Știrile 60m.RO

Ambasadorul Ucrainei la ONU: „Dacă vrea să se sinucidă, nu trebuie să folosească un arsenal nuclear, trebuie să facă ceea ce a făcut tipul din Berlin într-un buncăr în 1945”

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, compusă din 193 de state membre, s-a reunit, luni, cu privire la criza din Ucraina, înainte de votul de săptămâna aceasta pentru izolarea Rusiei, în urma „agresiunii împotriva Ucrainei”, care are rolul de solicita trupelor ruse încetarea luptei şi retragerea.

„Dacă vrea să se sinucidă, nu trebuie să folosească un arsenal nuclear, trebuie să facă ceea ce a făcut tipul din Berlin într-un buncăr în 1945”, l-a îndemnat Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kyslytsy, pe Putin, făcând referire la sinuciderea lui Adolf Hitler, relatează Reuters.

Adunarea Generală va vota săptămâna aceasta un proiect de rezoluţie asemănător textului pe care Rusia l-a respins prin veto în cadrul Consiliului de Securitate, alcătuit din 15 membri, vineri (25 februarie). Nicio ţară nu are drept de veto în Adunarea Generală, iar diplomaţii occidentali se aşteaptă ca rezoluţia, care necesită să fie votată de două treimi dintre membri, să fie adoptată. 

Deşi rezoluţiile Adunării Generale nu sunt obligatorii, ele sunt importante din punct de vedere politic. Statele Unite şi aliaţii consideră acest eveniment drept o şansă de a arăta că Rusia este izolată din cauza invaziei asupra Ucrainei.Proiectul de rezoluţie are deja cel puţin 80 de co-sponsori, au declarat luni diplomaţii. Peste 100 de ţări urmează să ia cuvântul înaintea votului din cadrul Adunării Generale.

Ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere, a declarat: „Nimeni nu îşi poate abate privirea, abţinerea nu este o opţiune”.Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a dezvăluit că speră că discuţiile vor „produce nu numai o oprire imediată a luptei, ci şi o cale către o soluţie diplomatică”.

El a descris decizia preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a pune în alertă maximă forţele de descurajare nucleară a Rusiei drept o „evoluţie înfricoşătoare” a războiului, conflictul nuclear fiind „de neconceput”.

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei  Kyslytsya, a afirmat despre ordinul lui Putin de a pune în alertă forţele nucleare ruseşti că reprezintă „o nebunie”.

„Dacă vrea să se sinucidă, nu trebuie să folosească un arsenal nuclear, trebuie să facă ceea ce a făcut tipul din Berlin într-un buncăr în 1945”, a declarat Kyslytsya Adunării Generale, făcând referire la sinuciderea lui Adolf Hitler.Guterres a menţionat, de asemenea, impactul conflictului asupra civililor şi a spus că ar putea deveni cea mai gravă criză umanitară şi a refugiaţilor din Europa din ultimele decenii.

„Deşi se pare că atacurile ruseşti vizează în mare parte instalaţiile militare ucrainene, avem relatări credibile despre clădiri rezidenţiale, infrastructură civilă critică şi alte ţinte non-militare care au suferit daune grave”, a spus el.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat că acţiunile Rusiei în Ucraina sunt „denaturate”.„Armata rusă nu reprezintă o ameninţare pentru civilii din Ucraina, nu bombardează zone civile”, a subliniat el.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button