AMATORISM. Florin Călinescu a pierdut președinția partidului VERDE

Când ești actor și te ocupi de distracția altora, e mai bine să nu te bagi în ale politicii.

Florin Călinesc nu mai este președintele partidului VERDE deoarece tribunalul a considerat că el a fost ales într-un congres ilegal.

Decizia nu este una definitivă, dar ridică mari probleme de legitimitate și amatorismul juridic dovedit în ale politicii plasează pe Florin Călinesc în afara zonei politice.

De altfel acesta nu s-a implicat deloc în campania electorală considerând că este suficient să stea acasă și să vorbească românilor de pe telefon. Nu a fost să fie așa, arătând amatorismul lui Florin Călinescu în ale politicii.

Acum nici președinte al partidului nu mai este, sau cel puțin până o altă instanță va decide altfel, deși este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple.

%d blogeri au apreciat: