Promotorii de acum 40 de ani ai comunismului cu față umană și ai perestroicăi ajunseseră la concluzia că nu se mai poate trăi în frică și negarea realității (denial, pă holiud/netflix style) în favoarea credinței în știința și a ideologiei sovietice.
Dizidenții vorbeau și scriau, iar adversarii blocului sovietic îi publicau și îi premiau cu Nobel sau Oscar, într-un demers de demolare prezentat ca o victorie a libertății și a rațiunii.
Oamenii simpli ascultau cu emoție posturile de radio ale libertății. Aceea era libertatea autentică, libertatea dezirabilă, antidotul totalitarismului.
Nu mai există acel antidot. Fabricanții virusului nu au mai lucrat la anti-dot. Veninul totalitar e ubicuu azi. E peste tot. Unii s-au îndrăgostit de el ca de un drog.
Azi, nu mai ai unde să publici, că peste tot ești cenzurat. Fie brutal și direct, așa cum s-a întâmplat în plandemie cu oamenii de știință si de cultură “negaționiști”, fie insidios și indirect, prin limitarea accesului la main-stream media sau prin ștampilarea ca fake news a opiniei dizidente.
Nu mai există debușeul unei noi perestroika. Totul este sun control. Negarea realității nu a fost niciodată mai simplă: anihilarea oricărui dizident și neutralizarea oricărei idei critice sunt la un click distanță.
Oamenii simpli nu mai au radiouri ale libertății la dispoziție. Cărțile tipărite sunt dezavuate și chiar interzise.
Media de sorginte rusă ori chinezească sunt necredibile prin definiție, cele ale lumii “libere” se auto-cenzurează, ca să nu dispară economic.
Veți zice că cele de mai sus figurează, totuși, pe o pagină a unei rețele de socializare. Da, dar câți mai pot citi sau măcar accesa această pagină? Nici măcar 5% din cei peste 155 de mii de “urmăritori” nu mai pot vedea ceea ce scriu. Suntem făcuți insignifianți prin news feed: ce deranjează, e degradat și pus la coada cozilor, ce cadrează cu “valorile” comunității este împins în față, ca să sară în ochi și să nu poată fi ignorat. Curând, dizidenții vor fi debranșați de la tot ceea ce înseamnă traiul în sec. XXI, doar pentru că nu sunt cu turma și cu mulțimea de idioți utili. Pe de altă parte, cât timp credeți că voi mai fi lăsat să scriu aici, după ce se va fi aflat procentul meu real de încredere la vot pe care l-au descoperit deja sondorii opiniei publice și îl ocultează?
Oare cine a învins în 1989, securitatea & comunismul sau democrația de tip occidental?
Om fi, probabil, în post-democrație, cum spunea V. Orban, dar eu cred, mai degrabă, că suntem trăitori fără vrerea noastră într-o lume pervers întoarsă cu fundul în sus, unde capitalismul e spionaj permanent, elitele birocratice, nealese de nimeni, sunt mai centralist – sovietice decât comuniștii de vârf din vremea lui Gorbaciov, iar știința a devenit pretext ideologic al transformării omului într-o figurină de plastilină, ușor manipulabila digital.
