Adriana Săftoiu atacată de un câine și apoi salvată de români. Oare ea câți români a salvat?

Deputatul Adrian Săftoiu a fost atacată de un câine negru și rău. S-a întâmplat acest lucru în timp ce își făcea plimbarea de seară în cel mai ilegal complexul de blocuri din București: Greenfield, cartierul rezistențial cu mii de apartamente construite ilegale de Impact în pădurea Băneasa.
Acum poate și câinii s-or fi săturat de politicienii români și fac treaba murdară în locul nostru.
Norocul Adrianei Săftoiu a fost că români de bună credință au salvat-o. Dar oare ea câți români a salvat la viața ei, sau mai bine zis, de câți români și-a bătut joc din poziția de politician român?
„Îmi făceam tura de pași, mereu pe acelaşi traseu – Băneasa, zona Greenfield. Nu l-am auzit, nu l-am văzut, nu l-am simţit decât când m-a înhăţat. Am reuşit să mă desprind din colții lui – un câine imens, negru cu alb, lățos. Am continuat să merg cu fața la el, încercând să îl alung. S-a oprit la câtiva metri şi m-a privit mârâind. Am reuşit să ajung la un Mega Image din cartier. Mi-am dat seama că nu e de glumă. Sângeram din greu. N-aveam nici un leu la mine ca să cumpăr spirt. Dar am dat peste nişte oameni de treabă, mi-au dat sticla de pe raft şi am turnat din greu. Am oprit o maşină (să le dea Dumnezeu sănătate acelor doi tineri!), m-au dus până acasă, am pus niste bandaje, m-am urcat în mașina mea şi am mers direct la urgenţe la Elias. Trei plăgi, din fericire doar una profundă. De acolo, la Balș pentru antirabic. În fața mea – încă trei persoane. Întreb dacă toată lumea stă pentru vaccin. Da. Iar doamna din față îmi spune că a fost muşcată în Băneasa, zona Greenfield spre Grădina Zoo. Îmi descrie câinele. Același. Ajung pe scaun. Medicul de gardă mă întreabă unde s-a întâmplat. După ce îi dau detaliile, imi spune: Sunteți a treia persoană în două ore, din aceeasi zonă, muşcată de un câine cu aceleași semnalmente.” scrie Adriana Săftoiu pe pagina ei de Facebook.
Adriana Săftoiu a fost unul dintre câinii fideli ai lui Traian Băsescu din vremea pe când era în PDL. Cum se știe PDL a renăscut prin trecerea în PNL, partid pe care l-au acaparat în totalitate cu banii furați în timpul mandatelor lui Traian Băsescu.
Nu dorim răul nimăniu și acest articol trebuie să fie tratat ca un pamflet, dar după cum se știe: câinele la câine trage.
- Alianța sărăciei PNL-USR prinde contur: Mircea Abrudean vorbește despre formarea unui nou pol neomarxist
Într-un peisaj politic în care coerența doctrinară pare opțională, conducerea PNL a dat oficial tonul reconfigurărilor de culise. Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a scos la înaintare, luni, scenariul unei posibile alianțe electorale cu USR pentru orizontul anului 2028, punând pe masă proiectul unui ipotetic „pol de centru-dreapta”. Avem un nou pol neomarxist. În timp ce liderii de partid se pierd în declarații pompoase despre un „pol modernizator al României”, realitatea din teren arată o opoziție chinuită, redusă la tactici de moment și la o retorică sterilă îndreptată împotriva actualului Executiv condus de PSD. PNL și USR, mariaj de conveniență … - Misterul milionului pierdut: Traseul internațional al banilor și culisele anchetei DIICOT în dosarul Călin Georgescu
Răzvan Leu a devenit figura centrală în investigația derulată de procurori în dosarul Călin Georgescu. După ce a achitat o garanție substanțială de 1 milion de euro pentru un credit promis care nu s-a mai materializat, omul de afaceri așteaptă o clarificare a situației juridice. Între timp, procurorii DIICOT încearcă să descurce ițele financiare internaționale, urmărind banii din Elveția până în Letonie. Anchetatorii verifică activ dacă milionul său se regăsește printre cele peste 4 milioane de euro mutate dintr-un cont din Zürich direct într-o bancă din Riga, relatează puterea.ro. DIICOT reface traseul banilor din dosarul Călin Georgescu Harta financiară a … - Nereguli majore în sistemul public de pensii: Plăți ilegale și suspiciuni de eroare la recalcularea a 2,2 milioane de dosare
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre problemele descoperite se numără plăți efectuate în continuare către persoane decedate și pensii de urmaș acordate unor beneficiari care nu mai îndeplineau cerințele legale. Raportul a indicat și posibile erori în recalcularea a aproximativ 2,2 milioane de pensii, însă ministrul susține că această cifră nu reprezintă numărul dosarelor confirmate ca fiind greșite. Ministrul Muncii anunță corectarea pensiilor calculate greșit Florin Manole a declarat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că … - Paradox pe scena politică: UDMR nu susține Guvernul Niculescu, dar a rămas cu zeci de secretari de stat, prefecți și șefi de agenții!
De peste trei decenii, UDMR a reușit performanța politică de a rămâne constant la guvernare sau în proximitatea deciziei, indiferent de culoarea coalițiilor. Deși reprezintă un procent constant de aproximativ 5% din electorat, formațiunea este adesea descrisă drept „jokerul” care decide majoritățile parlamentare, lăsând impresia că marile partide (PSD, PNL, USR sau AUR) depind de negocierile dictate de liderii maghiari. Actuala generație de lideri — printre care Kelemen Hunor, Tanczos Barna sau Cseke Attila — este acuzată frecvent de adversarii politici că a preluat și perfecționat rețeta veteranilor Marko Bela sau Laszlo Borbely, transformând influența politică într-un veritabil monopol pe … - Tensiuni în PNL: Bolojan refuză să plece, în ciuda presiunilor interne venite din partea lui Tișe, Cataramă și Bogdan
Deși în politica românească funcționează o regulă nescrisă conform căreia premierul care pierde Palatul Victoria pierde automat și conducerea partidului, Ilie Bolojan este hotărât să facă excepție. Fostul prim-ministru exclude categoric orice demisie de la șefia PNL, transmițând duminică, de la Timișoara, că direcția actuală a formațiunii are susținerea unei largi majorități. Mai mult, liderul liberal le-a arătat ușa colegilor care militează pentru o reapropiere de social-democrați, invitându-i să părăsească partidul dacă nu se aliniază noii viziuni. Ilie Bolojan refuză să plece de la conducerea PNL după căderea guvernului Declarațiile liderului liberal survin pe fondul unei presiuni interne tot mai … - Milioanele din spatele Târgului de Crăciun din București. Firme abonate la contracte cu statul vor noi bani de la PMB
PMB pregătește Târgul de Crăciun din Piața Constituției prin două contracte în valoare totală de aproape 5,3 milioane de lei. Nouă firme au depus oferte, printre acestea numărându-se societăți care au primit, de-a lungul anilor, milioane de lei prin achiziții directe de la instituții publice. Unele au colaborat frecvent cu Proedus și Creart, două instituții desființate între timp. Evenimentul urmează să înceapă pe 27 noiembrie. Potrivit unei analize publicate de București.ro, printre firmele înscrise se află și trei societăți menționate într-un raport al Expert Forum din 2020. Documentul analiza atribuirea repetată a unor contracte publice pentru Muzeul Copiilor, proiect finanțat … - Război total în tabăra suveranistă! Anca Alexandrescu, atac devastator la adresa lui George Simion: „Am ajutat la crearea unui monstru!”
Anca Alexandrescu îl acuză pe George Simion că ar fi interzis conducerii AUR să mai participe la emisiunea sa și că ar încerca să o îndepărteze de la Realitatea Plus. Realizatoarea, care amintește că a susținut mișcarea suveranistă și partidul condus de Simion, spune acum că regretă sprijinul acordat: „Am ajutat la crearea unui monstru, dar tot eu voi ajuta la înlăturarea acestui monstru”. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Anca Alexandrescu l-a indicat pe liderul AUR drept principalul responsabil pentru conflictele din tabăra suveranistă. Ea susține că Simion ar încerca să îi îndepărteze pe cei pe care îi percepe drept … - Creșterea salariului minim de la 1 ianuarie, în discuție: Sindicatele cer 5.000 de lei, patronatele avertizează asupra riscurilor economice
Negocierile pentru majorarea salariului minim intră într-o etapă importantă. Premierul Luca Niculescu se întâlnește luni, de la ora 16:00, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor, care cer ca salariul minim brut să crească de la actualul nivel de 4.325 de lei la 5.000 de lei, începând cu 1 ianuarie. Patronatele se opun însă unei noi majorări și avertizează că firmele nu mai pot suporta creșterea costurilor, iar efectele s-ar putea transfera în prețurile produselor și serviciilor. Cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au solicitat o întâlnire cu oficialii Guvernului pentru a susține din nou majorarea salariului minim. Creșterea cerută … - Corabia guvernamentală, la un pas să se scufunde! Surse: Soarta Cabinetului Niculescu stă în mâinile lui Nazare și Grindeanu!
