Aberația zilei vine de la Rareș Bogdan: Ar trebui făcut un minister al Transporturilor Interne, condus de Bode

Distribuie acest articol!

Batistuță, cunoscut ca Rareş Bogdan, a pliscuit o aberație de zile mari, afirmând că poate ar trebui făcut un minister al Transporturilor Interne, ”adică un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună”, care să fie condus de către actualul ministru de Interne Lucian Bode, fost deţinător al portofoliului Transporturilor.

„Nu pentru că cei de acum nu fac lucruri bune – Doamne fereşte! – ci pentru că Lucian a făcut lucruri grozave acolo şi a rămas în acel an şi două luni de zile cât a condus ministerul au rămas nişte proiecte grozave pe care se construieşte acum dezvoltarea României”, explică Rareş Bogdan ideea.

După cum bine știm, Rareș Bogdan are o limbă meșteșugită, specializată în ode de pe vremea când era lacheul lui Cozmin Gușă.

„Dumneavoastră aveţi un om care şi-a câştigat respectul nu doar aici, în Sălaj, nu doar în Transilvania. (…) Dragii mei, Lucian Bode e genul de om care vorbeşte puţin şi face mult. Eu am spus – sper ca de data asta să nu se mai creeze un breaking news, nu-mi doresc – am spus că, la un moment, dat, poate ar trebui să face un minister al Transporturilor Interne, adică un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună, pe care să-l conducă un singur om, dar asta pentru că Lucian a făcut lucruri  bune, nu pentru că cei de acum nu fac lucruri bune – Doamne fereşte! – ci pentru că Lucian a făcut lucruri grozave acolo şi a rămas în acel an şi două luni de zile cât a condus ministerul au rămas nişte proiecte grozave pe care se construieşte acum dezvoltarea României”, a afirmat Rareş Bogdan sâmbătă după amiază, la conferinţa de alegeri a PNL Sălaj, filială condusă de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, deţinător a portofoliului la MAI.

Fostul jurnalist a precizat de asemenea că nu doreşte să mai discute despre afirmaţiile pe care le-a făcut sâmbătă, în judeţul Bihor, privind Ministerul Proiectelor Europene.

„Nu am nimic de declarat, tot ceea ce am spus am spus acolo. (…) Ţin prea mult la Florin Cîţu, vreau prea mult să funcţioneze acest Guvern perfect, ştiu extrem de bine că munca într-o coaliţie este extrem de complicată şi tocmai de asta subiectul deschis la Bihor este închis, cred în continuare că Marcel Boloş era un ministru excepţional atâta tot!”, a afirmat Rareş Bogdan.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: