Internațional

Aeronavele Gripen ale Ungariei, alertate deja de şase ori în Ţările Baltice din cauza unor avioane ruseşti

Aeronavele Gripen ale Ungariei, care patrulează şi în spaţiul aerian al Ţărilor Baltice în cadrul misiunii NATO Baltic Air Policing (BAP), au fost alertate deja de şase ori în ultimele două luni din cauza unor avioane ruseşti neidentificate, a anunţat comandantul maghiar al BAP, Attila Ványik, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la baza aeriană din Siaulia, Lituania, care găzduieşte aeronavele maghiare, relatează news.ro, conform MTI.

Attila Ványik a relatat că de la începutul misiunii, în plus faţă de misiunile de alertare apărute, aeronavele maghiare de vânătoare au efectuat şi 36 de misiuni de antrenament, respectiv alte sarcini de pregătire.

Din 2004, este pentru prima oară când BAP – în cadrul căruia statele membre ale NATO protejează prin rotaţie spaţiul aerian al statelor baltice, în ture de câte patru luni – îşi îndeplineşte sarcinile sub o conducere maghiară, a adăugat locotenent-colonelul.

Oficialul a amintit că acesta este schimbul de tură cu numărul 60 al BAP, iar Forţele Aeriene ale Ungariei se află la cea de-a treia misiune a lor în statele baltice, după ce primele două au avut loc în 2015 şi 2019.

Contingentul maghiar îşi îndeplineşte aşa-numita sarcină Quick Reaction Alert cu patru avioane de vânătoare Gripen şi 77 de militari, cu ajutorul Forţelor Aeriene ale Cehiei. Acest lucru înseamnă că în cazul în care este detectată o aeronavă neidentificată, două aeronave de vânătoare trebuie ridicate imediat de la sol, gata pregătite de luptă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button