Știrile 60m.RO

Alertă la Odesa, primarul avertizează că se așteaptă ca orașul să fie asediat de ruși

Primarul oraşului Odesa, Ghenadi Trukhanov , afirmă că se aşteaptă un atac din partea forţelor armate ruseşti atât dinspre mare, cât şi de la sol, inclusiv dinspre Transnistria, el subliniind că oraşul se va apăra. Trukhanov spune că, pentru a respinge atacurile dinspre mare, plajele din zona oraşul au fost minate, scrie News.ro.

Într-un interviu acordat miercuri postul francez de televiziune France 24, primarul din Odesa, Ghenadi Trukhanov, afirmă că „este posibil” un atac dinspre Marea Neagră, unde navele ruseşti sunt masate în apropierea oraşului. El spune că, pentru a respinge un atac dinspre mare, plajele din zona oraşului Odesa au fost minate. „În caz de invazie, atacul va fi pe mare, dar ne aşteptăm totodată şi la bombardamente de artilerie aeriană şi credem că apărarea noastră antiaeriană va fi impactată”, a afirmat edilul.

Întrebat dacă se teme de un atac şi dinspre Transnistria, Ghenadi Trukhanov afirmă că „este posibil” un atac şi dinspre Transnistria, subliniind că forţele armate ucrainene se vor apăra.

„Ne e teamă pentru copiii noştri, nu e teamă pentru noi, ne vom apăra pământul. (…) Suntem bărbaţi şi suntem pregătiţi să ne apărăm familiile, copiii. Nu vrem ca fiii şi fiicele noastre să vadă aceste atrocităţi pentru ele riscă să-i afecteze pentru mulţi ani de acum înainte. Ei ştiu deja ce este o alertă antiaeriană”, a povestit edilul Odesei.

Potrivit lui Trukhanov, ajutoare din partea Franţei şi a altor ţări din vest ajung în Odesa, miercuri, inclusiv produse alimentare. Întrebat dacă se teme că Vladimir Putin vrea să distrugă Odesa, edilul a răspuns: „Nu ştiu dacă este sau nu gata să îl distrugă, nu ştiu care e starea lor (a ruşilor – n.r) de spirit”. „Cuvântul denazificare nu are nici de-a face cu Rusia. Ucraina nu e o ţară de nazişti. Noi preţuim memoria eroilor celui de-al Doilea Război Mondial. Noi preţuim istoria”, a mai spus primarul din Odesa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button