Internațional

Al Jazeera: Atacul american cu dronă a ucis 10 membri ai unei familii din Kabul, care primiseră viză pentru a pleca în Statele Unite, inclusiv o fetiță de doi ani

Atacul cu dronă pe care Statele Unite susțin că l-au lansat duminică împotriva unei mașini-capcană ISIS-K într-un cartier din Kabul continuă să suscite controverse.

La scurt timp după atac, au început să apară mărturii privind victime civile, inclusiv copii, în urma exploziei. Al Jazeera a reușit să stea de vorbă cu un bărbat care spune că și-a pierdut fratele și nepoții în explozie. Ironie tragică, victimele primiseră vize speciale pentru SUA și așteptau să părăsească țara căzută sub controlul talibanilor.

Rămășițele unei fetițe de doi ani au fost identificate astăzi de membrii familiei sale din Kabul ca fiind cea de-a zecea persoană care a murit în urma atacului cu drone efectuat duminică de Statele Unite, a declarat un membru al familiei, citat de CNN și The Washington Post.

Atacul cu drone al americanilor a venit după două atacuri cu bombardament joi în fața aeroportului din Kabul, care au ucis 13 membri ai serviciului SUA și cel puțin 60 de afgani, potrivit Pentagonului și Ministerului Sănătății Publice din Afganistan.

Exploziile mortale au avut loc în timp ce SUA și alte țări occidentale se grăbeau să finalizeze o evacuare masivă a cetățenilor și a aliaților afgani după preluarea țării de către talibani.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button