Politică

Am câștigat prima bătălie cu baronii roșii! Suntem pe toate buletinele de vot, inclusiv la Bistrița Năsăud și Giurgiu!

AUR îi va reprezenta pe români și la Bistrița și la Giurgiu! Tribunalul Bistrița Năsăud a admis astăzi contestația formulată de Alianța pentru Unirea Românilor împotriva deciziei abuzive și total nejustificate a Biroului Electoral Județean privind respingerea candidaților AUR pentru alegerile parlamentare. Și Tribunalul Giurgiu a dat dreptate Alianței pentru Unirea Românilor. Și în acest caz, instanța a anulat decizia BEJ și a admis listele AUR de candidați, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.

„Am câștigat și la Bistrița și la Giurgiu. Instanțele ne-au dat dreptate. Vom fi pe toate buletinele de vot. Rușine PNL-iștilor, USR-iștilor, PSD-iștilor care ne-au făcut plângere. Rușine inclusiv celor de la SOS care ne-au făcut plângere. Vom fi pe toate buletinele de vot. Am câștigat o bătălie, dar trebuie să câștigăm și războiul. Avem mâine peste 100 de apeluri peste tot, la toate instanțele din țară., Am depus actele conform legii. Nu poate un baron roșu sau un securist să dețină puterea în România și să spună – nu ai ochii albaștri precum noi și nu poți candida –”, a declarat președintele AUR, George Simion.

Lista AUR pentru Camera Deputaților, la Bistrița Năsăud, este deschisă de Tiberiu Boșutar, activistul care s-a luptat în ultimii ani cu mafia pădurilor, iar la Senat lista este deschisă de președintele seniorilor AUR, Dan Cosma.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button