Relația dintre PSD și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, o să fie decisivă pentru menținerea echilibrului fragil din guvernul Luca Niculescu, au apreciat surse politice consultate în weekend de Știripesurse.ro. Întrebat duminică seară, la Antena 3, dacă există o nervozitate în Guvern și tensiuni între liderul social-democrat Sorin Grindeanu și Alexandru Nazare, ministrul Sănătății a respins acest lucru după ce PSD i-a cerut lui Nazare să prezinte situația reală a bugetului statului spunând că fostul premier Ilie Bolojan ar fi ascuns adevărul, a lăsat facturi neplătite și ar fi manipulat astfel datele despre deficit bugetar. „Nu am simțit această tensiune”, a … - Surpriză pe scena politică: Un fost consilier al lui Traian Băsescu intră în cursa pentru Cotroceni și anticipează suspendarea președintelui Nicușor Dan
Cătălin Avramescu, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Traian Băsescu, a anunțat că va candida ca independent la următoarele alegeri prezidențiale din România. Acesta a criticat dur clasa politică și a explicat că a decis să își anunțe candidatura cu patru ani înainte de scrutin deoarece ia în calcul inclusiv posibilitatea suspendării președintelui Nicușor Dan, conform Mediafax. El a precizat că nu își dorește să candideze din partea vreunui partid. „Am să candidez la următoarele alegeri prezidențiale. De ce? Pentru că, la fel ca milioane de români, m-am săturat să fim conduși de tot felul de caraghioși. Din partea … - Ilie Bolojan avertizează Guvernul Niculescu: Votul de învestitură a fost o decizie de conjunctură, nu un garant al liniștii politice
Președintele PNL, Ilie Bolojan, avertizează că liberalii vor sancționa eventualele abateri ale Guvernului Niculescu de la obiectivele asumate în administrarea țării și în gestionarea bugetului. Fostul premier insistă că votul acordat noului Executiv nu a reprezentat un gest de susținere politică, ci o decizie impusă de împrejurări. Totodată, Bolojan critică modul în care au fost asumate investiții fără acoperire financiară și reproșează PSD că nu a votat legea salarizării unitare. Bolojan explică de ce PNL a votat învestirea Guvernului Niculescu Într-o conferință de presă susținută duminică seară, la Timișoara, liderul liberalilor a transmis că PNL, aflat în opoziție, va reacționa … - Ministerul Educației a declanșat oficial numărătoarea inversă pentru desființarea inspectoratelor școlare județene
Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a mai spus că şi-ar dori ca, pe lângă concursul de directori, să avem şi concurs de inspectori și că el a lucrat bine. Ministrul delegat pentru învăţământ preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat că prevederea legală spune că până în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a fost întrebat la TVR Info cum comentează faptul că PSD cere schimbarea urgentă a tuturor inspectorilor gnerali puşi de PNL şi USR. … - Gigi Becali, despre George Simion: „Singurul defect este că e mincinos”
Gigi Becali șterge pe jos cu George Simion și îl numește mincinos. Gigi Becali desființează AUR în direct la România TV, acuzând formațiunea condusă de George Simion că urmărește interese de grup și numindu-l pe liderul partidului „mincinos”.Gigi Becali s-a revoltat, în direct la România TV, din cauza circului făcut de AUR la Arestul Central, unde Călin Georgescu a rămas încarcerat pentru încă 30 de zile, precum și din cauza politicilor duse de partid. Gigi Becali critică faptul că AUR vrea să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu și îi sfătuiește să aștepte alegerile. „Ei fac circ, niciun … - Bufonul AUR fuge de presa reală în brațele influencerilor plătiți de partid și își mută cartierul general în cuibul „escrocilor” de la Camera de Comerț
Masca de „luptător anti-sistem” a lui George Simion s-a făcut țăndări, lăsând la vedere realitatea grotescă a unui bufon politic penibil, ajuns slugă cu normă întreagă la curtea oligarhului Gruia Stoica. Speriat de întrebările incomode ale jurnaliștilor pe care nu îi poate controla, președintele AUR s-a baricadat într-o bulă de propagandă ieftină: nu mai acordă interviuri decât influencerilor de casă, angajați direct pe statele de plată ale partidului AUR pentru a-i ridica mingi la fileu și a-i cosmetiza impostura pe rețelele de socializare. De ce își ține AUR ședințele în fieful lui Mihai Daraban și al găștii de la Mykonos? … - Kelemen Hunor spune că pensiile și salariile trebuie indexate de la 1 ianuarie. „Nu există nicio «moștenire grea»”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a acuzat pe noii guvernanți că încearcă „să găsească narativul pentru «moștenirea grea»” chiar dacă și PSD a făcut parte din fostul cabinet de la Palatul Victoria până în luna aprilie. Kelemen Hunor a declarat că Guvernul Bolojan nu a lăsat „nicio «moștenire grea»” pentru Guvernul Luca Niculescu, care a fost învestit pe 20 octombrie și este compus din PSD și tehnocrați. „Cei care au venit vor să găsească narativul pentru «moștenirea grea». Nu există nicio «moștenire grea». Până în aprilie am guvernat împreună și cu PSD, bugetul l-am făcut împreună”, a afirmat liderul UDMR. UDMR … - Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, anunță comasarea a 429 de localități până la alegerile din 2028
Apar primele cifre concrete privind reorganizarea teritorială. Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Localitățile care nu se pot susține financiar, primele vizate Într-un interviu video publicat vineri de Digi24, ministrul s-a pronunțat în favoarea comasării obligatorii a localităților care nu se mai pot susține financiar, dar a precizat că, într-o primă etapă, autoritățile vor încerca să încurajeze unificarea voluntară, prin investiții și facilități fiscale. Alexandru Stoica a explicat că pragul de 1.500 de locuitori … - Acuzații de „jaf la drumul mare” la Ploiești: OMV va plăti o redevență de 1,5 euro/mp – sub prețul unui litru de motorină – cu avizul primarului Mihai Polițeanu
