Navalnîi a fost externat, iar o refacere completă a opozantului rus este „posibilă”, anunţă Spitalul Charité din Berlin

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, spitalizat de la 22 august, la Berlin, şi care ar fi fost otrăvit cu Noviciok, a fost autorizat marţi să părăsească spitalul, din care a fost externat miercuri, iar o refacere completă este posibilă, a anunţat miercuri Spitalul berlinez Charité, relatează AFP.
„Starea sănătăţii pacientului s-a ameliorat, iar terapia intensivă a fost întreruptă” după 32 de zile de spitalizare, a anunţat într-un comunicat instituţia, una dintre cele mai reputate din lume.
„Având în vedere desfăşurarea tratatemtului în acest stadiu şi starea actuală a pacientului, medicii consideră că o refacere completă este posibilă”, anunţă spitalul berlinez.
„Eventualele consecinţe pe termen lung ale otrăvirii grave pot fi evaluate doar după tratament”, a avertizat, însă, Charité.
Opozantul numărul unu al Kremlinului a postat în ultimele zile mai multe fotografii în care apare, inclusiv una împreună cu soţia sa, într-un balcon al spitalului, în care este slăbit şi are cearcăne la ochi.

Potrivit susţinătorilor lui Navalnîi, urme de noviciok au fost găsite pe o sticlă de apă pe care au luat-o din camera de hotel în care s-a cazat în Siberia.

Lui Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor, în Rusia, la 20 august, şi a fost internat iniţial într-un spital siberian, după care a fost transferat în Germania.
Mai multe laboratoare specializate – german, francez şi suedez – au stabilit că a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok., lucru pe care Moscova îl contestă.
Sursa: News.ro
- România are peste 3.000 de localități. Olanda are sub 400. Noi avem birocrați, ei au prosperitateRomânia este sufocată de un stat gras, birocratic și ineficient, cu peste 3.000 de unități administrative – comune, orașe, municipii, fiecare cu primar, viceprimar, consilieri locali, contabili, șefi de servicii, angajați plătiți din bani publici. Această structură nu aduce dezvoltare, ci sărăcie administrată elegant. În loc să investim în școli, spitale, drumuri sau irigații, întreținem …
- Ion Cristoiu: Noi, ca popor, nu avem în fibră ideea demnităţii naţionale, aşa cum o au polonezii, grecii, ungurii, ruşii, turcii, chiar bulgariiIon Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre demnitatea și independența Poporului Român. Invitat la „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu a vorbit despre campania dusă împotriva independenței României. Jurnalistul spune că imediat după Revoluție, a început o campanie prin care românilor li s-a spus că nu sunt capabili de a fi independenți. De la o țară …
- Mirel Palada: Hrana – o importăm și facem deficit comercial; Apa – e doar pentru stăpînii noștri francezi, dacă o folosesc și românii, le pun cătușele; Energie – Am rezolvat-o de acum 30 de ani, am dat Petromul austriecilor, acum urmează să le dăm și gazele„Hrană. Apă. Energie. Un slogan aparent delirant. Nu e delirant deloc. Să vă explic”, scrie, pe Facebook, sociologul Mirel Palada. „Hrană. O importăm de la străini și facem deficit comercial. Asta pentru că la noi subvențiile agricole sînt mult mai mici decît în vestul Europei. UE nu ne permite să crească subvenția. Egalitate să fie, dar …
- Robert Turcescu: „Gata, nu se mai zboară cu economic? Cu avion de linie? S-a trecut la jet privat?”„Gata, nu se mai zboară cu economic? Cu avion de linie? S-a trecut la jet privat?”, scrie, sarcastic, pe Facebook, jurnalistul Robert Turcescu. Şi Anca Alexandrescu spune: „Cred că este sfidarea zilei: în timp ce țara arde, Nicușor Dan își face poză cu miniștrii USR de 12%. Este o sfidare nu doar la adresa românilor, ci …
- Dungaciu: Generaţiile tinere sunt crescute fără conștiință activă, fără memoria trecutului, dezrădăcinate, îndepărtată de memoria familieiprof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre problemele educaționale ale generațiilor actuale, scrie gandul.ro. Invitat la „Marius Tucă Show”, Dan Dungaciu a vorbit despre generațiile actuale. Acesta a explicat faptul că anii 90 au fost anii în care ultimele generații de elevi au fost școliți cum ar trebui. În anii 90 s-a …