
În această situație, președintele în exercițiu al României, Klaus Johannis, al cărui mandat expira în 21 decembrie 2025, căuta pentru sine un job. Ca o culme a coruperii, alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024 au fost mutate în timp în așa fel încât „președintelui” să-i reușească cumva căpătuiala. S-a autopropus ca secretar general al NATO, dar nici o altă țară nu l-a luat în seamă. S-a căutat plasarea lui drept comisar la Comisia Europeană sau senator în Senatul României, dar a fost refuzat, inclusiv de partidul său.
Așa stând lucrurile, „președintele” a căutat, în fel și chip, să-și prelungească mandatul. El a patronat anularea alegerilor în 6 decembrie 2024, când începuse deja turul al doilea. Pretextul său final (după căutări, căci la început a spus că alegerile au fost în regulă) era pretinsa imixtiune a Rusiei în alegerile prezidențiale. „Președintele” însuși a trebuit însă să recunoască, într-o declarație de la Bruxelles, că nu există nici o probă a vreunei imixtiuni ruse în alegerile din România. Nu s-a găsit vreo probă nici până azi – când se caută cu disperare dovezi, de către noua miliție a „liberalului ministru de interne”. Deunăzi, chiar „primul ministru” în exercițiu recunoștea că nu știe probe ale vreunei imixtiuni și arăta cu degetul spre preocuparea unora de anulare a alegerilor din noiembrie 2024.
Între timp, CCR a anulat alegerile din 2024 și a prelungit ilegal mandatul „președintelui”. Falsurile nu s-au oprit însă aici. Șefii „coaliției” au promis salarii și pensii mărite, pentru ca, a doua zi după ce oamenii au votat în alegeri parlamentare, să treacă la o austeritate care nu rezolvă nimic.
Cu mandatul său gol de realizări, sub presiunea cetățenească și sub amenințarea destituirii de către Parlament, fostul președinte a fost silit să plece. El a apucat să numească alt „guvern al său” care, evident, nu are legitimitate. Acest guvern a decis alegeri prezidențiale pentru 4 mai 2025.
Între timp, potrivit sondajelor interne și internaționale, candidatul de pe primul loc în noiembrie 2024 ar fi trecut în frunte și la primul tur al alegerilor reprogramate pentru 2025. Dar, după o campanie de defăimare degradantă pentru o țară europeană, Biroul Electoral Central a anulat candidatura, invocând anularea alegerilor de către Curtea Constituțională. Aceasta este socotită de guvernanți infailibilă, ca la nimeni – căci, în orice țară, o sancțiune este însoțită de drept de apel!
Cel mai recent, până și „președintele interimar” al României a recunoscut că anularea alegerilor a fost legată de persoana candidatului și că acesta nu era „pro-rus”, ci stârnea, prin opinii, nemulțumiri față de guvern. Iresponsabilitatea celor care au trucat alegerile începe să iasă în lumină.
Azi, viața din România este bulversată de acest șir de încălcări ale Constituției și ale legislației. Sunt, în același timp, încălcări ale democrației, pe care vicepreședintele S.U.A., J. D. Vance, le-a semnalat pe bună dreptate în discursul de la Munchen (2025): este irațional să se creadă că alegerile pot fi modificate atât de adânc prin imixtiuni din afară și se dovedește mai degrabă că nu putea fi democrație unde există o asemenea vulnerabilitate. Decizia autorităților a fost justificat criticată și de alți demnitari americani.
Este tot mai clar că România decidenților actuali a îmbrățișat opunerea la chemările la democrație ce vin din America administrației Donald Trump și din alte locuri. După ce a pierdut sprijinul francezilor, președintele Em. Macron continuă însă, orbește, imixtiunea în alegerile din România, din 2024-2025, acum instrumentând un guvern ilegitim și un „președinte interimar”, care continuă debusolarea țării. Ambasadorul Franței la București s-a întâlnit cu membrii Curții Constituționale înaintea deciziei funeste. Foști comisari francezi la Bruxelles au salutat anularea alegerilor din România și au menționat că măsura ar fi de aplicat și în alte țări ale Uniunii Europene.
4. Drama consecințelor
Consecințele trucării alegerilor din România actuală abia vin. Efectul de primă instanță este că nici un „învingător” în aceste alegeri nu poate avea legitimarea democratică conferită de alegeri libere. Nimeni, ales trucat, nu poate cere curățenie altora.
Privarea de legitimare democratică a aleșilor este însă doar una dintre consecințe. În fapt, decidenții au împins țara într-un unghi blamabil, încât va fi nevoie de ani pentru recuperare. Iată alte consecințe negative.
În primul rând este slăbirea în continuare a capacității țării de a lua decizii în favoarea ei. România are nevoie de decizii cruciale privind economia și instituțiile ei, dar, cu decidenții actuali, nu își va putea motiva suficient populația. Pe deasupra, guvernarea care a dus la situația gravă de azi își proclamă emfatic rămânerea la putere, încât cetățeanul lucid nu află rațiuni de angajare fără rezerve. Produsele românești se devalorizează și mai mult, creditele se scumpesc, îndatorarea externă sporește, vocea României nu are cum să conteze. Nesiguranțele vieții fac ca emigrarea românilor din țara lor să crească.
