Internațional

Adjunctul lui Viktor Orban vorbește despre reunificarea națiunii: „Nu vom permite granițelor să ne despartă”

Secretarul de stat adjunct al premierului Ungariei, Péter Szilágyi, a declarat că „speranța este că va exista un viitor maghiar în bazinul carpatic”, în timpul unei ceremonii de predare a „Podului Apartenenței” în Porva, județul Veszprém, postul public maghiar hirado.hu.

Declarația oficialului ungar vine în contextul în care pe 4 iunie se împlinesc 103 ani de la semnarea tratatului de la Trianon. Încheiat între Puterile Aliate și Ungaria, ca stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, tratatul de la Trianon prevedea împărțirea a 71% din teritoriul istoric al Regatului Ungariei între Ungaria și Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, România și Cehoslovacia. Documentul a consfințit închierea Primului Război Mondial și este considerat și astăzi unul nedrept de către Ungaria.

„Nu vom permite granițelor naționale să ne despartă de compatrioții noștri. Am decis să începem reunificarea națiunii, maghiarii care trăiesc în străinătate vor deveni din nou membri cu drepturi depline ai națiunii”, a declarat Péter Szilágyi, precizând că decizia a fost luată acum 13 ani, a relatat sâmbătă, 3 iunie, hirado.hu, principalul program de știri de la MTVA.

Adjunctul lui Viktor Orban a vorbit și despre rețeaua instituțiilor de învățământ maghiare din afara țării, datorită căreia 300.000 de copii maghiari au primit educație în limba maternă în bazinul carpatic și în toată lumea.

„Scopul politicii naționale este de a crește gradul de conștientizare că suntem responsabili pentru maghiarii de peste graniță. Maghiarii au rezistat testului timpului și, datorită politicii naționale din ultimii ani, sunt mai puternici ca niciodată”, a mai spus oficialul de la Budapesta, responsabil cu politica națională.

La rândul său, Zoltán Kovács, deputat din partidul Fidesz, al lui Orban, a declarat că „decretul de pace Trianon care a servit visurilor străine – în principal franceze – de superputeri a distrus economia maghiară, țara a pierdut 67% din venitul național”. Totodată, hirado.hu a publicat o listă cu pierderile Ungariei prin „tratatul deghizat în pace” din 4 iunie 1920. Acestea includ, printre altele, 100% din minele de sare, 99% din minele de aur și argint, 88% din stocul de lemn și 83,1% din zăcămintele de minereu de fier.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button