Agricultura românească se usucă sub soare, în timp ce statul stă la umbră: fermierii colectează apa cu bidoane contaminate

În plină criză climatică și secetă severă, statul român se dovedește complet nepregătit și indiferent față de soarta agriculturii. În lipsa unor politici funcționale de colectare a apei de ploaie sau de reutilizare a celei menajere, fermierii sunt abandonați să se descurce singuri. Mulți ajung să cumpere rezervoare de apă folosite anterior pentru substanțe toxice, în timp ce autoritățile se limitează la promisiuni vagi și „analize” fără sfârșit.

Sub arșița implacabilă a verii, câmpurile din România se usucă la propriu. Fermierii se uită disperați la culturile pârjolite de soare și la lipsa apei, în timp ce autoritățile mimează grija pentru sectorul agricol cu fraze seci despre „strategii în analiză”. Realitatea din teren e cruntă: nu există niciun sistem național funcțional de colectare a apei de ploaie, iar fermierii sunt abandonați cu totul, forțați să inventeze soluții.

De la promisiuni la improvizație toxică

În alte țări, precum Israel sau Spania, apa de ploaie e colectată centralizat, apa de canalizare e tratată și folosită în agricultură. În România, oamenii își pun butoaie sub burlane sau cumpără rezervoare la mâna a doua, fără să știe ce au conținut în trecut. Multe au fost utilizate în industrie, pentru depozitarea de chimicale, pesticide sau substanțe toxice. Acum, sunt vândute liber pe internet, fără verificări, fără fișe tehnice, fără garanții.

„Nu știi ce a fost în ele. Pot conține reziduuri toxice imposibil de spălat. Sunt un pericol real pentru sănătate și mediu”, avertizează cercetătorii de la ICECHIM.

Un vânzător intervievat afirmă senin: „Nu știu ce au avut înainte. Dar sunt curate.”
Cuvinte care descriu perfect modul în care funcționează România: habar n-avem ce facem, dar mergem înainte.

Ministerul Agriculturii… analizează

Poate cea mai revoltătoare parte este lipsa totală de reacție a statului. În loc să propună soluții reale, Ministerul Agriculturii recunoaște că o strategie privind colectarea și reutilizarea apei este „în analiză”. Cu alte cuvinte: nimic concret, nimic aplicabil. Doar birocrație, tărăgănare și promisiuni goale.

Între timp, fermierii sapă puțuri adânci, improvizează instalații rudimentare, cumpără bidoane din surse dubioase și încearcă să supraviețuiască – în tăcerea asurzitoare a autorităților.

România, țara care irosește ce alții prețuiesc

Într-o perioadă în care apa a devenit aurul viitorului, România o lasă să curgă pe rigolă. În loc de infrastructură, are indiferență. În loc de investiții, are nepăsare. În loc de politici publice, are pasivitate cronică.

Statul român își tratează agricultorii cu dispreț, iar agricultura, cu abandon. Iar când seceta va deveni norma, nu excepția, nu vom mai avea ce „analiza”.

Fermierii români nu mai au nevoie de „strategii în analiză”. Au nevoie de apă. Iar România are – dar refuză să o folosească inteligent. Între timp, sub soare, agricultura moare încet, iar statul se uită în altă parte.