Apoi, ca a doua consecință, este amânarea curmării tradiției slabei culturi civice a decidenților. În loc ca brutalitatea, lipsa de informare, incultura și impostura administrativă să se reducă, ele continuă nestingherite. Noua miliție arestează oameni care doar și-au exercitat libertăți cetățenești sau inventează orice ca cetățeni cu drepturi intacte să nu fie votați și să nu mai voteze, ba chiar să tacă.
A treia consecință este recrutarea în grabă de către cercuri oculte a unor inși necalificați pentru a răspunde de treburile țării. Se recurge din nou la numiri calculate a unor nepregătiți care nu periclitează ierarhiile, proliferează lingușeala și o „corectitudine politică” în raport cu „linia oficială” improvizată, cum nu s-a putut imagina. Lipsa culturii profesionale, dar și a experienței administrative, a cunoștințelor și culturii instituționale, nu se mai interoghează, încât se întărește justificarea întrebării: „în definitiv, în România cum se recrutează demnitarii?”.
A patra consecință este pierderea credibilității. Dreptul de vot, de a alege și de a candida sunt, cum se știe, fundamentale în democrații. Ce încredere mai poate fi în cei care anulează un asemenea drept sau nu-l recunosc altor cetățeni? Iar dacă un astfel de drept este anulat, cum se stă cu alte drepturi? Ce fel de țară este aceea în care se petrec astfel de anulări?
A cincea consecință este aceea că, odată cu țâfnoasa respingere, de către „autoritățile” de la București și propaganda pe care o alimentează, a opiniilor liderilor americani, situația României este împinsă la risc.
Desigur, suficiența și nepregătirea președintelui și a subordonaților săi, unite cu o agresivitate șocantă pentru o țară în dificultăți, au izolat România de multe țări, în ultimele două decenii. S-a distrus, din emfaza unor mărginiți ajunși demnitari, promițătoarea și mult căutata cooperare cu China, s-a închis în aceeași atmosferă cooperarea benefică pentru economie și domenii aferente cu Rusia – ca să citez aici doar cooperări cu supraputeri.
Am atras atenția continuu asupra nevoii de a relua și amplifica cooperările cu fiecare supraputere, de care orice țară condusă în mod responsabil poate profita (vezi Romeo Couți, România în schimbarea lumii, 2013). Din nefericire, în România se dă curs unor inși care cred că se justifică speculând conflicte și aduc deservicii țării.
Nici măcar capacitatea de a converti rezoluția Comisiei de la Veneția (2025) în prevederi normale în democrație nu mai există la decidenți. Acum, tot felul de diletanți cu titluri pompoase ale „regimului prostocratic” iau în răspăr, în Capitală și în provincie, cooperarea cu Statele Unite ale Americii.
S-a spus că, printre vecini, România mai are prieten doar Marea Neagră. Au spus-o chiar unii dintre cei care au distrus cooperări. Asta-i ținta? Place-nu-place, ordinea lumii pleacă de la acordul, fie el și complicat, al supraputerilor. S-a verificat de atâtea ori că acestea se înțeleg, dincolo de orice propagandă, atunci când structura lumii o reclamă.
Acum se ridică și întrebarea: Se chiar dorește izolarea României de fiecare dintre cele trei supraputeri ale epocii noastre? Cultivarea atmosferei „anti-…” , în toată absurditatea ei, aduce, cum se vede ușor, pagube enorme țării, chiar dacă propagandiștii urii își umplu sub ea buzunarele. Este nevoie acum și de atmosfera anti-americană? Nu ar fi cazul ca adevărul și buna credință să prevaleze? Sunt decidenții de azi ai României conștienți de ceea ce fac?
5. Nevoia unei vaste schimbări
România a fost adusă în situația în care o cotitură în istoria ei a devenit indispensabilă. Țara ar câștiga cel mai mult cu o democrație curată, cu partide reconstruite, cu garnituri de decidenți pricepuți în dezvoltare și cu o deschidere spre cooperări în lumea largă.
Nici nu va fi o altă soluție. Altfel, va fi un continuu chin sub tot felul de diletanți ajunși să decidă, care iau democrația ca ocazie de aranjare de sine.
În România se apelează frecvent la istorie. Doar că aceasta este mai mult aproximată decât cercetată și cunoscută. Atât de slabe au ajuns capacitățile profesionale în scrierea istoriei, încât nu s-a putut scrie istoria ultimului secol, pe baza arhivelor, nici măcar la Centenarul țării. Din păcate, însă, pe baza unei astfel de istorii neclarificate până la capăt se adoptă azi decizii.
Poate că și din acest motiv nu se ia în seamă faptul că România s-a mai ars și altădată cu „jocul de-a alegerile”. Autoritățile au mai anulat alegeri și au retras strident țara din democrații. Aceasta s-a petrecut deja în anii treizeci, iar consecințele au fost dramatice și se cunosc”, spune Andrei Marga.
