Știrile 60m.RO

Adjunctul ministrului rus al Transporturilor Vladimir Tokarev, arestat cu privire la o presupusă fraudă la scară mare

Adjunctul ministrului rus al Transporturilor Vladimir Tokarev a fost arestat cu privire la o presupusă fraudă la scară mare – pe când făcea parte din echipa de conducere a unei întreprinderi în domeniul construcţiilor -, potrivit Ministerului rus de Interne, relatează AFP.

”Viceministrul Transporturilor Rusiei a fost arestat (…) şi plasat într-un centru de detenţie provizorie”, a confirmat joi agenţiei oficiale ruse de presă Tass ministerul.

”S-a stabilit că, din 2016 în 2018, Vladimir Tokarev, deţinătorul postului de prim director general adjunct al Spetstransstroy, a implicat un anumit număr de persoane din conducerea grupului (…) şi de la alte organizaţii cu scopul de a deturna fonduri de la această întreprindere la o scară deosebit de importantă”, a acuzat ministerul.

Suma fondurilor pe care Tokarev este suspectat că le-a deturnat nu a fost precizată.

Vladimir Tokarev, în vârstă de 44 de ani, ocupă această funcţie în Guvern din 2018.

El a fost anterior prim director general adjunct al Spetstransstroy, una dintre principalele întreprinderi în domeniul construcţiilor care lucrează pentru compania naţională rusă feroviară RZD.

Grupul se află în faliment din 2021, după ce a pierdut mai multe procese care i-au fost intentate de Căile Ferate ruse.

Percheziţii au avut loc la biroul şi la domiciliul ministrului, iar ”suporturi digitale, documente şi alte elemente (…) au fost confiscate”, precizează ministerul.

Vladimir Tokarev a deţinut mai multe posturi – de adjunct al ministrului Transporturilor, Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, începând din 2006.

Corupţia elitelor ruse este endemică în Rusia, iar miniştri, adjuncţi de ministru şi funcţonari de rang înalt sunt arestaţi frecvent.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, s-a specializat în anchete cu privire la delapidare şi deturnare de fonduri de către elite regionale şi naţionale, până în anturajul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Navalnîi se află la închisoare de un an de zile, iar Fondul său al luptei împotriva corupţiei (FBK) a fost interzis ca ”extremist”.

Sursa foto: Dariknews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button