Papa Francisc şi prinţul William al Marii Britanii se alătură mișcării pentru combaterea încălzirii globale

Papa Francisc şi prinţul William al Marii Britanii se vor alătura sâmbătă activiştilor, artiştilor, celebrităţilor şi politicienilor din întreaga lume într-o iniţiativă climatică, al cărei scop este de a evidenţia acţiunile posibile la toate nivelurile pentru combaterea încălzirii globale, relatează AFP.
Denumit „Countdown” (Numărătoare inversă), evenimentul este organizat de platforma de conferinţe TED, o reţea specializată în diseminarea ideilor. Anul trecut, „Countdown” a fost organizat la New York.
Programul va începe la 08:00, ora Californiei (15:00 GMT), pe canalul Youtube al TED. Sunt aşteptaţi aproximativ 50 de oratori, între care papa Francisc şi prinţul Williams.
„Veţi auzi oameni din medii sociale diferit. Ei vor vorbi mai puţin despre probleme (legate de climă), dar veţi auzi mai multe despre soluţii”, a explicat actorul Mark Ruffalo, unul dintre participanţi, în timpul prezentării evenimentului.
Evenimentul se va concentra anul acesta pe acţiunile pe care oamenii le pot întreprinde pentru a combate încălzirea globală, afirmă organizatorii.
De exemplu, primarul din Freetown, capitala statului Sierra Leone, va vorbi despre proiectul la care lucrează oraşul său de a planta un milion de copaci pentru a proteja pământul de inundaţii şi a absorbi dioxidul de carbon.
„Countdown” va dura aproximativ cinci ore şi va avea ca slogan: „Clima nu poate aştepta”, a explicat Chris Anderson, preşedintele asociaţiei TED.
Pe lista invitaţilor se numără, de asemenea, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, activistul Xiye Bastida, actorul Chris Hemsworth şi fostul vicepreşedinte american Al Gore.
Sute de mini-evenimente „TEDx” sunt planificate în întreaga lume pentru a încuraja acţiuni la nivel local.
Sursa: G4Media
- Celebrul hotel din Dubai, Burj al Arab, a fost lovit de o dronă iraniană
Hotelul de 321 de metri de 7 stele din Dubai, Burj Al Arab, construit din 1994, a fost lovit de o dronă iraniană. Este al doilea mare hotel din Dubai care este lovit în urma atacurilor iraniene de sâmbătă. Mai multe zone din Dubai au fost lovite sâmbătă de rachetele iraniene care au vizat bazele … - VIDEO: Ploaie de foc în Orientul Mijlociu – Iranul a lansat peste o sută de rachete asupra Israelului/ Daune și de partea americană
Israelul, susținut de SUA, a lansat un atac masiv asupra Iranului iar riposta regimului de la Teheran nu s-a lăsat așteptată. De astăzi dimineață, Iranul a lansat aproximativ 150 de rachete balistice asupra Israelului, conform evaluărilor militare. Ploaie de foc Salvele Iranului de astăzi au constat în mare parte dintr-un număr mic de rachete. Sistemele de apărare aeriană au … - Româncă din Doha: Nu am primit niciun mesaj de la ambasada României
O româncă stabilită în Qatar a dezvăluit faptul că reprezentanții ambasadei României la Doha nu au avertizat-o despre criza din Orientul Mijlociu. Nu am primit niciun mesaj de la ambasada României, a spus românca. Numeroase explozii s-au auzit la Doha sâmbătă. Mădălina este o româncă stabilită de 20 ani la Doha, Qatar. Ea spune că … - Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, este în viaţă ”din câte ştiu eu”, anunţă şeful diplomaţiei iraniene
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, este în viaţă, anunţă ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi, relatează AFP. Şeful diplomaţiei a declarat că ”din câte ştiu eu”, liderul suprem este în viaţă. Abbas Araghchi cere sâmbătă comunităţii internaţuinale ”să traducă în justiţie criminalii”, în urma unor atacuri ale Statelor Unite şi Israelului în Iran. El … - Alertă MAE: sute de români din Dubai și Doha solicită sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu
Peste 500 de români din Dubai și peste 200 din Doha, dintre care aproximativ 20 de minori, au cerut asistență consulară după atacurile din Orientul Mijlociu de sâmbătă și suspendarea mai multor zboruri către România, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu. „Avem cereri de sprijin consular. Tocmai am încheiat ședința cu ambasadorii și consulii …




