Acum că se dovedește că n-au fost rușii în spatele lui Georgescu ce se întâmplă?
Acum că se dovedește că n-au fost rușii în spatele lui Georgescu ce se întâmplă?
Că doar cu asta am fost amenințați săptămâni la rând.
Nu de alta dar „extremiștii” din spatele acestui domn de care n-am auzit nici eu până acum ceva timp urlau întruna că n-au treabă cu rușii. Și nimeni nu i-a crezut.
Ce ni se spune? Că PNL-ul l-a crescut pe Georgescu ca să scadă George Simion, da? Ca așa ar fi avut mai multe șanse Nicolae Ionel Ciucă al lor. Și apoi au fost loviți în moalele capului când au văzut că cel crescut artificial de ei i-a învins pe amândoi.
De aici și nevoia de a anula alegerile, nu? Că au realizat unii că acest câștigător a fost pompat prea tare. Steroizi în alegeri.
Doar că indiferent câți bani s-au băgat în campanie, oamenii au votat nu sistemele de calcul, nu trolli, nu altceva. Deci oamenii au fost convinși să voteze Georgescu. Cu ce e diferit de 2014 când Klaus Iohannis a câștigat pe facebook? Sau cu Băsescu în 2009 când doar o televiziune îl mai înjura? Voturile sunt voturi. Nu s-a plătit direct pentru un vot ca să fie ilegal.
Revin însă la ideea postării. Ce faceți voi ăștia de ne-ați împuiat capul că vin rușii peste noi dacă e votat Georgescu? Vă e rușine? Cum e să o dați în gard încă o dată? Cum e să nu mai aveți niciun dram de credibilitate?
Dacă ancheta venea din partea unora pe care era ușor să-i catalogați repede niste „putinisti” ar fi mers, dar nu merge, că ea vine de la Tolontan, Neag sau Luțac.
Eu am recunoscut că nu îl știam pe Georgescu, dar nici panicat că vine Putin peste noi dacă iese el nu am fost.
Și serios acum, dacă influencerii care i-au făcut campanie lui Georgescu au fost chemați să dea declarații, nu ar trebui chemați acum ceilalți? Poate cei de la PNL care s-au ocupat de această campanie, cine a plătit, de ce a făcut asta etc? Că sunt bani de la noi, de la români, nu?
Zic si eu, pun întrebări cum ar trebui să facă toți jurnaliștii care mai știu cu ce se mănâncă treaba asta. Poate unele sunt greșite, prost formulate și insuficient de documentata, dar doar așa putem afla răspunsuri. Supuși și dedicați unei singure „surse oficiale” e orice, numai jurnalism nu.
Deci, vă e rușine cu ce ați făcut?