Analiză. România, rău păstorită și dureros prăduită de fii rătăcitori, care au înrobit-o și scos la mezat

de Aurel I. Rogojan

Grava tulburare a ordinii constituționale a României și criza politică generată de anularea alegerilor prezidențiale cu 36 de ore înaintea celui de al doilea tur de scrutin este o surpriză stategică cu dimensiuni transcontinentale și implicații majore asupra status quo-ului Alianței Atlanticului de Nord și al Uniunii Europene.

Surpriza stategică este cota maximală a unei amenințări de securitate, pe care nu o poate planifica și implementa, dar și gestiona, decât actori statali sau suprastatali.

Așadar, qui prodest ? Cui foloșește, sau cine profită de pe urma crizei politice pe care o traversează România? Aceasta este prima întrebare ajutătoare pe care și-o pun analiștii, ori de câte ori lipsesc informațiile și sunt ascunse faptele pe baza cărora să se poată înțelege, explica și gestiona surprizele politice și crizele induse de acestea.

Iterăm faptul că, Viktor Orban, premierul țării vecine, care a sesizat și avertizat asupra experimentului „România”, soldat cu punerea între paranteze a democrației, evident în numele înaltelor și poate justelor rațiuni de stat prezentate judecătorilor Curții Constituționale, s-a întâlnit cu președintele ales al S.U.A., la două zile după declanșarea crizei, petrecându-și după amiaza de luni, 09 decembrie, cu Donald Trump la reședința acesuia din complexul Mar-a-Lago, Palm Beach, Florida.

Referindu-se la această întîlnire, ministrul ungar de externe și al comerțului, Szijjártó Péter a afirmat că „este important ca până la 20 ianuarie 2025 nimeni din Statele Unite sau din Europa să nu ia o decizie iresponsabilă care ar putea declanșa procese ireversibile ce ar face imposibilă instaurarea păcii”. Și a completat : „Săptămâna trecută domnul prim-ministru a fost în vizită la Sfântul Părinte. Eu am fost la Moscova și la Washington, am organizat întâlniri și în Malta. Acum am fost în Florida împreună cu domnul prim-ministru, iar misiunea ungară de pace va continua și săptămâna aceasta cu alte evenimente, cel puțin două, dintre care unul mâine și altul poimâine”.

Un prim fapt. În timp ce România este cufundată în criză, iar românii sunt bombardați cu rachetele informaționale, moralmente letale, lansate de vreo trei posturi de televiziune, care ar fi fost stipendiate la ordinul milionului de euro fiecare, Ungaria, deținătoarea președinției U.E. , lansează o campanie diplomatică ofensivă în direcțiile : Vatican, Moscova, viitoarea Administrație a S.U.A. Lipsește Europa, care a fost menționată de ministrul Szijjártó Péter, alături de Administrația actuală a S.U.A. , ca suspect rezonabil, fie pentru a-i lăsa lui Donald Trump ca moștenire un război mondial cu fitilul aprins, fie pentru a genera o situație excepțională care să-i suspende instalarea în funcție.

Și o primă observație. Procesele ireversibile la care se referă ministrul ungar nu ar putea fi declanșate decât de amenințarea lui Donald Trump la adresa debitorilor europeni ai bugetului NATO. și de realitatea pericolului ca Europa să fie nevoită să revină la sentimente mai bune față de Federația Rusă, cu sau fără Vladimir Putin.

Un al doilea fapt. România cu un președinte „suveranist” ar conveni, în egala măsură , atât lui Donald Trump , cât și lui Vladimir Putin, dar acesta nu ar fi frecventabil pentru durii Uniunii Europene. Dovadă că Administrația Biden și partea vizibilă a opiniilor Uniunii Europene au avut, fără îndoială, rolul decisiv în raționalitatea deciziei Curții Constituționale.

