Internațional

Americanii își retrag trupele din Niger

Statele Unite vor începe planurile de retragere a trupelor din Niger, au anunțat sâmbătă oficiali americani, în ceea ce experții consideră că este o lovitură pentru Washington și aliații săi din regiune în ceea ce privește organizarea operațiunilor de securitate în Sahel. Plecarea trupelor are loc în timp ce oficialii americani au declarat că încearcă să găsească un nou acord militar. Această retragere a trupelor din Niger amintește de momentul retragerii din Afganistan, care a reprezentat un mare eșec pentru americani.

Premierul Nigerului, numit de junta militară la putere, Ali Lamine Zeine, și adjunctul secretarului de stat american Kurt Campbell, au convenit vineri ca cele două națiuni să înceapă să planifice retragerea trupelor americane, a declarat sâmbătă Departamentul de Stat al SUA pentru The Associated Press într-un e-mail.

Un oficial american a declarat că nu există un calendar pentru retragere, în afară de discuțiile care urmează să înceapă în zilele următoare cu privire la următorii pași. Oficialul a vorbit sub rezerva anonimatului pentru a detalia discuțiile diplomatice private. O delegație americană cu rolul de a coordona detaliile procesului de retragere va fi trimisă în curând.

Junta militară din Niger a rupt acordul cu SUA

Junta militară din Niger, aflată la putere din iulie anul trecut, a anunţat sâmbătă că revocă acordul de cooperare militară cu Statele Unite, semnat în 2012, şi a calificat prezenţa militară a SUA pe teritoriul Nigerului drept „ilegală”, informează EFE, potrivit Agerpres.

„Guvernul Nigerului, luând act de aspiraţiile şi interesele poporului nigerian, decide cu toată responsabilitatea să rezilieze cu efect imediat acordul privind statutul personalului militar american şi al angajaţilor civili ai Departamentului de Apărare al SUA pe teritoriul Nigerului”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al guvernului de tranziţie, colonelul maior Amadou Abdramane, într-o declaraţie citită la televiziunea publică a ţării.

Această decizie vine în urma vizitei la Niamey a unei delegaţii americane condusă de subsecretarul de stat pentru afaceri africane, Molly Phee.

De ce erau prezenți americanii în Niger

Niger joacă un rol central în operațiunile militare americane din regiunea Sahel din Africa, o zonă situată la marginea deșertului Sahara.

Washingtonul este îngrijorat de răspândirea violenței jihadiste, unde grupuri locale au jurat credință grupărilor Al-Qaida și Stat Islamic.

Nigerul găzduiește o bază aeriană americană importantă, în orașul Agadez, la aproximativ 920 de kilometri de capitala Niamey, pe care o folosește pentru zboruri de supraveghere cu și fără pilot și alte operațiuni.

De asemenea, SUA au investit sute de milioane de dolari în antrenarea armatei nigeriene de când au început operațiunile în această țară, în 2013.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button