Adolescentă de 16 ani, găsită legată de pat la un centru social din Slobozia. Angajații abuzatori au amenințat cu relațiile lor la minister și Guvern

Poliţia Ialomiţa anunţă că a deschis mai multe dosare penale după ce o adolescentă de 16 ani a fost găsită legată la Centrul Social „Alexandra” din Slobozia. Angajații centrului au susținut că fata se automutilează şi de aceea au recurs la această metodă, însă autoritățile spun că fata nu are „nicio recomandare medicală în acest sens”.
Imagini cu adolescenta legată de mâini de pat la centrul social au fost postate în spațiul public.
Centrul aparține de DGASPC Ialomiţa, iar beneficiari sunt copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 6-19 ani, încadraţi în grad de handicap grav neuropsihic, a anunțat luni Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), citată de News.ro.
Luni, ANPIS a anunțat că a mers în control la centru, unde a fost găsită o adolescentă de 16 ani legată, deşi nu are recomandare în acest sens. Angajaţii centrului au afirmat că fata se automutilează şi de aceea au recurs la această metodă.
„În data de 31.03.2025, urmarea a informării Consiliului de Monitorizare, inspectorii sociali din cadrul AJPIS Ialomiţa împreună cu o echipă de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) au demarat o misiune de control la sediul serviciului social Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând furnizorului de servicii sociale DGASPC Ialomiţa”, anunţă, luni, ANPIS, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, centrul deţine licenţă de funcţionare valabilă până în anul 2028, având o capacitate de 16 locuri.
„Una dintre beneficiare, de 16 ani, era contenţionată fizic, neavând nicio recomandare medicală în acest sens. Personalul centrului a declarat inspectorilor sociali că a recurs la această metodă din cauză faptului că adolescenta se automutilează. Controlul efectuat de inspectorii sociali este încă în desfăşurare, urmând ca la finalizarea lui să fie dispuse măsuri în consecinţă, iar dacă situaţia o impune, vor fi sesizate organele de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorilor”, a mai transmis ANPIS.
Dosare penale deschise de poliție
În acest caz, s-au autosesizat și polițiștii din Ialomița, care au deschis dosare penale ce vizează infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, delapidare şi abuz în serviciu.
„În urma verificărilor efectuate în sediul centrului, poliţiştii au stabilit faptul că minora se afla într-una dintre încăperi, imobilizată la nivelului unui membru superior cu un obiect de îmbrăcăminte. Fiind examinată, pe mâna stângă a minorei au fost constatate mai multe leziuni traumatice – excoriaţii, care ar putea fi autoprovocate prin muşcături”, transmit, marţi, oficialii IPJ Ialomiţa.
Numele ministrei Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a fost vehiculat în cazul controlului de la centrul din Slobozia.
Inspectorul Monica Dumitrescu, de la Consiliul de Monitorizare, a spus că în timpul controlului făcut la centrul respectiv reprezentanţi ai acestuia au vorbit despre „influenţa” pe care o au la persoane din Poliţie, Guvern şi Parlament, iar o inspectoare de specialitate ar fi vehiculat numele Simonei Bucura-Oprescu şi ar fi afirmat că este verişoara acesteia.