Bugetul Ministerului Educației, suplimentat pentru finanțarea programului „Educația în siguranță”

Guvernul a aprobat în ședința de joi suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea Programului național „Educația în siguranță”.
Prin intermediul acestui program vor fi achiziționate materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea asigurării activităților didactice din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Beneficiare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri din bugetele proprii sau de către autoritățile publice locale.
Astfel, unitățile de învățământ aflate în această situație vor transmite inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București necesarul de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea obținerii lor pentru desfășurarea în condiții normale și în siguranță a activităților didactice.
Inspectoratele școlare pot constitui stocuri de rezervă care vor fi distribuite unităților de învățământ preuniversitar de stat la solicitarea ulterioară a acestora.
Inspectoratele transmit și vor solicita Ministerului Educației includerea în bugete a creditelor de angajament și a creditelor bugetare necesare efectuării achizițiilor.
Ministerul va repartiza creditele bugetare și creditele de angajament necesare efectuării achizițiilor, cu încadrare în suma alocată.
- Optoelectronica a prezentat sisteme anti-drone testate cu succes în exercițiile NATO de la BSDA 2026: Le vom produce în România, în proporție de peste 65%
Tehnologii anti-dronă de ultimă generație, prezentate de Optoelectronica la BSDA 2026: De la preluarea controlului la lasere și producție locală Într-un context de securitate regional marcat de creșterea exponențială a amenințărilor aeriene, compania românească Optoelectronica a atras atenția la expoziția Black Sea Defence Aerospace (BSDA) 2026 de la București cu o serie de soluții inovatoare … - Directorii generali ai APIA şi ANF au fost suspendaţi din funcţii: DNA i-a trimis în judecată
Directorii generali ai APIA şi ANF, suspendaţi din funcţii, după ce DNA i-a trimis în judecată. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus, prin ordin de ministru, suspendarea de drept a raportului de serviciu a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, şi încetarea exercitării temporare a funcţiei de director general al Autorităţii … - EXCLUSIV | Orașul scăpat de sub controlul statului: Rețeaua mafiotă din Craiova care a capturat administrația, justiția și politicul
Craiova a devenit un teritoriu în care „legea pumnului și a banilor” înlocuiește statul de drept. O rețea complexă de interese obscure, care leagă zona de crimă organizată de vârful administrației locale, magistratură, poliție și servicii de informații, operează nestingherită în inima Olteniei. Facem astăzi un apel public și ferm către instituțiile centrale ale statului … - Milioane de lei pentru paza unui hotel de stat: Cum sparge un institut de cercetare 5% din buget pe o firmă deținută de fiii unor foști ofițeri SRI
Poate că puțini știau, dar în România funcționează Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani. Un institut de stat care beneficiază de un buget rezonabil: în 2025, de exemplu, instituția a primit puțin peste 40.000.000 de lei. Pe lângă laboratoare și cercetări, INSEMEX are în patrimoniu și resurse … - JAF la TAROM: Fostul director acuză decizii care pot duce compania la faliment, iar un fost pilot vorbește despre dispariția unor sume uriașe
Tensiunile din jurul TAROM se amplifică, după ce fostul director interimar al companiei susține că a refuzat mandatul de director general pentru că nu a vrut să își asume decizii care, în opinia sa, pun în pericol viitorul operatorului aerian. În același timp, un fost pilot lansează acuzații grave privind situația financiară a companiei. Fostul director spune că a refuzat mandatul pentru a …




