Una dintre trăsăturile esențiale ale unui individ de succes este, fără îndoială, curajul. Senecca spunea că “uneori, chiar şi să trăieşti e un act de curaj”, iar dincolo de orice curajul înseamnă putere, geniu şi strălucire.
Există, din ce în ce mai mult, pentru poporul român o evidentă lipsă a curajului de a mai trăi şi de a mai spune lucrurilor pe nume. Paginile de istorie abundă în scene de vitejie ale acestui popor, însă uitându-mă în jurul meu, am impresia că fie istoria a fost scrisă ca să dea bine pentru viitor, fie România nu mai este locuită de urmaşii eroilor din trecut.
Mahatma Gandhi spunea că “există pe lumea aceasta oameni atât de înfometaţi pentru care Dumnezeu are forma unei pâini”, tot astfel, există pentru mulţi români speranţa unei vieţi mai bune ori pentru care un conducător bun este cel care îi mai lasă în viaţă. Astăzi, pentru mine, Dumnezeu înseamnă curajul de a cere respect şi credinţa că poporul român merită acest lucru.
Starea de conflict care domină astăzi societatea românească creează sentimentul unei perpetue incertitudini, iluzia unei iminente şi meritate schimbări, însă la final de an, ne trezim în acelaşi marasm, ajungând să irosim în acest fel perioade importante de timp în care puteam vorbi despre o construcţie reală a României postdecembriste. România postdecembristă a fost rezultatul unor urzeli de interese, gândit şi pus în aplicare de către serviciile secrete româneşti, iar acum degringolada continuă sub ochii preşedintelui Iohannis care, fie a ajuns victima unor dezinformări, fie, încă de la bun început, a fost unealta din mâna acestor grupări din servicii. Practic, la acest moment, Iohannis a devenit un majordom al punerii în scenă a spectacolului regizat de interese străine de ţară.
Imaginea din ce în ce mai dezolantă a României care se se zbate să iasă din ghearele unei pandemii, condusă de o ceată de incompetenţi care vin cu declaraţii şi comportamente halucinante, nu are nimic de-a face cu ceea ştiam mulţi dintre noi despre trăsăturile de caracter ale poporului român. Care este explicaţia excesivei toleranţe a acestui popor, doar Dumnezeu ştie, însă când scriu aceste rânduri am în vene revolta şi ura împotriva unor alogeni care se declară salvatori ai României.
Încet şi sigur, sub conducerea lui Iohannis şi în delirul ştiinţifico-fantastic al măsurilor lui Arafat, România se îndreaptă către groapa de gunoi a Europei. Exodul câtorva milioane de români către întreaga lume, în căutarea unui trai decent, măsurile impuse în sistemul de sănătate, motivate de efectele unui virus care face ravagii doar când vrea Arafat, bâlbele şi declaraţiile contradictorii ale unor capete pătrate, spitale care ard ca nişte torţe din cauza unor instalaţii electrice preistorice, “acuta” şi preferenţiala lipsă de bani sunt doar câteva dintre cauzele pentru care soarta României va fi similiară cu cea a unei ţări învinse într-un război, un război care se poartă sub ochii noştri, la care asistăm neputincioşi, storşi de vlagă şi împovăraţi de nevoi. Mă întreb de câte dovezi mai au nevoie românii ca să ajungă să-l considere pe Arafat un torţionar modern care a pus pe butuci sistemul medical din România.
Citește în continuare pe blogul lui Ciprian Demeter
