O companie aeriană anunţă lansarea unei noi rute către Anglia. De când este operaţională

Potrivit unui comunicat al Wizz Air, compania va lansa din 23 octombrie zboruri din Cluj-Napoca la Liverpool John Lennon, aceasta fiind a patra conexiune cu Marea Britanie disponibilă din Cluj.
Biletele sunt deja în vânzare la preţuri care pornesc de la 89 de lei. Zborurile sunt operate de două ori pe săptămână, luni şi vineri.
„Suntem încântaţi să lansăm această nouă conexiune low-cost între Cluj-Napoca şi Liverpool, pentru a le oferi pasagerilor noştri fideli posibilitatea de a explora aceste oraşe vibrante. Wizz Air este în avangarda aviaţiei în materie de măsuri îmbunătăţite de sănătate şi igienă, iar clienţii noştri din Marea Britanie şi Cluj-Napoca continuă să spună „DA” zborului, deoarece aducem mai multă conectivitate şi ajutăm economia să îşi revină”, a declarat Owain Jones, Managing Director Wizz Air UK.
De asemenea, compania a anunţat că zborurile de la noua bază din Bacău către Londra Luton, anunţate în luna iunie, vor începe mai devreme, la 1 octombrie, cu cinci zboruri săptămânale şi vor creşte până la zboruri zilnice după deschiderea bazei pe 29 octombrie. Aceasta este una dintre cele 12 rute de la noua bază Wizz de la Bacău.
Sursa: Mediafax
- Guvernul amână bugetul pe 2026: România intră în noul an fără bază legală pentru cheltuieli
Oficialitățile confirmă ceea ce toată lumea bănuiam: bugetul de stat pentru 2026 nu va fi votat în acest an. Practic, România va intra în luna ianuarie fără fundament bugetar aprobat, ceea ce înseamnă că statul nu va putea angaja cheltuieli decât în limita prevederilor minimale, restrictive, menite să mențină aparatul administrativ la nivel de supraviețuire. … - Dobândă mică, inflație mare: statul român vinde iluzii prin titlurile Tezaur
Statul român lansează din nou programul Tezaur, afișând cu mândrie o dobândă de 7,4%, ca și cum ar oferi românilor o oportunitate financiară reală. În realitate, această dobândă este sub nivelul inflației reale, ceea ce înseamnă că fiecare cetățean care împrumută statul pierde bani. Câștigul este doar unul aparent, o cifră frumos ambalată într-o broșură … - Drumul Expres Craiova–Pitești se surpă: pământul o ia la vale la nici un an de la inaugurare
La mai puțin de un an de la inaugurarea lucrărilor, Drumul Expres Craiova–Pitești începe deja să dea semne grave de instabilitate. Imaginile și rapoartele din teren arată alunecări masive de sol, terasamente care cedează și zone în care carosabilul riscă să fie afectat înainte ca traficul intens să își spună cuvântul. Este una dintre cele … - Gabriel Florea: „Plafonul cash a blocat cash flow-ul firmelor”. AUR cere schimbarea legii
Plafonul impus de stat pentru plățile în numerar a devenit una dintre cele mai absurde măsuri adoptate în ultimii ani, lovind direct în mediul de afaceri și sufocând activitatea economică a mii de firme. Într-o conferință recentă, deputatul AUR Gabriel Florea a explicat clar cum această limitare artificială a transformat România într-una dintre cele mai … - De ce nu construim nave în România? Guvernul preferă să îmbogățească alte țări, nu șantierele românești
Decizia statului român de a importa nave la prețuri exorbitante, în loc să le comande în șantierele navale din România, este una dintre cele mai absurde și păguboase politici economice ale ultimelor decenii. Avem porturi, avem infrastructură, avem muncitori calificați, avem tradiție în construcția navală, dar nu avem voință politică. În loc să stimuleze producția …