Și o a doua observație. Dacă la București au apărut imediat critici ai „subțirimii, neprofesionalismului, derizoriului și ridicolului” rapoartelor prezentate Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Washington, dimpotrivă, Departartamentul de Stat al S.U.A. a apreciat eforturile instituțiilor raportoare, a preluat, amplificat și s-a făcut ecoul amenințărilor relevate, nu doar prin vocea purtătorului de cuvânt, ci și prin declarația secretarului de stat, Anthony Blinken. Subsecvent, analiștii de servicu Bogdan Chirieac și Radu Tudor ( jurnaliști nu mai sunt de când nu prididesc cu analizele) ne-au dat asigurări că sursele lor americane le-au permis să ne informeze că serviciile secrete ale marelui nostru partener strategic au decartat serviciilor noastre secrete tomuri de informații complinitoare ale propriilor eforturi de decelare și descifrare a Kremliniadei de instalare a omului Moscovei la Cotroceni. Nu mai vorbim că omnisciența lui Mihai Gâdea în materie a fost supervizată în direct, chiar din platoul surorii vitrege a CNN, de Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA la București, care-i întărea spusele cum că luni, 9 decembrie , dimineața, ne puteam trezi cu omul lui Putin la Cotroceni.

Ca observație colaterală, nu chiar strict personală : Unul în plus, la câți sunt, chiar mai conta ?! Că bine le zicea conu Iancu din Haimanale „Trădare să fie, dar să o știm” !

Un al treilea fapt. Pragul de aur al politicii externe a Ungariei. Concluzionând asupra înțelegerilor antamate de Viktor Orban cu Donald Trump, ministrul Szijjártó a declarat : „(…) vă pot spune că relația politică ungaro-americană se află în pragul unei epoci de aur.”

Dacă așa stau lucrurile, atunci și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România se află în pragul epocii de aur al împlinirii aspirațiilor sale politice.

Și ca prim semnal, la vreo 20 de ore după victoria diplomatică a Ungariei la Mar-a-Lago, Kelemen Hunor a enumerat standardele viitorului candidat la președinția României: „un om familiarizat cu lumea politică, care este acceptat de toate partidele şi care poate să stârnească emoţii şi poate să intre într-o dezbatere politică şi are calităţile necesare pentru a fi preşedintele României”. Sunt câteva personalităţi de acest gen, dacă vrem să căutăm în zona academică avem pe Daniel David, profesor universitar, rectorul UBB, nu am vorbit cu el, e părarea mea personală. Dacă vrem ceva din zona politică putem vorbi de Daniel Funeriu, de Toader Paleologu, de Crin Antonescu, personalităţi care au şi capacitatea şi calitatea intelectuală şi calităţile umane, politice. Dar nu am vorbit cu ei (…) Şi Nicuşor Dan, dar trebuie să fie de acord toată lumea cu acest candidat”.

Liderul UDMR a mai declarat pentru Radio France International că Ilie Bolojan, în mod categoric nu este candidatul comun potrivit. „Este administratorul perfect, dar nu stârnește emoții”. De asemenea, i-a radiat dintre propozabilii candidați la președinție pe toți cei are sunt lideri de partide și vin din guvernare.

Și o a treia observație. O prezență atât de semnificativă a U.D.M.R. în „politica mare” și în alte chestiuni care nu țin strict de problematica maghiarilor din România nu s-a prea întâlnit.

Un al patrulea fapt. Șicanele, cândva mărunte, din partea Washington-lui la adresa Uniunii Europene, de genul Kissinger „Dacă telefonez la U.E. de cine trebuie să întreb acolo, ca să știu cu cine vorbesc ?!”, ar putea evolua înspre acute și fisuri ale unității monolitice occidentale, care să nuanțeze relațiile transatlantice și să rescrie Tratatul Alianței Atlanticului de Nord.

Grupul de la Vișegrad, cu neastâmpărații unguri și polonezi, sincopele slovacilor și chiar ale cehilor, s-ar putea consolida ca grup de opoziție în interiorul U.E., care să polarizeze național-suveraniștii, excentricii și alți criticii ai suprabirocratizării și dependenței uniunii de puterea giganților economici transnaționali.

Și o a patra observație. Pragmatismuleconomic al lui Donald Trump, ca model politic, se poate dovedi a fi o sabie cu două tăișuri.

Un al cincilea fapt. Criza politică din România precede o inevitabilă și profundă criză economică. Guvernarea cu visteria goală și mâna întinsă cât mai poate continua ?

România, rău păstorită și dureros prăduită de fii rătăcitori, care au înrobit-o și scos la mezat, la cheremul cămătarilor, a fost, este și nu dă semne de a-și depăși condiția de pion multicondiționat în strategia jocurilor geopolitice globale. O strategie pe contribuabilul român nu o cunoaște, dar ale cărei costuri le plătește, în avans și fără garanții.

Și o a cincea obsevație. De la George Coșbuc citire. „Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt…”, ca la întrebarea „Quo vadis România?” poporul să răspundă prin democrație directă.