JUSTIȚIE

Adjunctul Poliției Rutiere Române, mort de beat în club

Adjunctul Direcției Rutiere din Poliția Română, Paul Gavriș, ajunge din nou în atenția publică. De data aceasta, a făcut spectacol într-un club, beat fiind.

În imaginile publicate de „Ziar de Cluj” se vede că acesta abia mai stă pe picioare, dansează haotic, ba chiar mimează o scenă de sex cu una dintre femeile de la masă. La un moment dat, omul legii cade, cu tot cu partenera de dans, peste oamenii de la masa vecină.

Imaginile au fost filmate de camerele de supraveghere ale unui club de noapte. Bărbatul din imagini este comisarul Paul Gavriș, adjunctul Direcției Rutiere din IGPR. Omul legii mimează o scenă de sex în spatele unei femei care stătea cu el la masă. Apoi se preface că urinează într-o sticlă de bere.

Câteva minute mai târziu, amețit de alcool, polițistul cade, cu tot cu partenera sa de dans, peste clienții de la masa vecină. Spectacolul devine și mai grotesc, în momentul în care adjunctul poliției române îi dă o palmă peste cap partenerei sale, apoi îi lipește bani de frunte.

Paul Gavriș a fost șef al Poliției Rutiere din Cluj, iar anul acesta a fost transferat la București, în calitate de adjunct al Poliției Rutiere Române. Gavriș este cunoscut pentru scandalurile cu fosta soție și problemele cu consumul de băuturi alcoolice. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button