Mai multe țări cer o reuniune a UE pe tema situaţiei din Belarus

Miniştrii de externe din Letonia, Estonia, Finlanda şi Polonia au susţinut marţi convocarea unei reuniuni de urgenţă cu şefii diplomaţiilor statelor UE pentru a analiza criza politică din Belarus, Polonia oferindu-se de asemenea să medieze între puterea şi opoziţia din Belarus în urma alegerilor prezidenţiale câştigate din nou de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, dar pe care opoziţia le consideră fraudate, potrivit agenţiilor EFE şi AFP.
Miniştrii de externe leton Edgars Rinkevics, eston Urmas Reinsalu, finlandez Pekka Haavisto şi polonez Jacek Czaputowicz s-au întâlnit în capitala Letoniei, Riga, cu ocazia centenarului tratatului de pace între Letonia şi Rusia sovietică.
Situaţia din Belarus a devenit însă subiectul central al conferinţei lor de presă comune, la care miniştrii leton, eston şi finlandez au susţinut propunerea unei reuniuni europene formulată în ziua precedentă de omologul lor polonez şi despre care au menţionat că a fost transmisă şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.
„Încă există loc pentru dialog”, a apreciat gazda reuniunii, ministrul Edgars Rinkevics, după ce a fost întrebat despre posibilitatea impunerii unor noi sancţiuni europene împotriva Belarusului, el estimând că astfel de sancţiuni „nu vor face decât să crească dependenţa globală (a Belarusului) faţă de Rusia”.
În acest timp, omologul său eston Urmas Reinsalu a cerut autorităţilor de la Minsk să „înceteze orice violenţă împotriva manifestanţilor paşnici, să elibereze activiştii şi ziariştii arestaţi”. „Nimeni nu a descris aceste aşa-zise alegeri drept libere şi corecte, aşadar nu trebuie să recunoaştem legitimitatea rezultatelor”, a completat el.
Miniştrii de externe din Letonia şi Polonia, state care au frontiere comune cu Belarus, au spus că ţările lor sunt dispuse să primească opozanţi belaruşi, după ce au vorbit despre situaţia candidatei la preşedinţie Svetlana Tihanovskaia, care marţi a părăsit Belarusul pentru a se refugia în Lituania, ea afirmând într-o înregistrare video că „singură” a luat „decizia foarte dificilă” de a pleca.
Tihanovskaia a contestat rezultatul alegerilor prezidenţiale, câştigate cu peste 80% din voturi de Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere în Belarus din 1994. Acest rezultat a declanşat proteste antiguvernamentale care s-au extins în 33 de oraşe ale ţării şi mii de persoane au fost reţinute, după cum au anunţat chiar autorităţile de la Minsk.
Preşedintele Lukaşenko a aprobat modul în care au acţionat forţele de ordine şi a acuzat opoziţia că primeşte sprijin extern din partea unor ţări precum Polonia sau Republica Cehă şi că încearcă să ocupe cu forţa instituţii publice.
„Polonia este pregătită să joace rolul de mediator între opoziţia belarusă şi preşedintele Lukaşenko. Există încă loc pentru dialog”, a declarat la Riga ministrul polonez de externe Jacek Czaputowicz.
„Nu este normal să fugă din propria lor ţară candidaţi ai opoziţiei. Vom fi prudenţi cu sancţiunile, întrucât ele trebuie impuse în aşa fel încât să nu afecteze cetăţenii belaruşi de rând ori cetăţenii altor ţări care trăiesc sau muncesc în Belarus”, a atenţionat la rândul său şeful diplomaţiei finlandeze, Pekka Haavisto.
Sursa: www.agerpres.ro
- Poliția Română vinde ponturi de top: Comisar-șef din Buzău, prins la schimb valutar cu banii din mită
Un comisar-șef din cadrul Poliției municipiului Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii DNA l-au prins în flagrant la o casă de schimb valutar din Capitală. Ofițerul este acuzat că ar fi pretins 15.000 de euro și ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 77.500 de lei. … - Afaceri cu iz divin și profit macabru: Rețeaua din Bihor care îngropa bătrânii pe câmp ca să le ia pensiile
Zeci de percheziții au început marți dimineață în județul Bihor, într-un dosar care vizează o rețea care, sub paravanul asistenței sociale, a transformat suferința persoanelor vulnerabile într-o afacere ilegală de milioane de euro. Polițiștii Direcției Investigații Criminale, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au pus în aplicare 27 de mandate de percheziție la domiciliile … - EXCLUSIV: Frații Pavăl, vecinii lui Gigi Becali! Cum au mutilat magnații de la Dedeman o clădire monument istoric din inima Capitalei. Autoritățile sunt oarbe?
Banii cumpără influență, dar ar trebui oare să le permită afaceriștilor să șteargă cu buretele legile patrimoniului național? Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vecinii lui Gigi Becali se află în centrul unei controverse de urbanism. Imobilul lor somptuos din Aleea Alexandru a fost supus unor modificări arhitecturale majore – lift, terase, foișoare … - Frații Pavăl, vecinii lui Gigi Becali! Cum au mutilat magnații de la Dedeman o clădire monument istoric din inima Capitalei. Autoritățile sunt oarbe?
Banii cumpără influență, dar ar trebui oare să le permită afaceriștilor să șteargă cu buretele legile patrimoniului național? Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vecinii lui Gigi Becali se află în centrul unei controverse de urbanism. Imobilul lor somptuos din Aleea Alexandru a fost supus unor modificări arhitecturale majore – lift, terase, foișoare … - Politica de tip „no-refund”: Cum a plătit Pinalti campania lui Mureșan dintr-o eroare de sistem
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan, cunoscut drept „Pinalti”, a intervenit luni seara, telefonic, la Antena 3 CNN, într-o discuție despre ascensiunea politică a europarlamentarului Siegfried Mureșan și despre momentul în care acesta a ajuns pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare. În intervenția sa, Gheorghe Ștefan a susținut că, inițial, ar fi acceptat să finanțeze …




