AEP, despre anularea alegerilor: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat, sâmbătă după-amiază, la Euronews, că până acum nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau din trei județe.
„Mai sunt două-trei județe de numărat. În diaspora nu se vor număra toate voturile. Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”, a spus Toni Greblă.
El a susținut că decizia privind reluarea sau nu a primului tur nu va fi amânată de către Curtea Constituțională, chiar dacă nu toate voturile din diaspora vor ajunge în timp util.
Toate buletinele de vot din diaspora vor ajunge în România până în data de 3 decembrie, a anunțat vineri Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care preciza că aducerea buletinelor de vot în țară începuse deja.
Anunțul vine în contextul în care rezultatele renumărării voturilor trebuie finalizate până duminică, 1 decembrie, ora 22:00, conform unei decizii a BEC, iar CCR se întrunește luni, 2 decembrie, ora 17:00, pentru a lua decizia în cazul solicitării de anulare a primului tur al prezidențialelor, depusă de Cristian Terheș.
Astfel, este posibil ca decizia CCR să se ia fără înregistrarea rezultatului renumărării din secții de votare aflate în țări mai îndepărtate, care nu vor putea fi aduse în timp util în țară.
Contestația europarlamentarului Cristian Terheș față de validarea rezultatelor alegerilor a intrat în discuția CCR joi, 28 noiembrie, dar judecătorii constituționali au amânat să se pronunțe și au cerut reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot – o decizie fără precedent în România.