Alertă alimentară: Brânză infectată cu E.Coli, vândută de Mega Image
Alertă alimentară în România! Un mare lanț de magazine anunță că retrage de la vânzar un sortiment de brânză, fiindcă e infestată cu E.Coli. Mega Image retrage de la comercializare un sortiment de brânză cu valabilitate 14.03.2025, având în vedere suspiciunea de prezenţă a E. Coli.
Mega Image anunţă retragerea de la comercializare a produsului MORBIER DOP BRANZA 100G, Numar lot: 33921A115015, cu termen de valabilitate 14.03.2025.
”Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, având în vedere suspiciunea de prezenţă a E. Coli”, se arată în anunţul postat pe site-ul ANSVSA.
Mega Image cere cumpărătorilor să nu consume produsul cu termenul de valabilitate/lotul menţionat.Produsul poate fi returnat la magazinul din care a fost cumpărat, fiind necesară prezentarea bonului. ”Consumatorii sunt rugaţi să returneze produsul cu datele menţionate mai sus până la data de 14.03.2025”, a mai transmis Mega Image.