Acuzații de spionaj rusesc la vârful organizației ungare Mathias Corvinus Collegium, care operează și în România

O investigație a portalului ungar HVG arată legăturile directe dintre structurile de influență ale Moscovei și experți străini angajați de Mathias Corvinus Collegium (MCC) – hub-ul educațional de elită al guvernului Viktor Orbán, cu operațiuni și în România. Primul avertisment a venit luni din interiorul organizației MCC de la Zalán Alkonyi, un cercetător cu vechime de 30 de ani în instituție, care l-a interpelat public pe Orbán Balázs (directorul politic al premierului și președintele consiliului de administrație al MCC) cu privire la prezența ideologilor pro-ruși în instituție.
Cazul cercetătorului Zalán Alkonyi, care și-a asumat riscul de a denunța infiltrarea rusească în MCC, pune într-o lumină nouă activitatea acestei instituții și în România.
Investigația nominalizează cinci profiluri cheie ale căror activități ridică suspiciuni de „război hibrid” și influență rusă.
Lauren Chen, influencer de origine canadiană, a fost speaker la festivalul MCC în august 2024. Ulterior, Departamentul de Justiție al SUA a acuzat-o că a primit aproape 10 milioane de dolari de la trustul rusesc RT pentru a propaga știri pro-Kremlin prin compania sa, Tenet Media.
John Laughland, istoric britanic și profesor vizitator la MCC, a fost reținut pe aeroportul din Londra în 2022 sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei. Deși nu a fost pus sub acuzare, el a activat timp de un deceniu ca director la o organizație din Paris finanțată de Kremlin, considerată un instrument de soft power rusesc.
Misa Djurkovic, lider al atelierului de geopolitică din cadrul MCC. Djurkovic menține legături strânse cu Institutul Rus pentru Studii Strategice (RISI), entitate identificată de serviciile americane ca fiind centrul care a elaborat planul de influențare a alegerilor din SUA în 2016.
Gladden J. Pappin, președintele Institutului Maghiar de Afaceri Externe și apropiat al MCC. Deși cetățean american, a primit cetățenie maghiară fără a vorbi limba, fiind un promotor al modelului „post-liberal” promovat de Budapesta și Moscova.
Vladislav Surkov. Deși nu este angajat MCC, ideile fostului consilier al lui Putin, supranumit „creierul” din spatele conceptului de „democrație suverană”, par să fundamenteze discursul despre suveranitate al liderilor MCC.
Prezența și expansiunea MCC în România
În ultimii ani, MCC a devenit brațul lung al „diplomației culturale” a Budapestei în România, beneficiind de o finanțare substanțială din activele statului maghiar, precum și de la companiile ungare MOL și Gedeon Richter. MCC organizează inclusiv concursuri pentru elevi și studenți.
Din punct de vedere al structurii, MCC operează în România prin Fundația Mathias Corvinus Collegium, cu sediul central în Cluj-Napoca. Organizația și-a extins rapid rețeaua în orașe cu comunități maghiare semnificative, precum Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Miercuri Ciuc, Satu Mare și Oradea.
Misiunea oficială a instituției este de a oferi programe educaționale extrașcolare pentru elevi și studenți talentați, cursuri de leadership, economie și relații internaționale. Totuși, criticii și analiștii politici văd în MCC un instrument de formare a unei noi elite intelectuale transilvănene loiale ideologiei Fidesz. Organizația promovează suveranismul și critica la adresa Uniunii Europene, servind ca platformă de export pentru modelul politic al lui Viktor Orbán.
Mathias Corvinus Collegium (MCC), organizație educațională din Ungaria apropiată guvernului Viktor Orban și care desfășoară și în România o serie de activități care îi vizează pe elevi și studenți, nu operează aici ca parte a sistemului național de învățământ și nici ca organizație furnizoare de educație corespunzătoare unor sisteme educaționale străine, potrivit Ministerului român al Educației Naționale.
Prezența MCC în România este marcată și de achiziții imobiliare. În Cluj-Napoca, fundația a cumpărat Hotelul Melody, o clădire istorică emblematică din centrul orașului, transformată în sediu și centru educațional. Aceste achiziții sunt văzute ca o formă de ancorare pe termen lung a influenței statului maghiar în regiune.
Fundația organizează anual evenimente de amploare, precum tabăra de la Sfântu Gheorghe sau conferințe la Cluj, unde sunt invitați speakeri internaționali, adesea aceleași figuri controversate menționate în investigația maghiară. Acestea servesc la integrarea tinerilor maghiari din România într-un ecosistem informațional controlat ideologic de la Budapesta.