Știrile 60m.RO

Acum 30 de ani a fugit de armată, iar acum o conduce

În 1992, anul în care Ion Iliescu și Michael Jackson își strângeau mâinile , tânărul Ionuț Moșteanu avea vârsta la care putea fi chemat la oaste. Dacă ar fi știut atunci că va ajunge într-o bună zi ministru al Apărării, poate că s-ar fi dus în armată. Însă ceva s-a întâmplat, iar tânărul Moșteanu nu a mai îmbrăcat uniforma militară. Altfel, ar fi fost și el unul dintre românii chemați la mobilizare, săptămâna trecută.

„Sunt foarte mulți oameni fără stagiul militar”

Întrebat de reporterul Gândul, care este motivul pentru care nu și-a satisfăcut stagiul militar, Ionuț Moșteanu a evitat să răspundă direct.

„Ionuţ Moşteanu: Sunt foarte mulţi oameni care nu au satisfăcut stagiul militar.

Reporter Gândul: Dar dvs sunteţi ministrul Apărării…

Ionuţ Moşteanu: Da, sunt civil, nu sunt militar. Există această separaţie foarte clară în statul român. Sunt civil şi în jurul meu sunt militari de carieră fosarte buni cu care lucrey în fiecare zi. 

Reporter Gândul: Nu v-aţi gândit să urmaţi un stagiu militar voluntar?

Ionuţ Moşteanu: Am 52 de ani. Ar fi un pic cam târziu şi statul nu m-ar folosi prea mult apoi, având în vedere că la 55 de ani nu mai pot fi mobilizat. Ne rezumăm la cei tineri”, a declarat ministrul Moşteanu, pentru Gândul. 

Jocuri pe calculator și trotinete

La 52 de ani, ministrul Moșteanu consideră că este prea bătrân pentru mobilizare. Asta deși la porțile unităților militare fuseseră chemați oameni mai bătrâni și mai bolnavi decât ministrul Apărării.

În altă ordine de idei, susține că e prea bătrân pentru armată, dar nu și pentru trotinetă. Sau pentru jocuri pe calculator.

Facultatea l-a scăpat de armată?

În CV-ul ministrului este un amănunt foarte interesant. După terminarea liceului, Ionuț Moșteanu s- a orientat către Universitatea Politehnică din București. Acesta ar fi fost unul din potențialele motive pentru care ar fi reușit să evite înrolarea. Ulterior și-a abandonat studiile la „Poli”, apoi s-a înscris la Bioterra, o facultate privată unde a studiat Management.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button