O decizie administrativă recentă de la Ploiești ridică mari semne de întrebare privind gestionarea patrimoniului local și protejarea intereselor financiare ale comunității. Primarul Mihai Polițeanu a inițiat un proiect de hotărâre, adoptat rapid de consilierii locali, prin care compania OMV va beneficia timp de 15 ani de o redevență lunară considerată derizorie pentru un teren de peste 3.000 de metri pătrați destinat unei stații de carburanți, scrie puterea.ro. Concret, Consiliul Local Ploiești a votat joi prelungirea, în noi condiții contractuale, a asocierii cu OMV pentru terenul pe care este amplasată benzinăria de la intersecția străzii Mărășești cu Șoseaua Vestului. Consilierii … - Licitație de fațadă sub umbrela vremii rele: Cum folosește primarul Paul Moldovan ploaia pentru a masca haosul de la West Side Hallo Fest
Paravanul meteorologic ascunde un presupus dezastru administrativ și penal la Primăria Sectorului 6, acolo unde primarul interimar PNL, Paul Moldovan, a folosit ploaia torențială drept pretext pentru a amâna cu o săptămână festivalul West Side Hallo Fest. Deși oficial decizia a fost asumată din „grijă față de cetățeni”, în realitate, mutarea evenimentului pentru weekendul 6–8 noiembrie maschează prăbușirea unei achiziții publice cu grave suspiciuni de trucare. Subordonații edilului au programat deschiderea plicurilor cu oferte pentru logistică și spectacole chiar joi dimineață, cu doar 24 de ore înainte de startul festivalului, însă blocajul apărut pe filiera Untold l-a forțat pe Moldovan … - Avertisment la vârful Guvernului: Alexandru Nazare recunoaște că bugetul pentru anul 2027 le va da mari bătăi de cap miniștrilor
Alexandru Nazare a recunoscut, într-o conferință de presă susținută după ce guvernul a adoptat rectificarea bugetară, faptul că bugetul pentru anul 2027 le va da mari bătăi de cap miniștrilor. „Rolul Ministerului Finanțelor este să propună parametri credibili pentru aceste decizii, să precizeze care e spațiul posibil, iar mai departe decizia e politică și se va lua în Guvern. Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Datoria mea e să colectez să înregistrez cât mai bine nevoile. Să facem evaluări și să propun cursuri de acțiune. Mai departe decizia e politică. Bugetul pentru 2027, așteptări mari. Va fi un buget complicat de … - „Ordonanța trenuleț” intră în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor: Care sunt principalele măsuri vizate de noul pachet legislativ
Ordonanța trenuleț a fost pusă în dezbatere la Ministerul Finanțelor. Lista principalelor măsuri pe care Finanțele vor să le ia are în vedere corectarea unor probleme existente momentan în sistem. Sunt vizate licitațiile, taxa Temu sau cardurile pe care se virează primele didactice. Iată lista măsurilor, pe scurt: Gestionarea mai rapidă a bunurilor confiscate Au fost introduse noi metode de valorificare: agenții imobiliare, case de licitații, brokeri bursieri. Mecanism de diminuare a prețului de pornire a licitatiei: 25% la a doua licitație 50% la a 3 a 75% la a 4 a De la 1 noiembrie se elimină taxa Temu … - Cine preia frâiele PNL după sărbătorile de iarnă? Un lider din tabăra anti-Bolojan cere un nou proiect național liberal-conservator
Trecerea Partidului Național Liberal în opoziție după 20 octombrie relansează scenariul organizării unui congres extraordinar pentru schimbarea conducerii. Deși Ilie Bolojan, aflat la cârma partidului de aproape doi ani, beneficiază de un armistițiu intern convenit până după sărbătorile de iarnă, pierderea funcției de premier a reactivat nemulțumirile liderilor din teritoriu, pregătind terenul pentru confruntări politice dure. Armistițiu fragil și reproșuri privind guvernarea Deși mișcările de trupe sunt amânate pentru cel puțin trei-patru luni, tensiunile sunt evidente. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și unul dintre criticii vocali ai actualei conduceri, a subliniat că PNL trebuie să revină la matca sa … - Adrian Câciu îi acuză pe Bolojan și Pîslaru de dezinformare privind PNRR: „Propagandă care ascunde nerealizările bugetare”
Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, lansează acuzații la adresa lui Ilie Bolojan și Dragoș Pîslaru, susținând că declarațiile acestora privind absorbția de peste 90% a granturilor din PNRR sunt contrazise de datele oficiale. Social-democratul invocă raportul Ministerului Finanțelor pentru primul semestru al anului 2026 și afirmă că o mare parte dintre cheltuielile planificate din fonduri europene nu au fost decontate. Într-un mesaj publicat vineri pe Facebook, Câciu îi acuză pe cei doi că prezintă estimările drept rezultate deja obținute. „Ilie Bolojan a anunțat că România «a reușit» o absorbție de peste 90% din granturile PNRR. Dragoș Pîslaru … - PSD revine în forță și capitalizează masiv pe fondul crizei politice. PNL și USR, în cădere liberă
Un nou sondaj de opinie realizat la nivel național de CURS reflectă impactul devastator al recentei crize politice asupra preferințelor electorale. Partidul Social Democrat înregistrează o revenire spectaculoasă, reușind să capitalizeze rapid nemulțumirile generate de instabilitatea guvernamentală, chiar dacă prima poziție în clasament este păstrată de AUR. În schimb, PNL și USR sunt în scădere și par să deconteze nota de plată pentru cele șase luni de scandal politic. De altfel, situația de criză este resimțită puternic de către toți românii, 77% dintre repondenți considerând că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar principala problemă este legată de venituri. PSD … - Sindicatele iau cu asalt Guvernul! Discuții de urgență cerute cu Luca Niculescu și Sorin Grindeanu!
Cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au solicitat întâlniri de lucru cu premierul Luca Niculescu, cu preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi cu miniştrii social-democraţi, pentru identificarea unor soluţii la principalele probleme economice şi sociale care afectează salariaţii şi populaţia României, potrivit unui comunicat al Blocului Naţional Sindical (BNS). Reprezentanţii confederaţiilor sindicale sunt aşteptaţi luni, la ora 16:00, la Guvern Reprezentanţii confederaţiilor sindicale sunt aşteptaţi luni, la ora 16:00, la Guvern, pentru o întâlnire de lucru. Totodată, cele cinci organizaţii au solicitat o întâlnire cu preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi cu cei 11 miniştri social-democraţi, pentru analizarea priorităţilor sociale şi … - Agitație maximă la Palatul Victoria: Premierul Luca Niculescu anunță decizii în lanț alături de Grindeanu și Nazare. Rectificare bugetară vineri și reîmpărțirea banilor
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi, la prânz, în prezența ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, că „nu este cea mai liniștită perioadă” la Palatul Victoria și că a luat o serie de decizii urgente pentru starea financiară a țării. „Nu este, așa cum ați putut vedea, cea mai liniștită perioadă la Palatul Victoria”, a spus premierul, prezent la inaugurarea unui centru spitalicesc construit de la zero în Capitală. „Astăzi am decis, după discuțiile pe care le-am avut și cu președintele PSD, dl Sorin Grindeanu, și evident și cu ministrul Finanțelor, dl Alexandru Nazare, să rezolvăm situația urgentă a rectificărilor necesare pentru … - Fost parlamentar USR, 24.000 de lei pe lună din consilii de administrație. Lista publicată de PSD
La nici două săptămâni de la revenirea la guvernare, Partidul Social Democrat a dat publicității lista completă a persoanelor pe care USR le-ar fi instalat în conducerile companiilor de stat. Documentul include nume sonore, cum ar fi soția primarului din Arad sau soțul directoarei de cabinet a ministrului Irinel Darău. Potrivit social-democraților, USR și-ar fi plasat nu mai puțin de 32 de persoane în 38 de funcții extrem de bine remunerate din cadrul societăților subordonate Ministerului Economiei. PSD acuză USR că și-a pus oamenii în conducerea companiilor de stat Acuzațiile au fost lansate printr-un comunicat oficial preluat de stiripesurse.ro. Conform … - „Lupta cu Sistemul”, varianta sub epoleți: AUR Ilfov l-a uns vicepreședinte pe Rizia Tudorache, fostul locotenent al lui Băsescu și Thuma, ofițer în „structuri” înainte și după „așa-zisa Revoluție”!
Fariseismul partidului condus de George Simion atinge cote greu de egalat în județul Ilfov, acolo unde pretinsa „luptă cu Sistemul” s-a transformat oficial într-o operațiune de reciclare a celor mai uzate piese din aparatul de putere local. Cea mai nouă „achiziție spectaculoasă” a filialei AUR Ilfov este nimeni altul decât Rizia (Rizea) Tudorache, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, racolat direct din PMP-ul lui Traian Băsescu și din administrația controlată de baronul PNL Hubert Thuma, pentru a fi instalat direct în fotoliul de vicepreședinte al AUR Ilfov. Într-un comunicat care sfidează ridicolul, organizația județeană AUR Ilfov își anunță triumfător noua … - Ilie Bolojan, ignorat în sudul țării! Primarii PNL din Călărași și Teleorman i-au întors spatele fostului premier
Fostul premier Ilie Bolojan a mers în aceste zile în două județe din sudul României pentru a lua pulsul edilor liberali, dar, oarecum surprinzător, acesta a fost „flituit” de aleșii locali, prea ca la țară. Liderul PNL Ilie Bolojan, însoțit de Dan Motreanu și Robert Sighiartău, a efectuat în aceste zile o vizită în județele Teleorman și Călărași, dar, surprinzător, majoritatea primarilor liberali din cele două județe l-au onorat pe fostul premier prin…absență. Ilie Bolojan a devenit nefrecventabil pentru primarii PNL din Teleorman și Călărași La Teleorman, doar 3 primari PNL dintr-un total de 29 au participat la întâlnirea cu … - Acuzații de proporții la vârful politicii: Guvernul Bolojan a lăsat o moștenire otrăvită de 10 miliarde de euro în datorii
Senatorul Clement Sava, prim-vicepreşedintele Partidului PACE Întâi România, a prezentat în această seară la Realitatea TV cifrele datoriilor pe care Guvernul Bolojan le-a lăsat moştenire noului Guvern: 50 de miliarde de lei, adică 10 miliarde de euro. Senatorul Clement Sava a explicat şi din ce este formată această datorie. -Astfel, 5 miliarde de lei ar fi doar suma datorată de stat pentru concedii medicale neachitate, la care se adaugă facturi neachitate și facturi neemise pe programul Anghel Saligny în valoare de 4.8 miliarde de lei. -Urmează facturile pentru furnizorii de energie de 2 miliarde de lei, apoi rambursare de TVA rămasă neachitată … - Ministrul Economiei, Daniel Zamfir: „O să vă îngroziți! Este inadmisibil!” Fonduri uriașe lăsate necheltuite pentru investiții și turism
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, susţine că a găsit sume uriaşe necheltuite în bugetul instituţiei pe care a preluat-o, deşi banii erau alocaţi pentru investiţii, digitalizare, sprijinirea firmelor şi promovarea turismului. „O să vă îngroziţi, pentru că este inadmisibil ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Turismului şi Digitalizării să aibă o execuţie bugetară de doar 23%”, a declarat Daniel Zamfir, miercuri seară, la Antena 3. Ministrul susţine că fondurile deja alocate nu au fost folosite. „Nu-i vorba că voia să taie de la cheltuieli, că dacă voia să taie din cheltuieli, tăia de la acele Consilii de Administraţie, unde remuneraţiile erau cele care … - Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Datorii de peste 30 de miliarde de lei lăsate de fosta guvernare în sistemul sanitar
