Iohannis, mesaj la comemorarea Progromului de la Iași: Astăzi să nu trecem fără să observăm actele de discriminare și rasism

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj cu ocazia comemorării Progromului de la Iași. Președintele a amintit de „unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial”, când 13.000 de evrei români au murit între 28 și 30 iunie 1941. De asemenea, Klaus Iohannis avertizează că astăzi ura este mascată de tactici populiste și că se ascunde în comentarii pe rețelele sociale sau pe platformele virtuale.
„În urmă cu 79 de ani, un eveniment sângeros a marcat profund trecutul nostru și va continua să ne umbrească istoria și să ne țină în alertă conștiințele. Unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial s-a petrecut la Iași, unde acte de o cruzime greu de imaginat au adus comunității locale o tristă faimă de abdicare de la valorile fundamentale ale umanității. Evreii au fost vânați, maltratați și asasinați, inclusiv în curtea chesturii locale, aceste acțiuni extrem de violente prefațând îmbarcarea evreilor în trenuri de marfă, sub consemnul că vor fi deportați. Mii de suflete au fost ucise, în căldura toropitoare a verii, prin sufocare și deshidratare în „trenurile morții”, dintre care mulți copii și bătrâni. Până la 13.000 de evrei români au pierit în timpul acestei crime colective, premeditarea genocidului fiind astăzi dovedită de numeroase surse și probe”, transmis președintele.
Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă și susține că în 1941 instituțiile care ar fi trebuit să apere populația nu au făcut-o.
„Efortul de a înțelege trecutul este întotdeauna și un avertisment. În 1941, crima a fost ridicată la rangul de virtute când statul a fost deturnat de la cea mai importantă misiune a sa – apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Instituțiile care ar fi trebuit să apere populația evreiască împotriva unui act deliberat de asasinat nu doar că nu au făcut-o, ci au acționat tocmai pentru lichidarea propriilor cetățeni. Oricâte cărți se vor scrie, oricâte producții cinematografice se vor realiza și oricât de mult se va vorbi despre Pogromul din Iași, niciodată nu va fi de-ajuns pentru a înțelege cum a fost posibil un asemenea masacru în mijlocul Iașului și de ce nu i-a apărat nimeni pe evreii români”, spune Iohannis.
Președintele atrage atenția că la 79 de ani de la acel masacru, ura „nu se mai măsoară în numărul victimelor întinse pe caldarâm sau sufocate în trenuri ale morții”, ci este mascată de „tactici populiste insidioase, prin care antisemitismul, xenofobia și intoleranța ajung să fie ignorate de către noi pentru că, nu-i așa, nu se văd atât de strident” și ura „se poate ascunde în comentarii sordide pe rețele de socializare”.
„Să nu facem eroarea de a trece prea grăbiți, fără să mai observăm actele de discriminare și extremism și să considerăm că ele rămân doar la periferia societății. Să nu devenim, fără să ne dăm seama, martori tăcuți la relativizarea Holocaustului, la ambiguizarea scopului genocidar, la exonerarea de răspundere a autorităților române de atunci, la eroizarea criminalilor”, avertizează președintele.
Klaus Iohannis vorbește și despre nevoia de a avea o educație incluzivă de calitate pentru a evita manipularea și ignoranța.
„Înțelegerea acestor fenomene este șansa noastră de a nu repeta erorile „trecutului negru”. Reiterez, așadar, cu acest prilej, angajamentul ferm al statului român pentru combaterea antisemitismului, urii și rasismului, precum și pentru descurajarea oricăror încercări de negare și falsificare a istoriei Holocaustului, prin reabilitarea celor care se fac vinovați de crime de război și genocid.
Sprijinindu-ne pe lecția istoriei, Viitorul depinde de fiecare dintre noi! Pentru ca un mâine să existe, suntem datori să apărăm și să promovăm valorile democratice, să continuăm pe drumul european al păcii și prosperității împreună, pe fundamentul pe care îl punem noi astăzi.”, își încheie președintele masajul transmis cu ocazia comemorării Progromului de la Iași.
Sursa: www.digi24.ro
- Locuitorii Capitalei, lăsați în întuneric: Sute de bucureșteni nu au energie electrică de trei zile, după vijelia de marți
Locuitorii din mai multe zone din Capitală, unele ultracentrale, precum Piața Romană, Primăverii, Dorobanți sau Dacia, au rămas fără curent de marți seară, când Bucureștiul a fost devastat de furtuni și ploi torențiale. „După furtuna din 30 iunie suntem fără curent electric în bd. Dacia 107”, a scris Mihaela N. Compania de electricitate nu răspunde … - Mai bine de jumătate dintre fântânile publice din Sectorul 2 sunt nefuncționale: „Apa nu îndeplinește criteriile de potabilitate”
În Sectorul 2, mai bine de jumătate dintre cele 24 de fântâni publice cu apă potabilă, administrate de Primărie, sunt nefuncționale, deoarece apa din foraje nu îndeplinește criteriile de potabilitate. În schimb, cișmelele branșate la rețeaua publică sunt funcționale, potrivit administrației locale. Informația apare într-un răspuns transmis redacției Buletin de București, după ce câțiva locuitori … - Suspiciune gravă de fraudă în sistemul de trasabilitate a animalelor: 75 de oi declarate ucise într-un focar din Tulcea au fost găsite vii în Cluj
Un caz de o gravitate deosebită, care ridică semne de întrebare asupra integrității sistemului național de trasabilitate a animalelor, a fost descoperit de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit instituției, 75 de ovine care figurau în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) ca fiind sacrificate într-un focar … - Leul pierde teren în fața euro. Cursul valutar anunțat de BNR pentru vineri
Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2374 lei, în creştere cu 0,15 bani (0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2359 lei, potrivit Agerpres. Leul câștigă teren în faţa dolarului american Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a … - Fraudă cu subiecte la BAC 2026. Detalii de la Parchet, care vorbește despre o rețea ce funcționează de câțiva ani
Cinci persoane sunt urmărite penal în ancheta privind fraudarea examenului de Bacalaureat 2026. Procurorii anunță că este vorba despre o rețea care funcționează din 2023 și descriu modul în care candidații la BAC primeau rezolvarea subiectelor. După perchezițiile făcute vineri în cinci județe (Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu), Parchetul Tribunalului Alba a anunțat, într-un comunicat de presă, …




