Acțiunile la bursă au crescut datorită planului lui Trump de investire a 1T de dolari

Acțiunile la bursă ale companiilor americane au crescut în condițiile în care Trump ia în considerare planul de infrastructură de 1 trilion de dolari.
Piețele de acțiuni din SUA au crescut marți, după un raport potrivit căruia președintele Trump are în vedere un plan de infrastructură de 1 trilion de dolari, iar vânzările cu amănuntul au câștigat cel mai mult după scăderea accentuată din aprilie.
Indicele Dow Jones a câștigat 818 puncte, sau 3,2%, în primele minute ale deschiderii tranzacțiilor, în timp ce indicii bursieri S&P 500 și Nasdaq Composite au crescut cu 2,78%, respectiv 2,33%.
Potrivit propunerii președintelui se va aloca cea mai mare parte a banilor pentru proiecte precum drumuri și poduri, dar s-ar oferi, de asemenea, finanțare pentru infrastructura wireless 5G și internet în zona rurală, potrivit foxbusiness.com.
„De când a preluat funcția, președintele Trump a fost serios în declarațiile cu privire la un pachet legislativ pentru infrastructură prin care se vor reconstrui drumurile și podurile care se dărâmă, care investește în industriile viitorului și promovează eficiența”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere. Nici o legislație nu a fost încă adoptată.
Între timp, în mai, vânzările cu amănuntul au crescut cu 17,7%, dublând creșterea de 8% pe care analiștii de la Refinitiv o anticipau, pe măsură ce comenzile online cu livrare la domiciliu au crescut, iar magazinele s-au redeschis. Declinul de 16,4% din aprilie a fost revizuit la o scădere de 14,7%.
- Trădătorul Simion își linge rănile la București, la braț cu „măcelarul de la ICE”: O întâlnire halucinantă cu „Micul Napoleon” al frontierelor americane

- Cum s-a desfășurat ultima emisiune a lui Ciprian Ciucu la Denise Rifai. Glume, laude și momente de familiaritate între cei doi

- Ilie Sărăcie nu se dă dus de la Palatul Victoria: Crede că nu vom avea guvern până în toamnă

- VIDEO: Explozie devastatoare la terminalul cheie de export de gaze al Qatarului. Sunt cel puțin 54 de răniți iar 18 persoane dunt dispărute

- Nicușor Dan, surprins la Bruxelles la masă cu Rareș Bogdan (PNL), contestatar al lui Ilie Bolojan, Victor Negrescu (PSD), Eugen Tomac și șeful SPP, Lucian Pahonțu, înaintea Consiliului European





