Adevărul Moldova: AUR, surpriza alegerilor parlamentare de la Chişinău! Va accede în Parlament
Alianţa Pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova ar avea şanse să repete performanţa AUR de la parlamentarele din România. Cel puţin aşa arată datele unui sondaj de opinie, realizat de compania „iData”, potrivit căruia AUR Moldova se află deja la limita pragului electoral, deşi partidul a fost creat recent, reltează Adevărul Moldova.
Fiind întrebaţi pentru ce partid vor vota în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, 4,8% din respondenţi au afirmat că pentru AUR, condus la Chişinău de activistul Vlad Bileţchi.
Potrivit sondajului, pe primul loc în alegeri s-ar clasa PAS – 39,1%, urmat de PSRM – 33,4%, Partidul Şor – 10,1%, Blocul „Renato Usatîi” – 4,9%. (Pragul electoral în R. Moldova este de 5%). Cu toate că AUR Moldova şi AUR România sunt entităţi juridice distincte, liderii celor două partide promovează în spaţiul public ideea că este vorba despre unul şi acelaşi partid şi aceeaşi ţară – România.
AUR Moldova a încercat să unifice toate forţele unioniste de la Chişinău pentru alegerile din 11 iulie, aşa încât toţi unioniştii să meargă în alegeri pe listele AUR. Convinse s-au lăsat doar două partide – Partidul Liberal, condus de Dorin Chirtoacă, şi Partidul Uniunea Salvaţi Basarabia, condus de Valeriu Munteanu. Astfel, cei doi lideri se vor regăsi pe lista AUR. AUR a purtat negocieri şi cu Partidul Unităţii Naţionale, condus de Octavian Ţîcu, însă PUN a refuzat să meargă în alegeri pe listele AUR şi au propus crearea unui bloc al unioniştilor, însă cu o denumire neutră, propunere refuzată deja de AUR.
Pe 5 mai, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunţat că AUR Republica Moldova va participa în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent. George Simion a declarat că îşi doreşte ca AUR să aibă deputaţi unionişti şi în Republica Moldova.
George Simion a afirmat că AUR „îşi asumă implicarea în politică în ambele state româneşti”.
„Scopul cel mai important pentru care AUR există este unitatea neamului românesc de pe ambele maluri ale Prutului, de aceea ne implicăm politic şi în stânga şi în dreapta Prutului. Apelul nostru pentru alegerile din 11 iulie este de a crea o forţă românească şi o singură listă naţională care să intre în Parlament. Pe lângă componenta doamnei preşedinte Maia Sandu, este nevoie şi de o forţă românească. Întindem mâna către toţi românii din Basarabia să se alăture AUR şi să facem un front comun. Este o şansă unică de a fi prezenţi pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Simion.