O elevă din Dolj a luat 6 la Matematică. După contestație a obținut nota 10

O elevă din județul Gorj a trecut printr-un șoc după ce a fost notată cu 6 la examenul de Matematică de la Evaluarea Națională. În urma contestației, fata a obținut nota 10, potrivit Impact în Gorj.
Cazul nu este singular – un coleg de-al elevei a primit nota 2,25, iar în urma contestaţiei lucrarea i-a fost notată cu 7,90.
Eleva învață la Școala gimnazială Peşteana Jiu.
„Fetiţa chiar a avut un şoc şi părinţii i-au dat pastile de calmare. Din câte am înţeles, începuse să aibă o semipareză la gură. A venit fetiţa la contestaţii şi mi-a spus că a făcut absolut tot şi că nu are cum să ia mai puţin de 10. Are cea mai mare medie acum din tot Centrul de evaluare al localităţii Bâlteni. A primit 9,80 la Limba şi Literatura Română şi media generală este de 9,90“, a declarat Constantin Deaconescu, directorul liceului din comuna Bâlteni, căruia îi este arondată școala generală, scrie Impact în Gorj.
Cazul nu este singular. Un coleg de-al fetei a primit nota 2,25, iar în urma contestaţiei lucrarea i-a fost notată cu 7,90.
- Haos și revoltă în PNL: „Marea reușită” a lui Ilie Bolojan aruncă partidul în aer. Ordinul de a vota Guvernul Niculescu provoacă stupoare printre liberali
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a dat semnalul și a cerut tuturor parlamentarilor liberali să voteze guvernul Luca Niculescu, explicând că este ”un armistițiu” pentru șase luni. Între parlamentarii PNL, solicitarea lui Ilie Bolojan a provocat stupoare, asta pentru că este greu de înțeles resortul unei astfel de decizii, în condițiile în care în urmă cu … - Percheziții DNA la Constanța într-un dosar internațional de evaziune și spălare de bani vizând servicii pentru nave NATO
Procurorii anticorupție au luat cu asalt, miercuri, 14 octombrie, mai multe adrese din județul Constanța, detonând o anchetă cu ramificații care zguduie granițele Europei. Vizate sunt fapte grele – evaziune fiscală, înșelăciune și spălare de bani – camuflate sub umbrela asistenței portuare oferite navelor militare din flota NATO. Descinderile din România sunt doar o piesă … - Vasile Blaga condiționează votul PNL de continuarea politicilor lui Bolojan, deși PSD se pregătește să intre la guvernare
Senatorul liberal Vasile Blaga a declarat, miercuri, că PNL va vota Guvernul Niculescu dacă acesta va respecta „exact” parcursul Guvernului condus de Ilie Bolojan şi va continua „angajamentele„ asumate de acesta. În condițiile în care se vehiculează un guvern Luca Niculescu cu miniștri PSD și miniștri tehnocrați este destul de greu de crezut că acesta … - Șeful Serviciului Permise Ilfov, reținut de DNA: Cum funcționa rețeaua care îi ajuta pe candidați să treacă examenul auto contra cost
Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, un subcomisar de poliție, și coordonatorul compartimentului responsabil de permise și examinări, inspector principal de poliție, au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Cei doi sunt acuzați că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat prin intermediul căruia candidații ar fi beneficiat, … - Caracatița imobiliară din inima partidului AUR: Cum patronează familia Gianinei Șerban o rețea de fraudă protejată de notari, primării și procurori de casă
În spatele portavocilor care urlă zilnic despre „suveranitate”, „dreptate” și „lupta anti-sistem”, se ascunde una dintre cele mai cinice și bine sudate rețele de crimă organizată cu guler alb din politica românească. O investigație aprofundată scoate la lumină fața hidoasă a conducerii partidului AUR, o formațiune capturată de grupuri de interese transpartinice și de familii …




