Alegerile locale ar putea fi amânate până în septembrie
Ludovic Orban, invitat joi la postul de televiziune B1TV, a afirmat că alegerile locale din acest an, programate înaintea pandemiei să aibă loc pe 7 iunie, ar putea fi amânate până în septembrie.
”Punctul nostru de vedere l-am prezentat public. Sigur că trebuie să vedem evoluţia epidemiei. Dacă primul val se va stinge, să spun spre 1 iulie, prognozele făcute de epidemiologi sunt că un al doilea val va fi posibil după luna octombrie. Cred că am putea organiza alegerile locale în luna septembrie. Părerea mea este că trebuie organizate cu cât mai repede cu atât mai bine. Evident să fie într-adevăr posibile din punct de vedere al contextului epidemiologic. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus premierul.
Marți seara, în ședința conducerii PNL, Gheorghe Falcă, fostul primar al Aradului, i-a cerut președintelui partidului, Ludovic Orban, ca alegerile locale să fie amânate până în 2021. Acesta și-a motivat cererea argumentând că aleșii locali ai PNL ar avea mai mult timp la dispoziție pentru a face lucruri pentru comunitățile lor.
Amintim că luni, 6 aprilie, guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care prelungește mandatul aleșilor locali până la finalul anului și simplifică procedurile pentru depunerea listelor electorale.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat:
„Este evident că nu se pot desfășura activități de campanie și alegerile trebuie organizate într-un context sigur. Trei instituții au inițiat un proiect de OUG de prelungire a mandatului aleșilor locali până nu mai târziu de 31 decembrie 2020”.
Cu privire la modificarea procedurilor de depunere a listelor electorale aceasta a explicat:
„În același timp, inclusiv procedura pentru pregătirea alegerilor trebuie simplicată. Partidele vor prezenta o singură listă de susținători cu 25.000 de semnături, dintre care 500 de alegători in ficeare județ și municipiului București”.
Ludovic Orban a menționat și modificări în legătură cu alegerile parlamentare din luna decembrie:
„În mod normal, alegerile parlamentare trebuie organizate în data de 6 decembrie. Cam asta este data posibilă. Sigur, în cazul în care va veni un al doilea val (al epidemiei, n.r.) în toamnă, ne va găsi mult mai bine pregătiţi şi eu cred că, dacă luăm măsuri corecte, cum am luat şi în faţa primului val, răspândirea virusului nu va fi atât de de mare şi dacă şi adăugăm câteva modalităţi de vot – votul prin corespondenţă, inclusiv în ţară, sau votul electronic bine securizat, putem asigura o prezenţă la vot semnificativă”.