Politică

AEP virează zeci de milioane de euro către PNL, PSD, USR-PLUS, UDMR

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aunţat, marţi, că a fost finalizat controlul privind legalitatea veniturilor şi cheltuielilor electorale efectuate cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, iar în perioada următoare vor fi virate sumele justificate. Dintre partidele reprezentate în Parlament, doar PLUS va primi integral sumele solicitate, în timp ce PSD va primi cea mai mare sumă, peste 43,3 milioane de lei.

AEP a precizat, marţi, într-un comunicat de presă, că  a finalizat controlul privind legalitatea veniturilor şi cheltuielilor electorale efectuate cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, la competitorii electorali care au obţinut minimum 3%, din voturile valabil exprimate la nivel naţional, respectiv care au obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripţiei electorale în care au candidat.

”Precizăm că sumele validate pentru rambursare vor fi virate în conturile competitorilor electorali, în perioada următoare”, a transmis AEP.

Din situaţia prezentată de AEP reiese că, dintre partidele parlamentare, doar PLUS va primi integral sumele solicitate, respectiv 5.838.553,23 lei.

PSD va primi 99,94% din sumele solicitate, respectiv 43.333.247,51; PNL va primi 99,85% din suma solicitată, respectiv 36.096.160,96; USR va primi 99,90% din bani, respectiv 9.392.955,60 lei; UDMR va primi 3.414.781,00 lei, reprezentând 99,98% din sumele solicitate.

PLUS va primi 5.838.553,23, reprezentând 100% din suma solicitată.

”Menţionăm, totodată, că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a avut cheltuieli în cuantum de 3.028,29 lei, Uniunea Armenilor din România avut cheltuieli în cuantum de 1.827,44 lei şi Uniunea Bulgară din Banat- România a avut cheltuieli în cuantum de 1.190,00 lei, însă nu au depus cere de rambursare a cheltuielilor”, a transmis AEP.

Sursa citată a mai precizat că Uniunea Ucrainenilor din România a avut cheltuieli în cuantum de 4.929,23 lei, a depus cerere de rambursare, însă nu a solicitat rambursarea cheltuielilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button