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că fosta guvernare condusă de Ilie Bolojan a lăsat în urmă datorii de peste 30 de miliarde de lei în sistemul sanitar. Social-democratul acuză că deficitul bugetar ar fi fost diminuat artificial, prin amânarea facturării unor medicamente și servicii medicale deja furnizate. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Rogobete a descris situația financiară de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) drept una fără precedent și a avertizat că programele destinate pacienților cu boli grave se confruntă cu datorii foarte mari. Rogobete acuză că Guvernul Bolojan a redus deficitul „din pix” Ministrul Sănătății a … - Marius Lulea, fondator AUR: Reforma administrativă cere alinierea la standardele secolului XXI și o reorganizare profundă a statului
Fondatorul AUR, Marius Lulea, a transmis un mesaj tranșant referitor la necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale reale în România, subliniind că simpla aducere în discuție a subiectului în spațiul public nu este suficientă și că măsurile superficiale nu vor reuși să vindece hibele sistemice ale țării. Printr-o luare de poziție publicată pe platformele de socializare, Lulea a atras atenția că România se află în fața riscului unui faliment iminent, scenariu ce poate fi evitat doar printr-o reașezare curajoasă și profundă a arhitecturii statului. Comunități mai puternice și optimizarea resurselor Liderul politic argumentează că menținerea unui număr uriaș de entități administrative aparține … - AEP dă PNL pe mâna ANAF: Partidul riscă executarea silită pentru o datorie de 14 milioane de lei
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a declarat că AEP a fost în litigiu cu PNL pentru recuperarea sumei de 14 milioane de lei şi nu a putut proceda la executarea silită. El a precizat că a anunţat ANAF după ce instanţa a dat hotărârea definitivă în dosar şi a adăugat că speră ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să înceapă procedura de executare silită. Adrian Ţuţuianu a fost întrebat dacă AEP a reuşit să recupereze ceva bani din cei pe care îi are de luat de la PNL, din suma de 14 milioane de lei Adrian Ţuţuianu a … - Halucinant! Un fost șofer și magazioner de la Protecția Copilului a ajuns să dea ora exactă în învățământul românesc
Odată cu învestirea cabinetului Luca Niculescu, conducerea Comisiei de învățământ din Camera Deputaților a fost preluată de un deputat controversat, al cărui parcurs profesional include posturi de șofer și magazioner în cadrul Protecției Copilului Botoșani, scrie puterea.ro. Postul de președinte al comisiei însărcinate cu elaborarea și coordonarea legislației educaționale a devenit vacant după plecarea lui Mihai Alexandru Ghigiu la șefia Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru a umple acest gol strategic, PSD l-a propulsat direct pe fostul ministru al Muncii, Marius Budăi. Traseul profesional al lui Budăi: Studii superioare finalizate la 36 de ani și o carieră ca șofer la … - Tensiune la Curtea de Apel București: Proteste în ziua în care magistrații decid definitiv dacă prelungesc mandatul de arestare al lui Călin Georgescu
Mai multi protestatari s-au adunat, miercuri dimineață, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), acolo unde judecătorii decid dacă prelungesc cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă a lui Călin Georgescu sau mențin decizia Tribunalului de a-l elibera sub control judiciar. Actualul mandat al lui Călin Georgescu expiră miercuri la 23.59. Peste 100 de protestatari la CAB Încă de la primele ore ale dimineații, în fața CAB s-au adunat susținătorii fostului candidat la prezidențiale deși vremea nu este tocmai favorabilă unei manifestații în stradă. Jandarmii au montat garduri de protecție și asigură măsurile de ordine și siguranță publică. În acest … - Guvernul condus de premierul Luca Niculescu, indus în eroare de președintele ANSVSA, secretarul de stat Alexandru Bociu: Directivele Comisiei Europene, încălcate flagrant
O criză de proporții fără precedent zdruncină credibilitatea politicilor de biosecuritate ale României, după ce surse din cadrul rețelei sanitare veterinare au dezvăluit că noul Guvern condus de Premierul Luca Niculescu este indus în eroare în mod sistematic de către președintele ANSVSA, Secretarul de Stat Alexandru Bociu. În timp ce la nivelul Executivului, proaspăt învestit, se raportează victorii birocratice și planuri infailibile pentru deblocarea exporturilor, realitatea ascunde o dezinformare de proporții criminale: România nu a primit vaccinul pentru variola ovină, ci exclusiv serul pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), în ciuda directivelor stricte ale Comisiei Europene care impun o abordare coordonată. … - Gafă virală a ministrului Transporturilor: Tunelul Momaia a devenit „Momoa”! Când se deschid noile tronsoane de autostradă
Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a oferit momentul zilei după ce s-a încurcat în denumirea primului tunel rutier forat de pe o autostradă din România, botezând tunelul Momaia drept „Momoa”. Dincolo de confuzie, lucrările pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au intrat pe ultima sută de metri, în prezent fiind testate cele peste 2.500 de puncte de monitorizare ale sistemelor de siguranță. Deși contractul de 1,678 miliarde de lei derulat de compania austriacă PORR are termen de finalizare în februarie 2027, circulația va fi deschisă anticipat încă din acest an, permițând șoferilor să utilizeze 54 de kilometri din traseul autostrăzii. … - Gaura neagră a subvențiilor: Pe ce toacă George Simion un milion de euro lunar și de ce lipsesc proiectele concrete pentru România
Subvențiile uriașe încasate de la bugetul de stat de către Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ridică semne de întrebare majore cu privire la transparența financiară a formațiunii conduse de George Simion. În prezent, partidul beneficiază de venituri lunare de aproximativ un milion de euro, bani proveniți direct din taxele și impozitele cetățenilor. Cu toate acestea, destinația reală a acestor fonduri publice masive rămâne un subiect învăluit în opacitate, generând o discrepanță flagrantă între retorica populistă a liderului și realitatea gestionării resurselor financiare. Întrebarea legitimă care se află pe buzele alegătorilor este: ce face George Simion cu un milion de euro … - Cine este favoritul surpriză pregătit să îl răstoarne pe Ilie Bolojan de la conducerea PNL
Nemulțumirile fierb în interiorul Partidului Național Liberal, unde tot mai multe voci contestă direcția imprimată de Ilie Bolojan. Pe fondul acestor tensiuni acute, o grupare internă coagulează deja o strategie pentru debarcarea sa de la șefia formațiunii. Decizia radicală a lui Bolojan de a arunca PNL în opoziție a provocat o undă de șoc și revoltă printre liderii cu greutate ai partidului. Aceștia resping viziunea politică asumată și orchestrează intens ieșirea din scenă a liderului adus de la Oradea. Conform surselor din culisele partidului, principalul favorit pentru a prelua frâiele PNL este fostul președinte Crin Antonescu. Acesta așteaptă momentul ideal … - George Simion se folosește de imaginea lui Călin Georgescu pentru a-i fura electoratul
O nouă manipulare pe scena politică! Rămas fără soluții și realizări, George Simion încearcă disperat să paraziteze electoratul lui Călin Georgescu, mințindu-i pe români că ar fi „alesul” și moștenitorul politic al acestuia. În realitate, asistăm la o tentativă oportunistă de a fura voturile unui bazin electoral nemulțumit, printr-o asociere complet falsă. Liderul AUR, George Simion, a adoptat o strategie electorală bazată pe parazitarea bazinului de votanți ai lui Călin Georgescu, într-o încercare de a-și revitaliza propria imagine pe scena politică. În lipsa unui proiect politic solid și a unor realizări administrative concrete, Simion recurge la o campanie de captare … - Noi evoluții în dosarul lui Călin Georgescu: DIICOT solicită audierea în Italia a omului de afaceri Massimiliano Arena, beneficiarul sumei de un milion de euro
Dosarul în care Călin Georgescu e cercetat pentru că ar fi păcălit un om de afaceri să îi dea un milion de euro promițându-i acces la contracte, se complică. DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena, conform Gândul. La el ar fi ajuns un milionul de euro constatat ca pagubă în dosar. Astăzi sau mâine urmează ca instanța să judece contestația DIICOT la decizia judecătorilor de a-l elibera pe Călin Georgescu din arest preventiv. Ce scrie presa italiană despre Massimiliano Arena O investigație realizată de publicația italiană IrpiMedia în 2025 descria Wealth Bank, entitatea asociată omului de afaceri … - Pensiile ar putea crește în două tranșe: Executivul condus de Luca Niculescu pregătește calculele pentru bugetul pe 2027, conform surselor guvernamentale
Guvernul Niculescu ia în calcul să majoreze pensiile în două etape, au declarat surse guvernamentale pentru Antena 3 CNN, în contextul în care în aceste zile la Ministerul Finanțelor se fac calcule pentru Legea bugetului pentru 2027. Nu se știe exact cu cât vor crește pensiile Nu se știe exact cu cât vor crește pensiile, dacă vor fi indexate cu rata inflației, respectiv de 7,3%, sau mai puțin. O majorare cu rata inflației ar avea un impact bugetar de peste 11 miliarde de lei, în condițiile în care veniturile pentru 2026 sunt mai mici decât cele prognozate, iar anul viitor … - Bilanțul celor 7 ani de activitate politică ai lui George Simion: zero realizări pentru România, zero reforme
Bilanțul politic al lui George Simion, întins pe o perioadă de șapte ani, relevă un șir neîntrerupt de eșecuri electorale, liderul formațiunii reușind performanța negativă de a pierde absolut toate scrutinele la care s-a prezentat. În tot acest interval, activitatea sa în spațiul public și parlamentar s-a tradus prin zero realizări concrete pentru România și zero reforme structurale asumate sau livrate nici la nivel personal, nici în cadrul partidului pe care îl conduce. În loc să genereze soluții pentru problemele reale ale cetățenilor, parcursul său a fost marcat de o perpetuă agitație menită să servească drept sperietoare controlată de sistem, … - Avertisment lansat de Traian Băsescu: Măsura fiscală care ar putea aprinde fitilul unor ample revolte de stradă în România
