Politică

Presa germană îl pune la punct pe Ghinea: PNRR-ul elaborat pe genunchi era atât de slab încât a fost la un pas de a fi respins. Iar pericolul nu a trecut

Presa germană îl pune la punct pe ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care nu prididește cu laudele la adresa sa în ceea ce privește planul de redresare depus la Comisia Europeană: PNRR-ul elaborat pe genunchi era atât de slab încât a fost la un pas de a fi respins, scrie Die Welt.

Jurnaliștii germani au realizat o analiză despre modalitatea în care Comisia Europeană a aprobat planurile depuse până acum.  În ceea ce privește PNRR-ul României, Bruxelles-ul vede o serie de lipsuri legate de costuri, dar și de cheltuieli, ceea ce ridică niște semne de întrebare. Potrivit Die Welt, este posibil ca Executivul comunitar să respingă planul fără alte informații suplimentare.

„Comisia nu vrea nici măcar să decidă asupra planului românesc până la sfârșitul lunii septembrie, situația fiind în acest caz, al României, cu mult mai delicată decât la celelalte țări.

Planul prezentat de București a ridicat foarte multe întrebări pentru autoritățile de la Bruxelles. România a solicitat 15 miliarde de euro în împrumuturi soft și 14,3 miliarde de euro în transferuri nerambursabile. La Bruxelles, se spune că planul predat avea deficite semnificative, inclusiv lipsa informațiilor privind costurile și cheltuielile. Atât de mari erau lacunele, atât de mare era nevoia Comisiei de a primi informații concrete, încât guvernul român a trebuit să solicite oficial Comisiei UE prelungirea termenului de evaluare până la sfârșitul lunii septembrie.

Cu toate acestea, este probabil ca acest pas să fi fost precedat de un avertisment de la Bruxelles, potrivit căruia Comisia ar putea respinge planul dacă nu primește informații suplimentare“, explică publicația germană. 

Back to top button