Adevărata tragedie românească: CFR Marfă falimentează, Fondul Proprietatea vinde 20% din Hidroelectrica
Adevărata tragedie românească a acestor zile este acoperită de sistemul mafiot PSD/PNL prin detonarea scandalului azilele groazei deși se știa totul de mai bine de șase luni despre grozăviile din Ilfov. Două știri au trecut aproape neobservate: falimentul iminent al CFR Marfă și vânzarea a 20% din Hidroelectrica. Fondul Proprietatea a organizat o ieșire de pe piața din România prin vânzarea acțiunilor de la Hidroelectrica, o ieșire de 1,8 miliarde de euro.
Mulți se înghesuie în aceste zile să cumpere acțiunile și să îndestuleze corporația americană Franklin Templenton, dar nimeni nu înțelege că Hidroelectrica e un hoit în putrefacție, care nu e nici măcar în stare să factureze facturile clienților. De ce? Pentru că în curând o să iasă domn Ciolacu și o să ne spună că statul român trebuie să privatizeze Hidroelectrica. Nu mai amintim de datoria externă de 157 de miliarde de euro și gaura bugetară cât Marea Neagră provocată de ”patrihoții” de la Buzău.
Comisia Europeană insistă că societatea de stat CFR Marfă să fie desființată, invocându-se un ajutor de stat acordat în 2013, când s-a încercat o privatizare gen Petrom, ajutor care trebuie acum returnat. Cu penalități și accesorii, datoria CFR Marfă către stat nu va putea fi achitată nici dacă își vinde, integral, patrimoniul. În urmă cu o săptămână, a apărut un anunț, ascuns în subsolurile site-ului, prin care CFR Marfă scotea la vânzare, cu ANAF, jumătate din locomotive și peste 7.000 de vagoane.
Anunțul de vânzare a peste 7.000 de vagoane și peste 500 de locomotive din patrimoniul CFR Marfă a fost cel puțin dubios. Plasat în subsolul site-ului, sub anunțuri mai vechi și cu condiții legate de timpul scurt, imposibilitatea fizică a vizionării bunurilor și de depunerea unei cereri de vizionare la conducerea societății, anunțul de vânzare a bunurilor companiei aflate în executare silită de către ANAF pare a fi unul cu dedicație. ANAF și CFR Marfă vor să obțină, astfel, o sumă de 165 milioane de euro, din locomotivele și vagoanele împrăștiate în toată țara.
Statul român se luptă doar pentru interesul altora. Mai mult, pe surse se anunță că locomotivele și vagoanele CFR Marfă vor ajunge pe mâna interlopulului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Acesta este statul eșuat patronat de mafia PSD/PNL.