Fostul președinte Traian Băsescu atrage atenția asupra riscului izbucnirii unor proteste de amploare în România, în cazul în care impozitele pe locuințe ar crește excesiv. În opinia sa, o asemenea măsură ar putea deveni „fitilul” care îi va determina pe români să iasă în stradă. Deocamdată, însă, Băsescu consideră că tensiunile sociale nu sunt suficiente pentru a împinge țara spre o situație critică. Fostul șef al statului a vorbit luni despre motivele care ar putea declanșa noi manifestații și a explicat de ce nu crede că îndemnurile sindicatelor vor reuși, de unele singure, să mobilizeze populația, în special în București. … - Rusia atacă România, iar trădătorul George Simion tace: SRI a identificat o rețea de sabotaj coordonată de la Moscova în spatele incendiului de la Carfil Brașov
România se află sub un atac hibrid direct și periculos orchestrat de la Moscova, care vizează însăși infrastructura critică de apărare a țării, însă din tabăra autointitulaților „suveraniști” se aude doar o tăcere asurzitoare. În timp ce Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu parteneri interni și externi, a confirmat oficial că Federația Rusă a coordonat rețeaua de sabotaj responsabilă pentru incendiul de pe platforma industrială Carfil din Brașov, George Simion tace complice. Politicianul care își construiește discursul pe un fals patriotism refuză să condamne agresiunea directă a Rusiei pe teritoriul național, trădând prin această omisiune calculată interesele fundamentale … - Culisele bătăliei din sala de judecată: Motivele pentru care DIICOT a cerut menținerea în arest preventiv a lui Călin Georgescu și acuzațiile privind distrugerea de probe
Judecătorii au decis eliberarea lui Călin Georgescu pe control judiciar, în dosarul în care aceste este acuzat că ar fi țepuit un om de afaceri cu un milion de euro. Procurorii au invocat, în fața magistraților, și existența dosarului în care Georgescu e acuzat că și-a scanat casa de microfoane, cu scopul de a distruge probe strânse de anchetatori. Ce argumente invocă DIICOT Un judecător de drepturi și libertăți ascultă pledoariile procurorului DIICOT și ale avocaților lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, urmând să ia o decizie privind prelungirea măsurii arestării preventive în cazul celor doi sau a unor alte … - Dragoș Pîslaru a eliberat vila de protocol! Lovitură de teatru: Ilie Bolojan și Mihai Jurca fac „grevă” și nu pleacă
Dragoș Pîslaru, fostul ministru MIPE, a eliberat casa de protocol, pe care a primit-o după ce a motivat că nu poate locui cu părinții, au dezvăluit surse ale STIRIPESURSE.RO. Ilie Bolojan, fost premier, și Mihai Jurca, fost șef al Cancelariei Prim-ministrului, încă nu au eliberat locuințele de protocol, au spus sursele noastre. Dragoș Pîslaru a eliberat casa de protocol, pe care a primit-o după ce a motivat că nu poate locui cu părinții! În vara acestui an, Dragoș Pîslaru, la acea vreme, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost în centrul unui uriaș scandal, după ce s-a aflat că … - Sorin Grindeanu, replică după ce a fost comparat cu Liviu Dragnea pe tema economiei: „Eu accept orice critică. România are nevoie urgentă de 30 de miliarde de lei pentru funcționare”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, spune că deși e criticat și comparat cu Liviu Dragnea când vorbește de situația economică gravă în care se află România, momentan există un deficit de 30 de miliarde de lei, necesare pentru funcțonare și plata unor facturi. Explicațiile lui Sorin Grindeanu „Eu accept orice critică, dar dacă ar fi situația financiară bună aș veni și mi-aș cere scuze. Eu nu cred că greșesc când spun că situația financiară a României e proastă. Nu exagerez când spun că există lucrări efectuate și nefacturate de 16 miliarde. Lipsesc vreo 12 miliarde pentru buna funcționare a statului. Acest … - Răsturnare de situație în instanță: Tribunalul București a decis eliberarea lui Călin Georgescu sub control judiciar. Hotărârea nu este definitivă
Judecătorii de la Tribunalul București au decis: Călin Georgescu va fi eliberat pe control judiciar. este informația de ultimă oră dată de mai multe posturi TV. Decizia nu este definitivă In dosarul nr. 44381/3/2026, s-a respins, ca neîntemeiată, propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive dispuse fata de inc. G.C. si R.I., formulată de DIICOT si s-a inlocuit masura arestării preventive dispuse fata de inculpați cu masura controlului judiciar, pe o perioada de 60 de zile, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari. S-a dispus punerea in libertate a inculpaților, la data ramanerii definitive a prezentei hotărâri, daca nu … - Cine este noul consilier prezidențial-surpriză de la Cotroceni: Decorat de Traian Băsescu, școlit în Franța și fostul șef care a angajat-o pe Mirabela Grădinaru
Chiar în ziua în care la Palatul Victoria depunea jurământul noul Cabinet condus de Luca Niculescu, președintele Nicușor Dan a strecurat discret în Monitorul Oficial decretul de numire a unui nou consilier prezidențial. Este vorba despre un nume cu greutate în mediul economic, provenit din rândurile gigantului auto francez din România – exact compania pe a cărei listă de plată se află însăși partenera de viață a șefului statului. La data de 20 octombrie 2026, prin Decretul nr. 819, Cornel Olendraru a fost instalat oficial în funcția de consilier prezidențial pentru industrie, devenind cel de-al 11-lea membru al echipei de …













































