Adina Vălean: Preşedintele Iohannis este respectat, are foarte multe relaţii şi conexiuni politice. Are toate posibilităţile deschise dacă îşi doreşte ceva anume
Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, a declarat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, că preşedintele Klaus Iohannis este foarte respectat pe plan european şi ar putea obţine o funcţie importantă după terminarea mandatului prezidenţial.
”Preşedintele Klaus Iohannis are o funcţie foarte importantă pe plan european: este preşedintele României. Sunt unele funcţii europene care nu înseamnă neapărat ceva. Preşedintele Iohannis este respectat, are foarte multe relaţii şi conexiuni politice. Nu ştim ce-şi doreşte, dar are toate posibilităţile deschise dacă îşi doreşte ceva anume”, a declarat Adina Vălean la Prima TV, întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis poate obţine o funcţie importantă pe plan european.
Adina Vălean a fost susţinută, în 2019, pentru funcţia de comisar european în domeniul transporturilor, de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul de la acea vreme, Ludovic Orban.