Petrișor Peiu: Cu sprijinul puterii de la București, la Chișinău s-a născut o clasă politică care își face un viitor fără România, dar pe banii ei

Faptul că puterea politică și opoziția de la București au încurajat ani la rând perspectiva nerealistă de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a făcut ca la Chișinău să se nască și să prindă puteri o clasă politică, care își face un viitor fără România, pe banii României. Declarația a fost făcută de Petrișor Peiu, expert în Economie, în cadrul unei emisiuni radiofonice realizate de Liviu Mihaiu.
Totodată, sursa a explicat și unde a greșit clasa politică de la București în raport cu Republica Moldova.
„O mare greșeală pe care toți politicienii din România au făcut-o a fost încurajarea unor aspirații de integrarea europeană, deși toată lumea știa că nu există niciun orizont de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, încurajând formarea unei clase politice locale, care deși își mințea populația, discuta despre aderarea la Uniunea Europeană, aceștia au îndepărtat perspectiva de a discuta despre reunificare, care ar fi fost proiectul natural al României”, a precizat Petrișor Peiu.
În context, Liviu Mihaiu, realizatorul emisiunii a reamintit că o treime din cetățenii Basarabiei sunt cetățeni români și în 30 de ani s-a băgat jumătate de miliard de dolari în Republica Moldova. Acest lucru se întâmplă fără ca Bucureștiul să aibă vreo influență reală acolo, iar România, nici până în prezent, nu este la nicio masă de negocieri în ceea ce privește Republica Moldova.
Sursa: www.infoprut.ro
- Premierul Spaniei: războiul lui Trump împotriva Iranului subminează ordinea internațională
Președintele SUA, Donald Trump, slăbește ordinea internațională prin războiul împotriva Iranului, afirmă premierului spaniol Pedro Sánchez. „Este vorba despre un război unilateral declanșat de două națiuni, de două guverne, fără a se consulta sau a se coordona cu aliații lor”, a declarat Sánchez într-un interviu publicat luni în cadrul podcastului „The Rest Is Politics”. „Există … - Sute de mineri protestează în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu
Sute de mineri protestează, luni, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din municipiul Târgu Jiu, o stradă din zonă fiind blocată de protestatari, transmite Agerpres. Oamenii strigă „Nu cedăm” şi „Hoţii”. Protestele au început în urmă cu o săptămână şi jumătate. Câteva zeci de mineri s-au deplasat săptămâna trecută la Bucureşti, unde au făcut greva … - Aeroportul Mihail Kogălniceanu suspendă temporar traficul aerian civil
Traficul aerian civil va fi suspendat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu între 20 martie, ora 11.00, și 21 martie, ora 19.30, potrivit unei notificări aeronautice oficiale publicate luni în sistemul internațional de informare pentru aviație. Măsura apare într-o astfel de informare emisă pentru Aeroportul Mihail Kogălniceanu, prin care autoritățile transmit piloților și operatorilor aerieni date despre … - Baronii locali îi trag preșul lui Grindeanu: ”Bugetul trebuie votat! ”
Baronul local de Vâlcea, Constantin Rădulescu, care este și președintele Consiliului Județean, a cerut partidului să voteze cât mai repede bugetul de stat pentru 2026, pe motiv că întârzierea blochează și investițiile la nivel local. Întârzierea de către PSD a bugetului, prin amânarea cu două luni a reformei în administrație, a produs nervozitate în rândul … - Viorel Cerbu, aviz pozitiv de la CSM pentru șefia DNA cu vot unanim 6-0, impostorii Alex Florența și Marius Voineag – din nou fără aviz cu balotaj 3-3
Procurorul Viorel Cerbu, propus de ministrul Justiției la șefia DNA, a primit luni aviz pozitiv de la secția de procurori a CSM cu un vot unanim (6-0). În aceeași ședință, Alex Florența (propus adjunct la DIICOT) și Marius Voineag (propus adjunct la Parchetul general) au rămas din nou fără aviz după ce votul înregistrat a …




