Adrian Roman, coordonator AUR Ilfov, a anunțat inițierea a două referendumuri, precum și opiniile AUR privind pensiile speciale și corupția la nivel local
Astăzi, 12 octombrie 2023, în cadrul declarațiilor de presă a filialei AUR Ilfov, domnul Adrian Roman, coordonator AUR Ilfov, având ca invitați pe George Stănculescu, coordonator AUR 1 Decembrie și George Bâtu, coordonator AUR Pantelimon, au anunțat inițierea a două referendumuri, precum și opiniile AUR privind pensiile speciale și corupția la nivel local.
Dl Adrian Roman a anunțat în cadrul conferinței, inițierea demersurilor pentru 2 referendumuri importante, familia dintre un bărbat și o femeie și plata cu numerar: „În contextul privind familia, Guvernul PSD și PNL vor să impună la comandă externă, bineînțeles, măsuri anti-românești. Europa ne obligă printr-o hotărâre CEDO să recunoaștem căsătoriile persoanelor de același sex, pentru noi ca popor creștin, aceasta este o amenințare și un pas spre anormalitate, de când există lumea familia este formată dintr-un bărbat și o femeie”.
„Totodată, Guvernul Ciolacu limitează plățile cu numerar, fapt care atacă un drept constituțional, dreptul la libertate, sunt mulți români care nu au posibilitatea plăților electronice sau efectiv refuză să dea banii lor munciți băncilor, pe lângă acest fapt considerăm că interesul lui Ciolacu este să crească profitul băncilor, profituri care nu rămân în România, deoarece nu plătesc taxe la noi în țară, din aceste motive AUR trebuie să prevină aceste atacuri împotriva românilor, în perioada următoare vom organiza conform legii o strângere de semnături pentru plățile în numerar, pentru introducerea în Constituție. Se întâmpla acest lucru și în alte țări.
AUR va apăra românii și modul nostru de viață și familia normală”!
Un alt subiect abordat de Dl Roman este opinia AUR privind pensiile speciale: „AUR susține că pensiile speciale TREBUIE ELIMINATE! Toate pensiile trebuie să se bazeze pe contributivitate. Nu includem în această categorii cadrele militare, ale căror pensii nu sunt speciale. În această săptămână s-a votat, din nou, în Senatul României pentru eliminarea acestor privilegii. PSD, PNL și USR puteau să desființeze pensiile speciale, să desființeze privilegiile unor anumite categorii speciale dacă ar fi vrut. Senatorii AUR au votat proiectul de lege pentru ca el este mai mult decât nimic și este un pas în direcție pe care ne-o dorim, aceea de a elimina integral pensiile speciale. AUR va face mai mult de atât, pentru ca sunt soluții si noi suntem capabili sa le impunem, atunci când vom guverna”!
Domnul George Bâtu, coordonatorul AUR Pantelimon, a abordat în cadrul conferinței un subiect foarte important din această săptămână și anume, fenomenul împărțirii de funcții în PSD si PNL:„Sinecurile PSD și PNL în instituțiile statului a fost dovedit din nou, trimițând oamenii apropiați în instituții importante de reglementare și control ale statului, Conducerile Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și a Curții de Conturi au devenit afacerea PSD și PNL, în cadrul căreia nu există loc de profesionalism. Conform algoritmului politic, al reprezentării parlamentare și, AUR trebuia să aibă un loc la Curtea de Conturi, însă, nu s-a întâmplat acest lucru. De asemenea, USR, UDMR, precum si, toate celelalte formațiuni au reprezentați la Curtea de Conturi și la alte instituții din statul român, conform ponderii parlamentare. Un exemplu, concret, este și domnul Pavel Popescu, votat vicepreședinte al ANCOM, fără studii necesare ocupării funcției de vicepreședinte, astfel încălcând legea. Alte exemple de funcție, oferite de această dată de către PSD, sunt pentru domnii Mocioalcă și Bontea, cei care nu și-au mai găsit locul în Parlament în 2020”.
Domnul George Stănculescu a evidențiat în conferința de astăzi situația primarilor din județul Ilfov care sunt sub lupa justiției: „Potrivit informațiilor din surse sigure oficiale cât și din presă, constatăm că din ce în ce mai mulți primari din județul Ilfov sunt cercetați pentru acte de corupție sau înșelăciune, unii chiar în mai multe dosare, în județul Ilfov există 3 primari cercetați, de la Clinceni, Gruiu și Dragomirești, declarați incompatibili de către ANI, de asemenea, există decizii ale ICCJ în acest sens, însă nepuse în aplicare. AUR Ilfov a solicitat de acum doi ani punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătorești, însă aceștia semnează și în prezent ca primari”.
„Într-o situație asemănătoare se află si primarul Comunei 1 Decembrie, asupra căruia planează aceleași suspiciuni, cu dosare penale în judecată”.
Domnul Stănculescu solicită justiției „să încheie cât mai curând aceste dosare pentru că anul viitor, la alegerile locale, să nu mai planeze nicio suspiciune asupra candidaturilor prezente pe buletinele de vot și, să fie nevoie de alte alegeri pentru că unii dintre primarii aleși iau calea penitenciarelor”.