În România, alegerile au ajuns să semene tot mai mult cu un exercițiu de imagine, nu cu un mecanism real de schimbare. Campaniile sunt zgomotoase, promisiunile grandioase, iar discursurile abundă în lozinci despre reformă și „voința poporului”. După închiderea urnelor însă, realitatea rămâne neschimbată: la putere ajung, aproape fără excepție, aceiași oameni sau aceleași rețele care întrețin un stat capturat.

Votul cetățenilor este invocat festiv doar în noaptea alegerilor, apoi devine irelevant. Deciziile majore nu se iau în Parlament în urma unui mandat popular autentic, ci în cercuri restrânse de interese politice, economice și instituționale. Rotirea partidelor la guvernare nu produce o schimbare de fond, ci doar o redistribuire a funcțiilor între aceiași actori, uniți de interesul comun de a conserva sistemul.

Candidații care ajung în prim-plan sunt selectați, validați și promovați tocmai pentru obediența lor față de acest mecanism. Vocile incomode sunt eliminate din start, marginalizate mediatic sau compromise prin diverse artificii. Alegerile devin astfel o competiție controlată, în care cetățenii pot alege doar între variante diferite ale aceluiași model de guvernare eșuată.

Instituțiile care ar trebui să garanteze corectitudinea procesului democratic par mai degrabă preocupate să asigure stabilitatea sistemului, nu reprezentarea reală a societății. Legile electorale sunt modificate în funcție de interesele celor aflați la putere, pragurile sunt folosite ca instrument de excludere, iar finanțarea politică favorizează partidele deja înrădăcinate în structurile statului.

Rezultatul este o prăpastie tot mai mare între cetățeni și clasa politică. Participarea scade, neîncrederea crește, iar sentimentul dominant este acela că votul nu mai schimbă nimic. Nu pentru că oamenii nu ar ști ce vor, ci pentru că sistemul este construit să nu permită accesul real la putere decât celor care garantează continuitatea statului capturat.

Atâta timp cât alegerile rămân un simplu ritual, iar nu un instrument autentic de schimbare, democrația românească riscă să devină o formă fără fond. Iar fără o ruptură reală de acest mecanism, orice scrutin va continua să fie perceput ca ceea ce este deja pentru mulți: un circ bine regizat, în care rezultatul final este cunoscut dinainte.