Social

Adrian Cioroianu o face praf pe Emilia Șercan: De la buna impresie pe care mi-a făcut-o cândva, la creatoarea de fake-news de azi

Fostul ministru de Externe, actual director al BNaR, Adrian Cioroianu, o face praf pe jurnalista Emilia Șercan într-o postare pe contul său de socializare. Emilia Șercan este acuzată de minciună și lașitate iar Cioroianu cere o dezbatere cu privire la știrile lansate de Emilia Șercan despre Biblioteca Națională.

„Dna Emilia Șercan, de la buna impresie pe care mi-a făcut-o cândva, la creatoarea de fake-news de azi

#EmiliaȘercan Ca de atâtea ori, diseminați minciuni/fake-news atât la adresa BNaR, cât și la adresa mea. Ar trebui să vă fie rușine – deși n-aș paria că aveți astfel de scrupule. O să aveți altă dată parte de un răspuns detaliat, pentru că oricum aveți lașitatea de a evita o dezbatere față în față cu mine, așa cum vă propun public de mult! Dar tot n-o s-o puteți evita la infinit. Și atunci vom vedea a cărui mască va cădea.

Până atunci, pentru dvs și alți postaci ai dvs., trei idei:

● Erați obișnuită să se teamă de dvs. sau să vă evite tot felul de prinși cu mâța în sac. Eu n-am de ce să mă tem de dvs., nici nu vă evit (ci vă invit!) și, mai mult, le-am spus tuturor angajaților/angajatelor mei, pe care îi hărțuiți cu tot felul de cereri (pe care le voi face publice, când voi avea timp, pentru că asta meritați) să nu se teamă de nimeni, nici de mine, dar nici de dvs.

● Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu (din ultimii doi ani). Clădirea, de la inaugurare, 2012, a avut probleme, atât iarna (căldura, câtă e, „urcă” la etajele superioare, prin atriumul central, nu din voința directorului, ci prin legile fizicii) cât și vara (deseori, prin suprafața vitrată, efect de seră). De la inaugurare, clădirea nu are centrală proprie (depinde de apă caldă prin Radet) iar instalația de răcire e depășită demult. Deci: dvs ori n-ați intrat în clădire înainte de 2021 (și v-a adus vreun bizar magnetism), ori aveți vreo frustrare legată de angajații actuali sau de mine.

● Mințiți când dați de înțeles tot felul de prostii legate de spațiile adiacente bibliotecii. Pentru dvs si pentru toți cei care plimbă intoxicări/fake-news: nici terenul din jurul Bibliotecii Naționale, nici parcarea, nici gheretele de paznici, nici paznicii din exterior, nici pilonii etc. NU sunt în administrarea BNaR, deci orice comentarii pe aceste subiecte sunt intoxicări, minciuni sau fantasme ale unor necunoscători.

Doamnă Șercan, v-o spun amical, ca să nu ziceți că vă amenință cineva: nu veți putea evita la infinit o întâlnire directă, publică, cu mine, în care să vină fiecare cu cărțile pe masă, cu prezentul și cu trecutul său.

Până atunci puteți da cât vreți cu pietre, dar să nu uitați că eu cred în efectul de bumerang al ideilor!” a postat Adrian Cioroianu pe pagina sa de socializare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button