O fostă directoare din Biblioteca Centrală Universitară, cercetată timp de 8 ani, scapă de anchetă. Procurorii au stabilit că „nu există probe că a săvârșit infracțiunile”

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a clasat ancheta de delapidare și fals intelectual deschisă pe numele unei foste directoare economice a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), Ileana Verdeș, pe motiv că „nu există probe că a săvârșit infracțiunile”.

Concluzia procurorilor a venit după 8 ani de cercetări. În această perioadă, de investigații s-au ocupat, succesiv, patru procurori. Numai realizarea expertizei contabile dispuse în dosar a durat doi ani.
Acum pensionară, Verdeș fusese pusă sub învinuire în 2012 pentru că nu ar fi înregistrat corect chitanțele aferente taxelor de bibliotecă de la bibliotecile din subordine, iar în acest fel ar fi provocat o pagubă de 500 000 de lei.
Avocatul Ilenei Verdeș, Bogdan Cimbru, a declarat faptul că soluția este una corectă, dar nu constituie și o reparație morală pentru cei 8 ani de cercetare penală.
- Cancelarul Merz vrea o Europă mai debirocratizată. „Trebuie să devenim mai suverani și independenți”
Europa are nevoie de mai multă suveranitate şi de mai puţină birocraţie şi reguli bancare care o frânează, a pledat luni cancelarul german Friedrich Merz, în ajunul unui summit cu privire la digitalizare la Berlin cu preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP, preluată de Agerpres. Asocierea suveranităţii cu Europa „este la origine o formulare franceză … - Ilie Bolojan: Impozitele pe proprietate și mașini vor crește de la anul
Proiectul de lege prevede creșterea valorii impozabile a locuințelor și terenurilor deținute de persoane fizice, un capital minim necesar de 500 de lei pentru societățile cu răspundere limitata (SRL) care au o cifră de afaceri netă de 400.000 de lei, dar și creșterea bazei de calcul a CASS la 72 de salarii minime brute pe … - Armata română și-a retras tehnica militară din cauza riscului de explozie în portul Ismail, unde arde un vas cu GPL
Ministerul Apărării Naționale a transmis că, odată cu populația și animalele din zona Plauru – Ceatalchioi, va fi evacuată și tehnica militară, existând riscul să fie pusă în pericol în cazul exploziei vasului încărcat cu GPL, care arde în portul Ismail, la mică distanță de țărmul românesc. Ministerul Apărării a precizat că în zonă se … - George Purcaru, FSLI: Ministrul Educației n-a schițat niciun gest în apărarea angajaților din învățământ
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că „de fiecare dată atunci când noi am adus pe tapet problemele”, „ministrul David n-a făcut absolut nimic”. Acesta a spus că Daniel David „nu a făcut altceva decât să înrăiască situația”. Declarațiile au fost făcute pe 28 octombrie. Din această toamnă, norma didactică de predare … - Revoltă la Ceatalchioi. Oamenii nu vor să-și părăsească casele, în ciuda pericolului de explozie a navei lovite de drona rusească
În Ceatalchioi – comuna tulceană aflată sub ordin de evacuare, după ce o navă încărcată cu GPL a luat foc în portul ucrainean Ismail – oamenii refuză să-și părăsească casele și resping avertismentele autorităților, care au cerut evacuarea de urgență a locuitorilor. Primarul din Ceatalchioi susține că pericolul de explozie a navei nu poate fi ignorat și a …